Echinocţiu

Soare, soare, ce dor mi-a fost de tine, de căldură, de verde viaţă!
Încă mai sunt pete de zăpadă, dar de la zi la zi se vede evoluţie în grădină, avem 6 ghiocei şi o primulă galbenă cu flori deja, două narcise s-au format deja, magnolia are muguraşi – adică nu mai e un simplu băţ, ci un băţ cu muguri -, zambilele şi lalelele cresc ca nebunele, menta, tarhonul, tufănicile au frunzuliţe, forsiţia e falnică şi troscotul din curte începe să se înverzească uşor.
Pământul e tocmai bun pentru lucrat – a fost săpat ieri, a adus nea Sandu un vecin de-al lui, Adi - , trebuie puse ceapa, usturoiul, salata, ridichile, morcovii, păstârnacul şi mor de ciudă că n-are cine. „Femeia” lui nea Sandu e plecată la muncă în cele străinătăţuri, tantiile (Stela şi Marieta) sunt ocupate cu grădinile personale şi nu vor să vină (cel puţin Marieta aşa ofuscată a fost de propunere încât zău de mai vreau s-o văd vreodată prin curte), iar nea Sandu are program în următoarele două săptămâni numai la tăiat de pomi. Asta a făcut şi la noi – 2 lei bucata, prilej cu care am aflat că avem 52 de pomi pe rod. M-am mirat că-s aşa de mulţi – oare de ce nu mi-a dat prin cap până acum să-i număr? – şi mi-am dat seama că măcar vreo 15 sunt puşi unde zău nu mi-aş dori un pom, sau nu un pom fructifer (de exemplu în grădiniţa de flori, unde avem 2 meri, 2 pruni şi un gutui). Domnul meu îşi vede de hobby şi lucrează constant două week-enduri pe lună, se întoarce de la serviciu pe la 7, aşa că la capitolul timp stă foarte prost; a reuşit să mute 6 trandafiri – 3 buchetari mari lângă două garduri, 3 altoiţi, la soare, că erau fix în umbra gutuiului. Când a vrut să mute şi un butuc de vie, deja se întuneca.
Genunchiul meu face în principiu bine, numai că e tare sensibilos şi pretenţios, cum stau în picioare sau pe scaun mai mult decât îşi doreşte el (cam 15 minute e standard), cum se umflă la fel de repede ca-n desenele animate şi accesoriile ortezei îmi terorizează pielea, de parcă ar fi dezmierdată cu o pânză de bomfaier. În faţa unor astfel de argumente nu pot decât să mă supun, mai ales pentru faptul că ştiu şi următorul prag: apar băşici cu lichid care apoi se sparg; fix pe zonele de contact; şi ustură crunt. Dar deja pot să merg pe potecile din grădină (dacă nu-mi lasă vreun câine hărnicuţ obstacole în drum), să fac poze, să văd schimbările de la zi la zi. Şi mă bucur de ce văd, mă bucur de ce aud, mă bucur de ce simt, mă bucur, bucur, bucur.
A venit primăvara.