Like?:)

joi, 5 aprilie 2012

Sălcii, perspective, var, schimbări

A mai trecut un week-end în care domnul meu și-a văzut și de hobbyul lui principal – mersul la serviciu -, dar a și avut un strop de vreme să participe la amenajările de decor schimbătoare. A curățat și a tăiat din sălcii - fapt care a făcut ca lacul-baltă fără strop de apă să arate într-un mare fel - și a pus în locurile eliberate salcie energetică: niște bețe cam de 15 cm cu rădăcini, frunzulițe și chiar mâțișori la unele mai hărnicuțe; apoi noaptea au fost temperaturi negative și le-au cam supărat. Acum în chioșc e mai multă lumină, așa că se vede ce dezordine iernatică se află pe-acolo. Zona lacului a fost întâi curățată de crenguțele de după tunderea de primăvară a pomilor și măturată de frunze și apoi s-a purces la tăierea sălciilor, că altfel nu avea niciun farmec. Și dăi și taie, și scurtează, și cară, ia drujba, las-o și ia fierăstrăul, pune scara, mută scara, adu roaba, du-o; așa s-au distrat domnul meu și copilul nr. 2 o vreme, până s-au plictisit și au lăsat dealuri și delușoare de crengi de salcie. Copilul a plecat să-și continue curățenia generală în cameră iar domnul meu s-a gândit el să mai scoată din fostul gard al curții găinilor ca să capete curtea noastră altă perspectivă. Cam într-o jumătate de oră chiar c-a schimbat perspectiva și arată nesperat de bine; brusc am început să-mi fac planuri unde și ce pot să plantez, unde-ar da bine niște jardiniere rustice, ce și cu cine s-ar asorta. (Că tot vorbeam de asortat, piticul nostru de grădină Salmonela are haine noi, a trecut fata la colecţia de primăvară 2012: tricou alb cu motive aztece, borsetă şi şapcă din fâş în culori de camuflaj şi o pereche de căşti de player albe, să fie fata în trend. Şi i-am schimbat şi locul, că prea ne obişnuisem cu ea în peisaj.)
Tot în scop de curățenie de primăvară am reușit – cele două fete din dotare plus una colegă bonus și cu mine – să amenajăm cu var și bidinea plus pensulă copacii, pietrele de la ronduri, butucii decorativi, hainele de pe noi, încălțămintea, părul, telefoanele, aparatul foto, pisicile negre, care ce-a putut şi a avut la îndemână.
Ca evoluţii vegetale, plesnesc mugurii pomilor, au apărut câteva firicele de ceapă şi macii plantați acum vreo două săptămâni - două frunzuțe pe un fir ca de ață -, a înflorit forsiția – soro, te-am sunat, dar bântuiai în afara ariei -, iasomia de iarnă are cinci floricele, s-au deschis vreo șapte ghiocei galbeni bătuți, sunt peste zece zambile mov făloase și primula s-a umplut de flori.
Am fost și la medic – excelent, mirobolant, senzațional în direct și în reluare, tare îmi plac oamenii care, după douăzeci de ani de practicare a meseriei, încă sunt îndrăgostiți de ea -, s-a trecut de la imobilizare articulație la mobilizare articulație – adică a făcut niște reglaje la orteză și i-a dat genunchiului posibilitate de mișcare iar eu am avut o zi senzația că rotula mea pleacă în toate direcțiile în același timp. Acum deja m-am obișnuit și tare-mi place, aștept cu interes momentul – 24 aprilie – când îmi va crește iar gradul de libertate.
Şi a început să cânte cucul; dimineaţa, la cafea; că ceas cu cuc noi n-avem, avem ceasuri cu mâţe negre.

7 comentarii:

MariaS spunea...

Doamne, ce ma distrez de dimineata citindu-va !!Si ar fi bine sa postati si niste poze cu "pitica" cu haine noi ca prea imi chinui imaginatia gandindu-ma cum arata:)), cu noua curte si cu chioscul .
Numai bine sa aveti si sa vina primavara mai REPEDE !!!!!!!

simf spunea...

@MariaS - am facut poze, ramane sa si descarc aparatul, ca singur nu vrea:)
ma bucur ca-ti incepi ziua cu aventurile noastre si ca te amuza.

Viata la tara spunea...

Haha, Simf, ce nume tare are pitica de gradina. Se intreaba lumea in jurul meu de ce "mustacesc" a rade :)

simf spunea...

@Viata la tara - fiind o pitica speciala, se cerea un nume special.

Vera spunea...

:)) Ai scris super misto! Si eu am fost super incantata cand am vazut ca dau frunzele, iar cand am vazut magnolia inflorita nu mi-a venit sa cred ca in sfarsit a venit primavara :) A trecut timpul fenomenal de repede. Stiai ca poti participa cu articolul asta la concursul de pe Merita Citit? Iti poti alege tu premiul, iar eu cred ca sunt super interesante cele dintre care poti alege.

simf spunea...

@Vera - la noi magnolia abia isi creste mugurii, mai va pana la inflorire.
linkul catre categoria concurs nu merge si nici n-am gasit unde s-ar putea face inscrierea. dar am dat like la smuff, ca mi-a placut:)

Vera spunea...

Citeste Art.4 Mecanismul concursului din regulament; ca sa adaugi linkul ai sus de tot un mesaj "trimite ceva nou" dai clic pe el si urmezi pasii(dupa ce intri in contul tau). :) E usor; s-au inscris deja 3 concurenti, dar ai sanse sa castigi, concursul fiind de-abia la inceput.

:-D