Nu mă pot abţine...

...să mă laud, să mă mândresc cu:
ce am câştigat la concurs...



ce am din magazin...



şi bucuria completă, graţie Alexandrei.

Miercuri pentru joi. Poze cu găini

Schimb confort urban pe libertate rurală (154). Află despre noi că suntem bine-sănătoşi, ceea ce îţi dorim şi ţie

Cum chef să facem ceva n-avem mai deloc, schimbări nu prea sunt; am reuşit până la urmă să împletim şi ceapa blondă, a mers mult mai repede, arată considerabil mai bine, dar nu ne-am mai distrat ca la început. Când am atârnat funiile cu S-uri din fier de grinzile chioşcului eram cam semeaţă: recoltă proprie, lucru manual eficient. Nu m-a ţinut mult, că am primit de la „general” (dacă un colonel se subordonează doar şefilor ierarhici, soţia lui nu poate fi decât cel puţin general – de la dom’colonel citire) o funie de usturoi care arată exact ca cele care sunt la vânzare pe DN73.
În poiată puiuţii sunt la fel de mari ca puii, numai faptul că-s nărozi cât încape ne ajută să-i identificăm, doamnele găini ouă iar şi ne anunţă Gonzales triumfător ce minune s-a întâmplat acolo, în cuibare, el fiind fix la locul faptei în momentul anunţului. În curte câinii sunt de-o lene monumentală, dorm revărsaţi pe unde au chef, motanii au iar tunelul portocaliu şi coşul cu mingiuţe la îndelabă, se aleargă acum prin casă, nu se mai vânează prin pomi sau lucernă. Asta când nu dorm în cele mai imposibile locuri (pe internita de la acareturi, pe puţ, în maşină, pe grinzile din chioşc, între verze sau în mijlocul aleilor).
În materie de cunoştinţe esenţiale vieţii la ţară, noile noastre progrese constau în:
- plimbarea (mea) metodică pe coclaurile limitrofe cu o carte despre plantele medicinale în mână şi întrebatul în stânga şi-n dreapta „care e coada şoricelului?”, „asta e cicoare?” sau „cum arată lipanul?”. Cartea despre care fac vorbire n-are poze, ci nişte desene aproximative (muşeţelul juri că-i romaniţă), dar expediţiile s-au soldat cu ceva învăţături, ultimele două fiind că acum ştiu care e cicoarea şi identific fără greş sovârful. Tot ea m-a întărâtat să fac tincturi de salvie şi patlagină, abia aştept să văd rezultatul final.
- achiziţionarea a două cărţi (autorele achiziţiei – domul meu, când a fost cu copilul nr. 1 la examene la Bucureşti). Una – Cazanul de ţuică (un îndrumar pentru rachieri) şi cea de-a doua am uitat care e. Oricum, în plan apropiat mai are R. achiziţia a încă două cărţi, una despre pomi fructiferi şi cealaltă despre vie.
Dacă tot avem material bibliografic, am demarat şi operaţiunea „strâns fructe pentru viitorul rachiu”, că şi ţuica tot un rachiu e, aşa că am cules nişte prune gălbui care se copseseră - am aflat de pe net că se cheamă Renclod Althan -, patru găleţi. Ocupă cam o treime din unicul butoi pe care-l posedă domnul meu, fapt care generează planuri, calcule, întrebări (luăm butoaie de plastic? găsim pe undeva vreo putină sh? nu ne-ar trebui zăcătoare?), întrebări retorice ale lui Răzvan, că mie mi-e indiferent.
Fără vreo legătură sau vreun motiv explicit, mi-e dor de vocea lui Kempes de la Cargo.

Raport foto săptămânal despre evoluţiile vertical-vegetale. v.1,3

Schimb confort urban pe libertate rurală (153). Lâncezeală de august

Zilele trec repede, curtea e mai mereu plină şi timp pentru grădină nu prea mai am; între noi fie vorba, nici chef n-am, dar asta nu se pune. Iar am strâns oboseală, sezonul de musafiri e în plină desfăşurare, grătarul e parcat continuu lângă grămada de nisip&pietriş, alături de el tronând bancul de lucru al domnului meu (multifunction, în cazul dat în rol de masă) şi o ţeavă de vreo 3 m îndoită al cărei scop nu-l cunosc, dar trebuie să facă parte din natura statică pentru că aşa vrea Răzvan. Parcă nimeni nu mai are chef decât de stat în hamac sau şezlong, la umbră, de bălăcit şi de vegetat, de-ai zice că-n august nici iarba nu creşte; gazonul e staţionar de la o vreme, l-am verificat eu, însă bălăriile sunt avântate şi grase, spre deliciul doamnelor găini, asta când cineva se hărniceşte să le răsfeţe cu alte vegetale decât cojile de pepene. Se mai îndură copilul nr. 2 din proprie iniţiativă, fapt pentru care îi suntem recunoscători nu veşnic, dar măcar zilnic.
Pe fugă şi printre picături, am mutat nişte sfeclă roşie, am mai eliberat de frunze câteva roşii şi am făcut piaţa din grădină cu coşul de nuiele în care a fost pe vremuri un aranjament floral. Ultima piaţă de acest gen s-a soldat cu o ciorbă de fasole boabe – nouă -, cu legume şi ierburi aromatice la greu, spre încântarea şi satisfacţia membrilor familiei, cu accent grav pe mine; dacă şi uleiul era din producţie proprie, cred că n-aş mai fi avut loc de mândrie în pielea personală.
Cele două plante de vinete au făcut două vinete drăguţe (am aflat că şi ele ar fi trebuit copilite, adevărul e că sunt cam tufiş), chestiile plantate ultima dată în grădină – salată, ridiche neagră, brocolli - cresc cu elan şi nu par a avea ceva intenţii de boală şi avem deja spre consum cotidian prune de trei mărci necunoscute, că zmeura e în stand by de la o vreme şi zău de pricep de ce; parcă îmi vine să n-o mai ud deloc că mă’nervează. Tot în stand by e şi varza de toamnă, stă într-o nemişcare de plastic de când am plantat-o până acum, cu toate că am „săpăligit-o” conform instrucţiunilor, iar melcii cochilioşi au plecat ei ştiu unde. În contrapartidă au apărut limacşi oripilanţi, dar nu se pun, că ei preferă aleile betonate şi lămpile solare, treptele de la terasă şi zona de sub bolta de viţă; nu par să fie deranjaţi nici măcar de barierele de zaţ de cafea construite metodic de mine.
Cum la furtunile prognozate în ultimele două săptămâni n-a ieşit nicio combinaţie norocoasă, apa s-a reportat, sper eu, pe săptămâna asta; nu mă uit pe wheather.com, mai bine sper. Vreau ploaie.

Raport foto săptămânal despre evoluţiile vertical-vegetale. v.1,2

Raport foto săptămânal despre evoluţiile vertical-vegetale. v.1,0

Eliptic

S-au copt nişte prune galbene. Le-am strâns.
Nişte roşii mici sunt şi ele coapte. Facem piaţa din grădină cu coşul.
Licuricii stau cu burta-n sus seara pe alei. Azi noapte am avut un greier în casă.
Vreau vacanţă.

Cartea de 5 stele - 2

Pentru sănătatea dumneavoastră, citiţi minimum 20 de pagini de carte pe zi.



Trebuie citită, nu scris despre ea.

Pildă citită pe-aiurea

Omul se duce la Dumnezeu şi-i spune trufaş:
- Şi eu pot să fac un om.
Dumnezeu, blajin:
- Te rog.
Omul se apleacă, ia o mână de pământ.
Dumnezeu:
- Nu aşa. Fă întâi pământul tău.