Vrem o țară ca afară...

Între Crăciun și revelion, la o casă de mai jos (nu cea cu steagul, cea de vizavi). Proprietarii, veniți din străinătățuri să facă sărbătorile acasă, strâng cu spor de prin casă și curte și ard totul (fix în ziua în care s-au ridicat reciclabilele). Mirosul de cauciuc ars a rezistat în zonă câteva zile.

Nu. Nu vrem o țară ca afară (că acolo amenzile ard rău); vrem să fim jmecheri, să ștrumfim regulile și să ne descurcăm.

Negru pe alb în baie

Unde ne sunt rădăcinile

Au trecut doi ani de atunci.

Restanțe. Zăpada de final de an II

Restanțe. Zăpada de final de an I

Cum mi-am petrecut vacanța de iarnă II

După Crăciun am făcut o tură rapidă de cumpărături fără aglomerație nici în trafic, nici în magazin, un drum scurt în oraș pe 31 dimineața, iar în rest n-am ieșit din curte. Am privit cerul și am zâmbit văzând cum Mașa locuiește în chiuveta din baie și Jinx – pe marginea căzii, m-am jucat cu câinii, mi-am umplut ochii de albul zăpezii și plămânii de aerul rece de iarnă, am făcut focul în soba cu geam ziua întreagă: pentru căldură, pentru că-s ușor piromană, pentru că e fascinant jocul flăcărilor.

Și am atacat cutiile cu semințe spre inventar, spre dăruit, spre programări de plantare pe care oricum știu – grație experiențelor din ani precedenți – că nu le voi respecta.

Revelion 2019 și după

La ora 12, în noaptea de revelion, potoleam câinii și înjuram cu spor maxim petardații care au vrut musai bum-bum prelungit (inclusiv în lizieră); și, după ce că se antrenaseră zile-n șir înainte, au mai bubuit și pe 1 și 2 ianuarie, că nu terminaseră muniția și doar de-aia o cumpăraseră, iar concediul se termina.

I-am binecuvântat la fiecare bubuitură, le-am urat de bine și de foarte bine, prilej cu care am constatat mirată cât de multe înjurături știu și că modul în care reacționez în trafic la ore aglomerate e de-a dreptul blând.

Pisicile au stat doar în casă, ridicau capul mirate, clar nu le plăcea, dar nu cred că s-au speriat; au fost circumspecte câteva zile, au ieșit doar minimal pe-afară, dar deja pe 3 ianuarie nu mai aveau niciun stres.

Însă câinii... Pepsi a dispărut de-a dreptul, degeaba am strigat-o, ea știe unde s-a ascuns (probabil în chioșc), Hades s-a băgat la locul lui Igor, pe terasă, pe Urma am obligat-o să stea la ea în căsuță – deja nu mai auzea ce-i spuneam, n-o mai interesau mângâierile, nu voia s-o ținem în brațe -, iar Zăvod i-a certat continuu pe toți: cum auzea un zgomot, cum alerga spre zona respectivă și lătra în formă continuată, așa că pe 1 dimineața era deja răgușit și cred c-avea și-un pui de febră musculară.

Tare mi-aș dori ca focurile de artificii să le poată organiza doar persoane specializate, în locuri proprii și cu aprobări anterioare. Vrei artificii? Mergi în centrul orașului/la barul care are în program. Că tu consideri că, lasă, nu mor câinii, nici ai mei, o zi, așa a fost întotdeauna, e alegerea ta, omule, dar eu nu vreau să-mi sperii câinii! Mergi în locuri dedicate, dă cu ele la tine în casă, cum vrei. (Apropo, ați văzut câți au mers la focuri de artificii cu câinii în lesă?)

Până pe 4 ianuarie nu s-a auzit pasăre ciripind, n-am văzut una măcar; cum nici până acum n-am văzut coborând vreun iepure sau vreo căprioară.

Restanțe. Piteștiul în sărbători

Cum mi-am petrecut vacanța de iarnă I

• În săptămâna anterioară Crăciunului a nins generos, zile-n șir a fost totul curat, cu acoperișuri de case albe și fumuri de coș ridicându-se lin, cu coțofene alb-negre pe cabluri electrice ninse, ca un portativ cu note ici-colo. Decembrie cu pomi înzăpeziți și brazi ca ornați de sărbători, cu steag înghețat rotit și flori de ger pe geamuri, cu țurțuri la streașini și clanțe lipicios-înghețate, cu câini zburdând în zăpadă precum mieii scoși prima dată la iarbă și găini nedumerite de recele alb. N-am apucat să fac poze, în fiecare zi am plecat și m-am întors pe întuneric.
• Două săptămâni de vacanță și white christmas (și acum avem zăpadă), cu copil capitalist acasă vreo 5 zile, timp relaxat, somn de prânz, foc prelung și țigări de foi în bibliotecă, cu citrice și ciocolată, cu filme soft și netflix, cu prea multe din de toate. Vizite prin vecini și Crăciun în oraș (plus canastă și colind copilăresc de departe via net), casă luminată de proiector cu barbiduci roșii și verzi, mere-glob în livada de-alături, cu două mâțe negre-n dormitor simultan și două colorate pe toate cele două fotolii din bibliotecă.
• Domnul meu a primit cadouri mai speciale de Crăciun: șurubelniță cu multe capete și lanternă, lupă cu suport și cu iluminare led, portofel de tutun și ceva ulei pentru mentolat țigările. Mie moșul mi-a adus chestii care m-au surprins: coș din cânepă, tablouri cu iepure stilizat și pisică roșu-cubistă, un coș cu fructe, brichete bic mici cu modele tradiționale românești, mânuși de touch, o oglindă (de geantă, că dacă îmi mai cere cineva vreodată!) cu simon’s cat și o incredibilă perie de păr. O cheamă Tangle Teezer, nu agață părul, nu-l rupe, îl descurcă impecabil (inclusiv zonele împâslite sau cu fire înnodate), merge super și pe părul ud, asta în condițiile în care eu am destul păr, și mai e și ondulat spre creț. Să nu mai spun că nu mă trage de păr și pieptănatul nu doare. (Uitați aici un video cu o negresă, n-am făcut chiar așa, dar mirarea mi-a fost similară). Și domnul meu, care are barbă și mai nou iar își lasă plete, e încântat de minune (și, da, există și teezer-e bărbătești).
• La capitolul nu, iar n-au venit colindători (am prins o Capră prin vecini), ce-i drept, nici nu-i mai așteptam, nici preoții, n-am împodobit brazii din curte (ca să nu-i chinuiască onor câinii harnici despodobindu-i), n-am cumpărat deloc artificii, nici nu le-am urmărit pe cele din sat (de furie), n-am ascultat colinde, că de la 1 decembrie am tot auzit peste tot, n-am primit fieca-uri, nu am ținut telefonul după mine, n-am pornit calculatorul, n-am fost să vedem luminițele din centrele orașelor (Pitești și Mioveni). Și nu, n-am mai avut nicio problemă la mașină, n-a mai cedat nervos nicio baterie, n-au mai ros șobolanii niciun cablu electric.

Restanțe. Poze de la Crăciun

Stop-cadre cu câini

• Pe fundalul întinat al curții, două câinuțe, un neagră, una aproape albă, dezbat colegial o cârpă portocalie.
• Domnul meu le dă câinilor nuci în curte; ei le iau, bucată cu bucată, și vin să le mănânce pe aleea proaspăt măturată din fața terasei.
• Diagonal pe trotuar, câinele alb își ține capul pe bordură ca pe-o pernă; în spatele lui, câinuța neagră stă paralel cu el, ca-ntr-o îmbrățișare sugerată.
• În ploaia mocănească, Urma doarme în fața căsuței ei – nu are cum să intre, acolo dorm simultan Pepsi și Hades.
• Mallinoise-ul vecinilor mă urmărește interesat, pășește în ritm cu mine și mă fixează, spre disperarea lui Zăvod, care e crunt de gelos – nu cumva să-i spun dușmanului vreo vorbă că e jale, rupe gardul.
• Hades se ceartă cu șobolanii, sapă după ei, e nervos tare; Pepsi așteaptă la o distanță relativă și, dacă iese vreun intrus, îl prinde prompt.
• Treci la loc, Zăvod! Tacticos, marele câine alb intră în căsuța Urmei și se apucă să mănânce domol nucile pe care câinuța le pusese acolo ca rezervă strategică.
• Urma, lasă pisica! Senină ca o zi de mai, Urma se uită la mine: Dar ce?, e Igor, cu el am voie să mă joc.
• Se-ntunecă și stăm amândoi de vorbă pe terasă; pe platforma betonată, doi câini mari dorm în ploaie; sub acoperișul magaziei, doi câini negri dorm colac, ascultându-ne atenți.

Bine v-am găsit!