Schimb confort urban pe libertate rurală (50). Toamna 2010, v.1.2

Azi iar e week-end şi decorul va suferi, ca de obicei, modificări, cum tot ca de obicei braţele mele vor dobândi săptămânala febră musculară.
Lucrările agricole ajunse pe final de strâns recolta arată acum cam aşa: am cules toate merele, s-ar putea să ne ajungă mai bine de-o lună, şi 80% din pere (adică 4 din 5, că una încă nu e coaptă), strugurii miros puternic şi-o să-i facem must în ăst week-end. Avem păstârnac cât nu consumăm într-un an, prazul e falnic şi-i mai mare decât orice alt praz văzut de mine până acum în piaţă şi varza de toamnă e înfoiată toată. Un morcov (din cei timpurii, pe care nu i-am consumat integral, că am cam cumpărat astă vară) a crescut printr-o şaibă; arăta cam straniu, de parcă ar fi avut un papion, dar ne-a amuzat pe toţi. Nu am apucat să-l fotografiez pentru că l-a mâncat Miruna (n-am consumat noi chestiile „văratice”, însă iepuraşii sunt tare încântaţi de morcovii timpurii şi de varza de vară). Am aflat că hreanul are nenumărate rădăcini laterale şi nu arată nici pe departe la fel cu cel cumpărat din piaţă; acumularea informaţiei s-a făcut în astă dimineaţă, când coada hârleţului s-a hotărât să renunţe la lupta cu vegetalele ramificate şi-a cedat fără avertizări anterioare.
În casă, schimbări de decor mai uşurele: a crescut tunelul de motani care e plimbat din extindere în hol şi-n bibliotecă plus retur, în funcţie de preferinţele beneficiarilor, şi-a mai crescut un ceva în holul fetelor. Acolo aveam nevoie de un suport deschis – raft – pentru încălţăminte şi alte bălării. N-am găsit să cumpărăm (fie erau prea mici, fie închise, fie din plastic), aşa că Răzvan s-a apucat să facă el unul, din scândură de brad. A ieşit nesperat de fain, e maaare şi se-ncadrează foarte bine în decor, sub fostul nostru tablou conjugal cu „atenţie, pericol de înec”.
Ieri iar mi-am amenajat un mândru cucui dintr-o explicită întâlnire cu o ţeavă metalică. Şi-n partea din spate a chioşcului, şi la acareturi avem ceva capcane: foştii proprietari având sub 1,60 m înălţime, le-au construit pe standardele lor. Noi, săriţi de 1,70 m, trebuie să găsim soluţii. Aşa că vom împărţi în două chioşcul (care e într-adevăr mare), partea periculoasă din spate, cu două grinzi din lemn prea joase, devenind un fel de depozit Universal 650, unde să fie cazate bicicletele, umbrela de soare, scaunele pliante şi alte mândreţuri de folosit vara, plus nelipsita bancă de abdomene şi indispensabila bicicletă fitness pe care nu le-a mai folosit nimeni de când ne-am mutat, dar fără de care se pare că nu se poate. Cu acareturile e mai complicat, cea mai simplă soluţie fiind să mă dezvăţ să calc pe fundaţie, să păşesc peste ea, ceea ce e puţin probabil în viitorul apropiat, ţinând cont de faptul că în atâta timp încă n-am învăţat s-o fac. Cred că am nevoie de-o întâlnire mai hard cu ţeava, că de grinzile din chioşc aşa am învăţat să mă feresc.