Like?:)

joi, 1 martie 2012

Vine, vine priiimăvaraaa...

Ştiu eu, că dacă mă uit pe geam n-aş zice, de dimineaţă mă aştepta, alb imaculat, un strat de vreo 3 cm de zăpadă, pufos şi proaspăt depus. Dragă mi-ar fi fost ninsoarea asta prin decembrie, dar acum nu, mulţumesc.
După ce marţi mi s-a părut că soarele a răsărit special pentru mine – medicul a fost mulţumit de evoluţia genunchiului, am venit acasă şi-am stat la soare, pe şezlong, privind pădurea, ba am băut şi-un pahar de bere -, în astă dimineaţă am impresia c-a nins numai să-mi limiteze mie iarăşi posibilităţile de mişcare. Acum, când pot şi eu să depăşesc nivelul terasei, după multe zile de privit pe geam...
Am deja voie să mă sprijin în picior, pot merge pe suprafeţe plane, eventual să şi urc, dar în niciun caz să cobor pante, trepte, teren accidentat. Mă obişnuiesc uşor cu noile coordonate ale gabaritului, am căpătat tehnică de urcat/coborât/aplecat, dar încă nu pot să stau mai mult de câteva minute pe scaun – în afară de faptul că ghipsul e pus până sus pe picior şi mă împiedică fizic, domnul genunchi se supără de la poziţia înclinat şi începe să zvâcnească, să doară, să se umfle. Oricum, calitatea vieţii pot spune că mi-a crescut considerabil. Următorul rendez vous cu ortopedul, marţi 13; o, da!
În astă perioadă m-am ocupat în mare parte cu televizorul, Money Chanel mi-a fost cel mai bun companion, urmat îndeaproape de Moise Guran, Eugenia Vodă, Cătălin Ştefănescu, şi Discovery-uri. Uneori, chiar şi Robert Turcescu şi Virgil Ianţu (aseară l-am văzut la „Vrei să fi milionar” pe Horia Gârbea, ceea ce voi face şi-n astă seară). Intuiam mai demult, dar acum m-am convins că gramatica limbii române ar trebui să fie materie obligatorie până la final de liceu, eventual şi cu probă de bac. Până şi la TVR redactorii folosesc pluraluri de genul furtune, monezi, coperţi, nivele, au probleme cu conjugările la a plăcea, a chinui, acordul în gen, număr sau persoană e inginerie de specialitate iar de frazare, zâmbet tâmp când se prezintă drame, legături directe ratate... să nu mai vorbesc. Şi zău n-am văzut vreodată vreun anunţ de angajare unde să se solicite vorbitor profesionist de limbă română, avansat ca instruire la scris, citit, vorbit.
Tot în astă perioadă am ajuns la concluzia că fiecare clipă petrecută privind antenele e o clipă pierdută, am aflat şi eu cum arată Vârciu, Tonciu, Buruiană – pe Pepe îl ştiam dinainte – şi zău n-am câştigat nimic. Mă tot întreb ce i-o fi plăcând Kanal D-ului, că o tot ţine la publicitate cu „îmi place”, fără să continue ce anume, mă amuză infatuarea cu intratul în Top 3 televiziuni (probabil alături de B1 Tv şi OTV) şi mi-e drag de Christian Sabbagh cu cel mai iubit buletin de ştiri din România. Am încercat să mă uit şi la ştirile de pe Acasă, dar zău n-am putut; dar am putut să văd Grey, House şi investigaţiile de pe ID.
Şi am aranjat seminţe, am făcut schiţe şi planificări, i-am trimis sor’mii M. seminţele de roşii şi ardei să facă ea răsaduri.
Acum aştept primăvara, că ştiu eu că vine.

14 comentarii:

Vaca Verde spunea...

vine, vine! ganduri verzi, de noroc, cu drag! Vaca Vedre :)

Diana Alzner spunea...

Fa-te tu numai sanatoasa, ca primavara vine! O sa ai atat de mult de lucru in gradina, incat o sa-ti fie dor de zapada de azi dimineata. :)
Martie sa-ti fie insorit si cald, Simona!

vic spunea...

nu vine in martie asta. dar oricum nu mai sunt -23 de grade.
toate noptile sunt -7 grade, destul de putin si chiar accentuat gerul de vint.

da, am cumparat si eu niste seminte, dar florile mele de app sunt napadite de niste paduchi lipiciosi albi/gri care sunt dezgustatori. oare ce pot sa fac?

simf spunea...

@V.V. - a jauns verdele pana la mine:)

@Diana - ma tem ca munca mea in gradina va consta in supravegheat in asta primavara, toata luna martie imi va fi piciorul imobilizat, sper ca doar atat. doctorul mi-a povestit ca uneori e necesara imobilizarea pana la 8 luni chiar. vine primavara:)

@vic - vine, stiu eu, am asa un presentiment:)
nu ma pricep la plantele de aprtamaent (nu ma pricep la niuciunele de fapt). cand trandafirii au avut purici nesuferiti si lipiciosi, i-am stropit cu apa, sapun, spirt, dupa o reteta de pe hobby gradina lui huni.

un cetăţean din cartierul meu spunea...

azi am participat la o frumoasă festivitate ocazionată de prilejul unde primarul meu (că al tău nu mai este pe motiv de schimbare domiciiliu în afara localităţii) a făcut două decenii de primărit.
acolo, adică la primărie, era lume multă, dar şi scaune, feţe de tot felul, ba chiar şi emil constantinescu, felicia filip, mitropolitul calinic şi alţii, veniţi din ţară şi din kragujevac.
gabriel bratu nu mai este inspector şi nici general, fiind 1 martie, început de primenire.
se anunţă campanie de asfaltare, electorală şi alte însămânţări. oul a zis că se ieftineşte, dar benzina şi motorina a zis că nu vrea, că pe ele nu le fată găina, ci patriciu.
strada mare, de la teatru până molul trivale e plină de mărţişoare, o să ajungă de acum până în 2290, data stelară.
diseară cântă filarmonica muzică de film, fântâna cred că o să cânte şi ea o arie din simfonia lalelelor, la hotel ramada, unde primarul dă de băut, că odată în viaţă face două zeci de ani de primărit, parcă mai ieri făcea majoratul şi avea voie să se uite la tv fără acordul părinţilor.
despre mine află că sunt bine nesănătos, cum mă ştii.
să te faci bine cu piciorul ca să putem dănţui cu ocazia momentului când o să te însănătoşeşti, ceea ce vreau să vină cât mai repede.

simf spunea...

@apartamentul 12 - dantuim, mai ales ca trebuie sa-mi cumpar orteza. e neagra si frumoasa, pe bune

Anonim spunea...

Insanatosire grabnica,pentru ca chiar daca nu participi efectiv la muncile agricole trebuie sa fie cineva care sa supravegheze cu ochi de Cerber acele lucrari.
O primavara cat mai frumoasa iti urez

un cetăţean din cartierul meu spunea...

proteza mea e un fel de albă aşa, dar bate mai mult spre crem. le combinăm într-un tandem lesbi?

simf spunea...

@manuela - multumesc. poate acum, aducand pe cineva specializat, o sa vad si eu cum se planteaza diverse. ca eu am pus cu instructiuni de pe net, n-am vazut.

@remus - nebunoooo:)

Anonim spunea...

mai, bleggeru' asta chiar ma persecuta! e a nu stiu cata oara cand intru sa intreb ce-ti mai face razvratitul genunchi si cum stai cu nervii capului ... daca nici de data asta nu ma lasa o sa fac un post la mine pe blog cu intrebarile astea!
deci.

Anonim spunea...

etete! cred ca l-o luat de data asta!

simf spunea...

@laura - genunchiul face bine confrom opiniei ortopedului, pe care nu-l deranjeaza ca toate ariculatiile mele sufera din motiv de greutatea ghipsului. cu nervii capului o duc bine, sunt optimista, tai zilele din calendar, dar m-am plictisit crunt si ma enerveaza ca nu ma pot plimba si eu ca omul macar pana la poarta sau pe potecile din gradina.

Daniel spunea...

bine sa-ti fie fiindca de binele tau au nevoie toate ce tin si se leaga de casa si gradina

Anonim spunea...

pune-i sa faca poze si uita-te pe calculator la stadiile gradinii!

:-D