Drumuri bune

Și la iarnă cald

 

Îți merg în cale și nici nu tac

 

Septembrie, joi

 

Viața la țară, 2022: transport metropolitan

 

De la 1 septembrie avem transport în comun între Pitești și sat; autobuzul – foarte curat, cu rampă și spațiu special pentru cărucioare, aer condiționat și dispozitiv pentru plata cu cardul. 14 stații, controlori manierați, peste 30 de călători simultan: mulți elevi, câțiva seniori (și copiii, și pensionarii au transportul gratuit), oameni activi, cu abonamente, care majoritatea probabil mergeau cu mașinile proprii.

În teorie durează 20 de minute între capetele de linie, practic... Dacă după-amiază programul a fost respectat (în condiții de circulație normală), de dimineață, din cauza traficului, autobuzul a întârziat 20 de minute – practic, a făcut dublu decât era programat. Asta înseamnă că, pentru a putea ajunge la școală, un elev ar trebui să ia autobuzul de 6,50, cu cel de 7,20 va întârzia. Și mai înseamnă că următoarea cursă pleacă mai târziu cu cel puțin zece minute.

Stațiile sunt bine marcate, majoritatea au alveole (unde opresc brusc șoferi giboni ca să lase vreun pasager, mai ales pe Calea București), cu programul afișat, distanța între stații – între 100 m (Muzeu – Cercul militar) și 1,3 km (pe DN); autobuzul intră pe drumul comunal, prin sat, apoi iese pe drumul european (astfel acoperă întreaga zonă).

Minus: ultimele curse pleacă de la capetele de linie la ora 21, așa că cei care lucrează schimbul II nu au cu ce se întoarce acasă, fie în sat, fie în oraș. Pentru mine? Mai bine nu se putea: fac șapte minute de acasă până la stație, cinci minute de la stație până la serviciu.

Ce s-a modernizat în comună în ultimii zece ani? Avem asfalt și captare a apei pluviale, piste de biciclete, șanțuri betonate, apă, canalizare, iluminat stradal cu led, fibră optică, ronduri cu trandafiri la strada principală, locuri de joacă pentru copii, after-school. Gunoiul se colectează selectiv (inclusiv biodegradabilele), dispensarul medical a fost construit de zero; mai sunt zone unde nu există gaze, apar des avarii la rețeaua de apă, mai refulează canalizarea pe unele străzi când plouă abundent – mereu e loc de mai bine.

Mărăcineni, Argeș, 2022.

Și durere, și întristare, și suspin

 

A murit un om bun; victimă colaterală a măsurilor haotice din lockdown-ul anticovid din 2020. Fusese diagnosticată cu cancer, urma să fie operată în martie, dar s-au sistat operațiile care nu erau urgențe; în iulie, când s-a putut, a fost prea târziu.

A murit un om bun; cea care, când ne-am mutat, ne-a așteptat în drum cu o sacoșă cu ceapă verde, salată, mărar, ouă – așa ne-am cunoscut. Cea care de-a lungul anilor ne-a pus la pachet din ce minuni pregătise: dăruia cu bucurie, dar când primea era ușor jenată.

A murit un om bun; a respectat toate recomandările medicilor, a făcut toate tratamentele posibile, trecând prin frustrare și anxietate, prin revoltă și depresie. A știut de la început și a hotărât să lupte, să facă tot ce poate, în rest - cum o vrea Dumnezeu.

A murit un om bun; avea 63 de ani, doi fii la casa lor, o nepoată, casă pe pământ, cu de toate. A avut grijă să lase lucrurile așezate: cruce de marmură la mormânt, mașină nouă, aleile din curte placate cu gresie, mașină de spălat vase – să-i fie cât mai ușor domnului după ce ea nu va mai fi.

A murit un om bun, generalul, doamna domnului colonel, singurii vecini cu care am avut și avem o relație mai mult decât de bună vecinătate. În ultimele trei luni nu i-a fost deloc bine, în ultimele trei săptămâni – cumplit, nedrept de greu. Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin...

A murit un om bun. Să-i fie drumul lin în lumină și odihna veșnică.

O doamnă modernă

Doamna Cici e o femeie împlinită: are familie, mașina ei, casă cu ciubăr și fântâniță, tuia și gazon, teren de sport iar acum soțul îi face și piscină.

Doamna Cici e artistă, cântă muzică populară, umblă prin curte în papuci de cauciuc și ciorapi albi, că nu-și permite să-i crape călcâiele.

Doamna Cici e om bun, iubește florile și mereu le cere vecinilor să-i dea și ei un butaș, o rădăcină; iubește și animalele, dar îi e frică de câini, iar pisicile sunt stricătoare.

Doamna Cici scrie căznit, pictând litere strâmbe – cine mai scrie în ziua de azi? -, nu stăpânește acordul în gen, număr sau persoană – limba evoluează, nu trebuie să ne legăm de amănunte.

Doamna Cici e foarte curată, spală rufe și le întinde pe suport la etaj, spre drum, mătură aleile din dale portocalii zilnic și aranjează încălțămintea în fața casei, că doar n-o să intre cineva încălțat în casă.

Doamna Cici nu are cărți în casa cu etaj, și pentru că ocupă locul și strâng praf, și pentru că cine mai are timp să citească în ziua de azi?

Doamna Cici urăște gunoiul, așa că dacă se strânge mai mult îl scoate în fața porții, chiar dacă e duminică și gunoiul se ridică joi, ea nu suportă să-l vadă.

Doamna Cici e e profesoară la oraș, e împlinită, artistă, om bun, curată, nu se irosește în amănunte culturale. Doamna Cici e o doamnă modernă.

Copiii din ziua de azi

Doamna Rodica deschide ușa și coboară cele trei trepte ținându-și nepoata de doi ani, Ioana, de mânuță.
Of, e greu cu copiii din ziua de azi, nu mai au răbdare, nu mai ascultă, n-ai voie să le faci o observație, d-apoi să-i articulezi un pic.
A ieșit cu copila la plimbarea zilnică, nu poate să țină copilul numai în casă, la televizor sau cu telefonul în mână.
Ajunge în dreptul gardului, își aprinde o țigară, iese în stradă, se uită în sus, în jos, cântărește alternativele și se îndreaptă către casa de vizavi. Intră în curte; Ioana e fericită – acolo sunt pitici de grădină, căruță, căprioară, cal și fântână ornamentală cu apă curgătoare, plus că terenul e drept, cu gazon, nu cu gropi și buruieni, ca acasă.
Ioana, nu acolo, că te lovești! Ioana, nu, că te uzi! Ioana, nu, o să cazi!
E vocea doamnei Flory, proprietara curții cu minuni.
Ioana, nu!
Ioana țipă.
Ioana, nu!
Ioana urlă, nu are cuvinte să-și exprime frustrarea.
În câteva minute se lasă liniște.
După o oră, doamna Rodica și Ioana ies din casa doamnei Flory; mai stau de vorbă un pic în curte, ”n-am avut ce face, vecina, ea a vrut aici, n-am avut cum să mă înțeleg cu ea”, apoi doamna Rodica se îndreaptă, cu nepoata de mânuță, către casă. A plimbat-o și azi, să stea cuminte acum, că ea nu mai poate, are o vârstă, iar copiii din ziua de azi nu mai au răbdare, nu mai ascultă, n-ai voie să le faci o observație, d-apoi să-i articulezi un pic.

Cald, dom'le, cald!

 

Nostalgie, bucurie, sursă de energie

Locuri și oameni, ca terapie.