Like?:)

joi, 22 iulie 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (36). Ceapa

Decorul nostru se schimbă continuu, zilnic apar şi dispar diverse, fapt care generează o mirare de aceeaşi frecvenţă. Trandafirii înfloresc în nenumărate culori, se trec, îi „mortishi-esc” fetele, apar alţii, au început să se movulească prunele, zmeura colorează marginile de gard, un măr e „văratic” şi noi îl ajutăm zilnic: „rărim” merele, ca să nu le mai fie greu crengilor să le susţină. Plantele folositoare omului cresc şi unele dintre ele devin de-a dreptul utile – pătrunjel, mărar, ţelină, usturoi… E un miracol cum o sămânţă pusă cu mâna ta apare ca un zbenghi verde, apoi creşte, se conturează, înfloreşte – şi astea toate sub ochii profanului mirat peste poate. Profan care între timp a învăţat şi el să nu mai cumpere din piaţă sau de la supermarket ceea ce are deja în grădină.
Tot surprinzător a fost că într-o dimineaţă, mai pe la 12,30 (fetele noastre sunt la vârsta la care principiul „să nu te culci niciodată în ziua în care te-ai trezit” e literă de lege), am avut chiar un mic dejun asigurat din producţie proprie – omletă cu mărar şi salată cu ceapă verde; gustul a fost absolut special şi trăirea, pentru noi, inedită.
Până de curând am fost convinsă că munca pământului e pentru tractoare, că e epuizantă; nu-i nici pe departe aşa, poate fi chiar o bucurie şi o deconectare nesperată (recunosc, noi facem în grădină ce şi când vrem, ce trebuie cu adevărat fac nea Costică şi sora lui care are un nume de răsfăţ imposibil de reţinut).
Să vezi cum creşte ceea ce ai plantat cu mâna proprie, să vezi transformările, evoluţia sunt experienţe ce nu pot fi descrise, ci doar trăite într-o crescândă mirare. Mare bucurie ne-au făcut căpşunele când s-au copt, apoi zmeura, dar nu se compară cu bucuria pe care ne-a oferit-o ceapa, banala ceapă. În primăvară am făcut un „mormânt” cu „şapte fraţi” (oare haiducii au luat numele de la ea sau invers?); au apărut plăntuţele, au crescut. Le-am urmărit, udat, de-bălăriat, fotografiat pas cu pas. Prima noastră pseudo-cultură agricolă. Zilele trecute am aflat că trebuie scoasă deja, momentul fiind dat de frunzele căzute la pământ ce încep să se usuce. Am scos ceapa şi urmează s-o curăţăm, s-o punem la uscat şi apoi s-o depozităm pentru o dată ulterioară de consum (e cea pusă pentru „ceapă verde”, cea de toamnă e verde şi frumoasă, că am pus-o târziu). Mare surpriză pentru Ana şi pentru mine când am văzut şi că se scoate uşor, şi că am adunat aproape o lădiţă (din cele negre, de fructe), şi că ne încearcă o inexplicabilă şi stranie bucurie: e a noastră, crescută de noi! Am simţit un drag nespus faţă de pământul care a rodit-o, o admiraţie pe care nu mi-o pot explica. Şi-am fost mândră: pot spune că a ieşit şi din mâinile mele, am putut eu să fac asta! Şi ştiu că e doar începutul.

7 comentarii:

Mikka spunea...

... e doar inceputul... Nu stiu cum e, dar vreau sa stiu. Stiu doar ca e parte din bucuria aia a facerii. Si asa de tare ma bucur pentru voi ca lucrati acolo, pe burta si in burta Mamei Pamant! Viata curata, dand viata curata. bucurati-va!
Si bucuria asta o dati si copiilor vostri. Asta e mare dar. Sunteti deja - si poate deja stiti ca sunteti - fix in programul de crescut zei...

vic spunea...

am vazut in alt post ceapa, chiar voiam sa intreb de ce e in dezordine, parea deja scoasa pe jumatate.

inteleg ca deocamdata ai recolta de vara, mai la toamna vine aia de iarna.
ofticata cum sunt pe verdeata din batatura ta, ma zgiiesc la poze si tot astept sa vad crescind si un vrej de fasole. chiar asa, fasole n-ai? dar bame?

simf spunea...

@Vic, cu ceapa asa e modelul, cand e aproape gata arata de parca ar fi aproape scoasa. fasole n-avem, ca am avut eu inspiratia sa uit si mi-e ciuda. tot asa am uitat si de cartofi, castraveti etc.
vic, nu vii o data sa vezi verdeata la fata locului?

vic spunea...

oh doamne, sigur ca as vrea. deocamdata virtual.

aceste frumoase si modeste garofite, si mie imi plac margaretele dar si gura leului, crinii aia de vara-toamna, craitele. in gradina ta e frumos totul chiar si rapita sau piciorul cocosului sau cum ii zici tu la floarea aia mica galben lucioasa din care eu stiu ca se scoate un ulei pentru pictura.

lasa, nu fii necajita, pentru anul asta e bine, dar nu ti se umfla plaminii de aer cind stii ca la anul va fi si mai si?

care e motanul ala gri? ca pe astia negri ii stiu ca pe buzunarul meu, derbedoi si usernici cum sunt. dar nu stiu care-i jmecherul care nu se lasa udat.

vic spunea...

grabita cum sunt am uitat [din cauza caldurii] sa-ti multumesc. uite ce frumos zic: multumesc de invitatie.

simf spunea...

@Mikka, ai dreptate, e bucurie. simpla. pura. bucurie
@vic - cel gri e figaro, am pus poze cu el pe blog mai demult. cum frecvent umbla creanga, e mai greu de prins ca subiect foto. intr-un fel abia astept anul ce vine, avem si noi deja un micron de experienta. in alt fel, ma bucur de minunea de vara actuala.

simf spunea...

cu drag, vic.

:-D