Primăvară: gâze, păsări

Cerul e senin, e soare şi îmi place, gâzele se trezesc la viaţă şi o dată cu ele şi gărgăriţele iernate prin casă ele ştiu pe unde. Maşa le vânează pe cele de-afară şi le aduce în casă, iar pe cele din casă le urcă mândră pe canapele. Asta după ce le omoară, că deja mâţuca noastră a avut o întâlnire de gradul trei cu o viespe nărăvaşă; amorţită-amorţită, dar tot a ştiut să se apere. Muşte, libelule verzi, fluturi, viespi, gărgăriţe roşii şi galbene, gâze roşii cu buline, furnici zburătoare – decor de seară lângă becurile de pe terasă.
Se încălzeşte vremea şi asta se vede pe covoare – smocuri de blăniţă neagră -, prin curte – ghemotoace generoase de păr tot majoritar negru -, în cuibarele găinilor unde răsar zilnic, în medie, câte patru ouă. Gonzales şi Androginul sunt tare mândri, fac o gălăgie în duet de parcă ei ar fi autorii; apoi se luptă sub strictele priviri admirative ale membrelor din haremul fiecăruia şi, la final, pleacă fiecare cocoş cu câte o găină. Gonzales – cu una albă cu gri şi maro, grasă, iar Androginul – cu una majoritar neagră, cu ciuf; cred că ele sunt nevestele principale.
Am strâns 26 de ouă pentru dom colonel, e vremea să pună clocitoarea la muncă şi, cum de la el vom lua în vară zece puicuţe şi doi cocoşei cu care ne vom reîmprospăta poiata, trebuia să-l ajutăm. Iniţial voiam mai mulţi pui, dar în urma consultărilor am hotărât să cumpărăm şi pui de carne de-o zi pentru pus la cloşti. Probabil vreo 15-20, pe la final de mai, că tare ne-au distrat puii de anul trecut.
În livadă e mare concert mare, păsărele galbene cu maro sau albastru, gri cu alb sau negru, cu sau fără ciuf, codate sau rotunjoare, mai mici, mai mari – toate ridică ode ele ştiu cui. Asta spre bucuria lui Jinx, care nu e nici admirator al muzicii, nici prea liric, ci de-a dreptul prozaic: nu odele îl preocupă pe el, ci prinsul soliştilor. Fie face pândă de jos şi sare ca un arc în pom, fie stă nemişcat între crengi minute în şir şi atacă într-o clipă, rar dă greş. După ce a prins pasărea vine cu ea lângă gard, înlătură penele de pe piept, mănâncă muşchiul de-acolo şi apoi aduce prada cu pene albăstrui în curte. Gârâie într-un fel mai special, ca o chemare; Grasu aude (dacă vrea, evident că aude), vine şi primeşte ofranda pe care o apreciază rapid, dovadă rămânând penele colorate înşirate pe aleea de lângă bucătărie.
Ereţii dansează planat, câte doi, câte trei, în coregrafii stranii, ulii sunt foarte grăbiţi - coboară spre sat şi se întorc rapid cu ceva în gheare, nu mai au vreme de scrutat cerul – şi a apărut un soi de pasăre ca o cioară mai mare, cu ciocul destul de lung, galben, care e obraznică – vine pe gard – şi foarte gălăgioasă. Motanii văd că-s interesaţi de ea, şi individual, şi în echipă, şi zău nu-i prevestesc zile multe înaripatei. Până atunci însă se mulţumesc cu şoareci, vrăbii, gâze şi turiţă din belşug, generos abandonată pe canapelele din casă.