Cum mi-am petrecut Revoluția 2012, ziua 3,14

După ani în care tot piteșteanul a înghițit cu greu ororile pedeliste, trebuia ca și la Pitești să se iște o revoluție, că altfel capitala regiunii la Ploiești o s-o pună ăștia, că ăla a fost și republică!
Mi-am luat hanoracul expirat, cel cu care nu mai merg decât la munte de jepat ce e, dar are glugă, un fular pe care aveam prinse insignele de la Simfonie, Zilele orașului, ale județului și Zavaidoc - dar pe ele le-am lăsat acasă -, o bandană neagră cu yin-yang, cocarda tricoloră de la 1 Decembrie pe care am primit-o în piață și-am purces la proteste. Pe drum am vrut să iau un steag de pe vreo clădire, dar erau numai de-alea roz-gri-bleu, așa că am renunțat.
Am luat autobuzul de la teatru și el m-a dus direct în spate la casa albă din piața roșie, și-a dat seama după uniformă unde trebuie s-ajung. Nu știu de ce șoferul stătea numai cu ochii pe bocancii mei de protecție, de la ținte oare?, dar bine e că au mai coborât cu mine un pensionar c-o sacoșă de rafie - auzise el că se pune ceva protocol pe masă -, o cuconetă ștearsă actriță amatoare care voia să facă animație în piață și un solist vocal popular care voia s-ajungă la Casa Sindicatelor, dar a zis că are public mai mult în piață, la proteste. Generos, mi-a oferit brâul lui tricolor imediat după ce-am intrat în el când m-am împiedicat pe treptele autobuzului; eu i-am dat la schimb fularul, că altfel cred că rămânea fără ițari.
Erau mulți oameni în piață, pensionari care voiau pensii mai mari și bilete la băi, elevi de liceu care voiau să fumeze și ei liniștiți în mulțime, să nu se mai ferească de vecini, revoluționari din 89 care voiau înapoi intemnizațiile pe viață plus loc de veci la Sfântul Gheorghe, ultrași care voiau FC Argeș în Liga I, pensionari militari care voiau să iasă afara javra ordinară, nu știu despre care dintre ele era vorba, pensionare ieșite la socializare între două telenovele, homleșii zonei care nu voiau nimic, dar generoși ofereau tuturor să tragă și ei câte o dușcă din punga de aurolac. Se striga jos guvernul, Boc, Băsescu, însă nu voiau să pună nimic sus, la loc, nici măcar pe jandarmul care a picat de pe bordura fântânii arteziene. Forțele de ordine asigurau, nu-i așa?, ordinea, cele de dezordine făceau ce știau ele mai bine, SMURD-ul lipsea, că Piteştiul n-are şi una peste alta protestul a fost pașnic.
În piața roșie m-am întâlnit cu mai mulți cunoscuți, am strigat și noi ce se striga pe-acolo, am sărit să ne încălzim și-am fost tare dezamăgiți că oamenii n-au fost de acord să punem și noi un Voltaj, o Viţa de vie, un Hi-Q ceva, să ne încălzim.
Pe la 7 seara protestatarii au început să se împrăștie, doamnele pensionare și-au cerut scuze că pleacă, dar începe pe acasă Stăpâna, ultrașii aveau ședință la restaurantul de parastase de lângă stadion, elevii au tulit-o brusc să nu vină mamele lor după ei și tot așa.
Au mai rămas fântâna arteziană, semnul de piaţă, crucea, rapsodul popular urban, aurolacii, actrița amatoare și încă vreo 20 de protestatari de bună credință, vegheați patern de homleșii domiciliați în canalele de lângă Sindicate.
Drumul meu în piața Milea n-a fost în zadar: pentru că am izbucnit în râs la un moment dat, cred că era 7 jumate, că la 8 fără un sfert am plecat ca să ne vedem la știri la tv, atitudinea mea s-a considerat participare activă la proteste, caz în care se decernează fie o amendă de 200 lei pentru scandare lozinci/deranjarea liniștii publice, fie se acordă o pensie viageră pentru lunile martie și aprilie 2012 de 1800 de lei/lună. Recompensa se hotărăște prin metoda marca sau banul, să vedem acum cum mi-o fi bafta. Anticipateee!