Pas cu pas, zi de zi se insinuează mai
ferm; dacă am ratat la apus să trag tura rituală, de dimineață
deja înregistrez evoluții vizibile la vegetale: se avântă
vertical în verde – brândușe lalele narcise zambile muscari
timijan măcriș mentă pătrunjel țelină -, și-n roșu-movuliu –
bujorii, trandafirii, leușteanul și-o plantă de la plant-shop.
Floarea de colț are frunzuțe noi, forsiția și liliacul alb au
mugurii plesniți, cei mov se pregătesc, iasomia de vară începe
timid și ea.
În grădină, staționar pentru
moment, că-i prea ud pământul ca să ne ocupăm de el.
Am plantat semințe de roșii și ardei
în caserole, am cumpărat arpagic și usturoi (fiecare de două
feluri) de la olteanul prietenul meu, la consilierea lui, am făcut
programări cu ce mai plantez în recipientele deja amenajate cu
pământ.
Domnul meu cocheteză cu ideea unor
straturi înălţate şi caută soluţii tehnice cu ce are prin
curte, eu desfășor pe apucate operațiunea curățenie de primăvară
în curte și grădină, mai măturat pe ici, mai greblat pe colo –
cum ar fi lucerna, din care am greblat cu elan și grebla de
scarificare până am dat-o în febră musculară, pentru că nu mi-a
dat prin cap să folosesc grebla de fân.
Am reușit să scapăm de gunoaiele
crescute prin curte peste iarnă (oare de unde vin ele, gunoaiele,
când vin? că de dus știu unde se duc când se duc), iar anul
acesta am hotărât să nu mai curățăm în larg liziera și zonele
limitrofe nouă; cei care merg la casa în construcție a noilor
vecini aruncă generoși pahare de cafea, doze de energizant, peturi,
ambalaje de napolitane și chipsuri, golesc în drum scrumierele de
la mașini. Vom strânge doar pe lângă gard și în zona de drum
din fața porților, asta pentru wa-ul nostru, că oricum nu sper ca
ei să vadă diferențe; și-i dau dreptate lui nea Costică, avea
toate motivele să se teamă că niște orășeni mutați în zonă
vor murdări pământul, vor desconsidera natura.
Și dacă tot a plouat, am ascultat
Ploaie în luna lui martie. Cu Alifantis, că Paula Seling nu-mi
place.
5 comentarii:
straturi inaltate - cred ca fel de fel de crengi , frunze , coaja de copac pentru suport si pamant.Nu mai stiu pe unde-am vazut - cred ca printr-o carte de agricultura sustenabila. Dar cred ca stiai deja , nu? :)
Buna dimineata , sis!
Cand se topeste zapada si chiar inainte de a inverzi totul, este deprimant.
Gunoaie peste tot, pe camp, in gropi, la marginea satului, in zonele parasite. Gunoaie, gunoaie, gunoaie
Au adunat saptamana trecuta intr-o zona unde "lumea" arunca, de juri ca este groapa de gunoi.
Acum este fix la fel.
Firma de salubritate exista, insa prostia omeneasca e mare
@daiana - si scanduri pentru margini, ala e baiul, ca vrea el sa arate intr-un mare fel :)
@Angelikue - la noi, una din principalele surse de mizerie e tocmai firma de salubrizare:) trebuie sa vina miercurea dupa-amiaza si mai vin joia, iar cainii, vantul, pasarile imprastie din gunoi.
Mda. Nu știu alții cum sunt, dar eu iau foc când văd imbecilitatea asta a aruncatului a tot ce-i prisosește mocofanului oriunde, cu sluțirea naturii. Nu-mi place nici arderea gunoaielor, nici chiar a resturilor vegetale. Suntem un dezastru la capitolul educație. Dar sunt optimist: foaie verde de dudău, o să fie și mai bine. Cu învățământul actual, avem perspective minunate. Iar fără așa ceva, respectul pentru mediu, ca de altfel pentru tot ceea ce ne înconjoară, e vai de capul lui.
@Scutaru - cu arderea gunoiului nici eu nu eram de acord, dar dupa o discutie pe forum am mers si-am vazut groapa de gunoi a orasului. selectare? arse toate la gramada. plastic plin de grasime, gunoi menajer, sticlute de oja, medicamente, hartii naclaite. crede-ma, impactul asupra mediului e mult mai mare acolo! asa, acasa, le colectezi selectiv din start. biodegradabilele ajung la compost, hartia la mulcit sau aprins focul, peturile, aluminiul, fierul, sticla - la centre de colectare. la ars ajung vegetale cu seminte sau radacini, chestiile putrede. si ambalajele de cafea etc., mucurile de tigari, si pe astea le ardem separat.
Trimiteți un comentariu