Like?:)

joi, 18 septembrie 2014

Domol

E septembrie în decada secundă și se simte ușor că vine toamna; vișinii au îngălbenit și-ncep să se dezbrace, via miroase a struguri și-a must, roșiile au căpătat acel gust de final de sezon, iarba parcă nu mai vrea să crească. Noaptea sunt cam 10 gr, ziua nu mai mult de 22, măceșele se înroșesc sârguincioase, iar Jinx doarme seară de seară în casă. Merele se coc, gutuile bat în galben, doar zmeura ce se crede-n iunie; şi trandafirii ce par a fi în plină vară, chiar dacă mai au urme fine de frunze.
Pe moşie ritmul s-a schimbat pe mai domol, se întunecă devreme şi intrăm mai curând în casă - Masterchef şi Vocea României, net şi filme, cărţi şi snooker – fiecare ce şi când vrea. Am făcut harissa și am pus ardei iuți în oțet, strângem mere pentru rachiu și prunele care cad; încep să pun la păstrare haine şi încălţăminte de vară, am curățat pentru ultima dată în acest sezon roșiile și ardei – pe care s-a apucat Zăvod să le culeagă, dacă tot erau vizibile -, R. desfrunzește via.
Coșurile de fum sunt curățate, dar încă n-am făcut niciun foc – mai am puţină răbdare. 
Acum aștept echinocțiul, să-i simt iarăși vârsta. Egală.

4 comentarii:

Carmen spunea...

N-am făcut niciodată harissa şi nici nu cred că am mâncat. M-am uitat acum de reţete pe net şi am văzut că sunt diverse.
Tu cum îl faci? Conservi şi pentru iarnă? Şi la ce îl foloseşti?

Simona Fusaru spunea...

@Carmen - reteta e: http://fusaru.blogspot.ro/2013/10/harissa-pentru-zile-lungi-de-iarna-in.html
conserva pentru iarna; folosim harissa la gulas, sosuri, la ciorba, la marinade, peste friptura... oriunde merge ardeiul iute.

Ada spunea...

Carmen, iartă-mă că mă amestec, dar ai gustat harissa asta? E de neuitat, te asigur! Dacă nu te numeri printre naivii care mai cred că au tubul digestiv din oțel inoxidabil, de preferință suedez, și dacă mai ai măcar câteva papile gustative nedistruse, fie-ți milă de tine și stai departe de harissa! Dă skip la comentariul ăsta dacă ai o pasiune specială pentru ardeiul iute. Urmărește postările Simonei, oricum - poate pune și rețetă de dopuri pentru stomac și leacuri de eliminat coșmarul alimentar. Știu despre ce e vorba, am în familie o pasionată și singura mea mirare este ce pun ăștia în sticla borcanelor de n-o găurește nici harissa! Părerea mea!

Simona Fusaru spunea...

@Ada - depinde strict de cantitatea pe care o mananci. sau ai tu, asa, o sensibilitate mai speciala - intreb-o si pe pasionata ta te rog. ;)

4me

stats

:-D