Like?:)

vineri, 15 martie 2013

Raport săptămânal despre primăvară


Pas cu pas, zi de zi se insinuează mai ferm; dacă am ratat la apus să trag tura rituală, de dimineață deja înregistrez evoluții vizibile la vegetale: se avântă vertical în verde – brândușe lalele narcise zambile muscari timijan măcriș mentă pătrunjel țelină -, și-n roșu-movuliu – bujorii, trandafirii, leușteanul și-o plantă de la plant-shop. Floarea de colț are frunzuțe noi, forsiția și liliacul alb au mugurii plesniți, cei mov se pregătesc, iasomia de vară începe timid și ea.
În grădină, staționar pentru moment, că-i prea ud pământul ca să ne ocupăm de el.
Am plantat semințe de roșii și ardei în caserole, am cumpărat arpagic și usturoi (fiecare de două feluri) de la olteanul prietenul meu, la consilierea lui, am făcut programări cu ce mai plantez în recipientele deja amenajate cu pământ.
Domnul meu cocheteză cu ideea unor straturi înălţate şi caută soluţii tehnice cu ce are prin curte, eu desfășor pe apucate operațiunea curățenie de primăvară în curte și grădină, mai măturat pe ici, mai greblat pe colo – cum ar fi lucerna, din care am greblat cu elan și grebla de scarificare până am dat-o în febră musculară, pentru că nu mi-a dat prin cap să folosesc grebla de fân.
Am reușit să scapăm de gunoaiele crescute prin curte peste iarnă (oare de unde vin ele, gunoaiele, când vin? că de dus știu unde se duc când se duc), iar anul acesta am hotărât să nu mai curățăm în larg liziera și zonele limitrofe nouă; cei care merg la casa în construcție a noilor vecini aruncă generoși pahare de cafea, doze de energizant, peturi, ambalaje de napolitane și chipsuri, golesc în drum scrumierele de la mașini. Vom strânge doar pe lângă gard și în zona de drum din fața porților, asta pentru wa-ul nostru, că oricum nu sper ca ei să vadă diferențe; și-i dau dreptate lui nea Costică, avea toate motivele să se teamă că niște orășeni mutați în zonă vor murdări pământul, vor desconsidera natura.
Și dacă tot a plouat, am ascultat Ploaie în luna lui martie. Cu Alifantis, că Paula Seling nu-mi place.

5 comentarii:

irenadaiana spunea...

straturi inaltate - cred ca fel de fel de crengi , frunze , coaja de copac pentru suport si pamant.Nu mai stiu pe unde-am vazut - cred ca printr-o carte de agricultura sustenabila. Dar cred ca stiai deja , nu? :)
Buna dimineata , sis!

Angelikue spunea...

Cand se topeste zapada si chiar inainte de a inverzi totul, este deprimant.
Gunoaie peste tot, pe camp, in gropi, la marginea satului, in zonele parasite. Gunoaie, gunoaie, gunoaie
Au adunat saptamana trecuta intr-o zona unde "lumea" arunca, de juri ca este groapa de gunoi.
Acum este fix la fel.
Firma de salubritate exista, insa prostia omeneasca e mare

simf spunea...

@daiana - si scanduri pentru margini, ala e baiul, ca vrea el sa arate intr-un mare fel :)

@Angelikue - la noi, una din principalele surse de mizerie e tocmai firma de salubrizare:) trebuie sa vina miercurea dupa-amiaza si mai vin joia, iar cainii, vantul, pasarile imprastie din gunoi.

Scutaru spunea...

Mda. Nu știu alții cum sunt, dar eu iau foc când văd imbecilitatea asta a aruncatului a tot ce-i prisosește mocofanului oriunde, cu sluțirea naturii. Nu-mi place nici arderea gunoaielor, nici chiar a resturilor vegetale. Suntem un dezastru la capitolul educație. Dar sunt optimist: foaie verde de dudău, o să fie și mai bine. Cu învățământul actual, avem perspective minunate. Iar fără așa ceva, respectul pentru mediu, ca de altfel pentru tot ceea ce ne înconjoară, e vai de capul lui.

simf spunea...

@Scutaru - cu arderea gunoiului nici eu nu eram de acord, dar dupa o discutie pe forum am mers si-am vazut groapa de gunoi a orasului. selectare? arse toate la gramada. plastic plin de grasime, gunoi menajer, sticlute de oja, medicamente, hartii naclaite. crede-ma, impactul asupra mediului e mult mai mare acolo! asa, acasa, le colectezi selectiv din start. biodegradabilele ajung la compost, hartia la mulcit sau aprins focul, peturile, aluminiul, fierul, sticla - la centre de colectare. la ars ajung vegetale cu seminte sau radacini, chestiile putrede. si ambalajele de cafea etc., mucurile de tigari, si pe astea le ardem separat.

:-D