Când ești om cu țăranul nesimțit

Să fii orășean mutat la sat echivalează pentru populația băștinașă prestatoare de lucrări agricole cu a fi mare bancher care oricum nu are ce face cu banii; orice fac e contabilizat exact la preț pe oră, indiferent de randamentul pe care îl au la muncă, iar dacă nu le oferi trei mese pe zi, băutură și cafea deja se uită strâmb la tine.

Aveam nevoie de o femeie la săpat și plivit în marea noastră grădină de un pic peste 100 mp. Nea Sandu, priceput în toate, mi-a spus cinstit că lui nu-i place să grădinărească dar, cum „muierea” lui „i-a făcut bucata” și a plecat la muncă în Austria, iar el apucase să promită din toamnă că ea se va ocupa de grădina noastră, s-a simțit dator să ne găsească pe cineva. Și ne-a adus o pupăză, pe principiul că e și ea tânără, îi e vecină și să câștige și ea o pâine. Am fost de acord, cu toate că la ce privire pierdută avea am suspectat-o că nu e în stare să facă nimic; dar nimeni nu se naşte învăţat şi, cum experienţa se face în timp, hai să-i dăm fetei o şansă.

Vine mamzela vineri seară întru văzut ce are de făcut sâmbătă.

- Trebuie, în ordine, copilite, legate și săpate roșiile, tăiate bălăriile de pe alei, săpați ardeii, cartofii, bamele și, eventual, plivite ceapa, ridichile negre și usturoiul.

- Aaa, io nu știu să copilesc.

- Dar să sapi știi?

- Ei, cum nu?

Nea Sandu:

- Vin eu, doamnă, mâine pe la 9 și copilesc roșiile, le leg și le sap.

Cum vineri noapte am dat rock la toată liziera (că-n sat nu se aude), am jucat table, am băut pălincă de Satu Mare, am cântat şi am dansat până după ora două, sâmbătă dimineaţă s-a trezit domnul meu s-o aştepte pe individă (eu oricum nu funcţionez în parametri normali la primele ore, pentru mine 5 am e mai repede oră de mers la somn, nu de trezire). Am făcut ochi pe la 8,30, mi-am luat cafeaua şi am mers în grădină. Mamzela plivea ceapa; nu mi-a convenit, îi spusesem că-i la capitolul eventual, dar... treacă de la mine.

A venit nea Sandu, s-a mişcat în stilul lui, ca o furtună, a terminat rapid („Aoleo, doamnă, ce mocăită e asta, n-o mai duc niciodată nicăieri!” „Las-o, nea Sandu, e mică şi ea, învaţă, dacă noi n-o primim, cine s-o ia la muncă?”), s-a uitat la pomi şi vie, am făcut planuri pentru sâmbăta viitoare și listă de cumpărături (6 saci de ciment, o căruță de balast) şi a plecat fericit cu aparatul de pirogravat pe care îl avea domnul meu de când era în gimnaziu (nea Sandu face iarna obiecte decorate din lemn, că nu poate să stea degeaba).

Am rămas în contiuare în grădină, mai smulgând ceva bălării, mai săpând cu săpăliga de floricultură în zonele unde puteam să intru (încă îmi e interzis – și chiar mi-e greu – să stau aplecată sau să merg pe terenuri în pantă sau accidentate) și ținându-i pupezei companie. Am aflată că o cheamă Cristina, e dintr-un sat sărac din Oltenia, are 20 de ani și s-a măritat la 15 ani ( :-O ). Are 8 clase, nu e măritată cu acte, soțul ei n-are serviciu, ci lucrează cu ziua și locuiesc cu părinții lui într-o casă bătrânească.

Cum mi se pare inuman să muncească cineva în plin soare la orele toride ale prânzului, spre ora 12 am convenit cu ea să meargă acasă și să se întoarcă la 5. Am întreabat-o dacă vrea să-i dau bani ca să-și cumpere ceva de la magazin, i-am povestit cât consider eu că valorează munca ei și că înțeleg că e la început și nu stă prea bine la capitolul randament; i-am dat 20 de lei (cu toate că nu merita nici 15, dar nu i-am spus), am întrebat-o dacă e bine, ea a părut mulțumită și a rămas că ne vedem la 5.

Pe la 1 sună foarte jenat nea Sandu; mamzela era profund nemulțumită, că ea nu mai vine, că trebuia să-i dau măcar 30 de lei și două mese, că ea dacă merge la sapă la porumb ia 50 de lei în 12 ore. Ce a prestat fata: a plivit cam 6 mp de ceapă, a tăiat bălăriile pe vreo 12 ml de alee între straturi, a săpat opt cuiburi de ardei, a strâns și a dus bălăriile rezultate la ars. Totul a durat spre patru ore şi, cât de nepricepută sunt eu, în condiții normale aş fi terminat în maximum o oră și jumătate. N-am prins nici ce regulă de trei simplă a aplicat ea de i-au ieșit 30 de lei în 4 ore, dar de enervat m-am enervat.

Domnul meu l-a rugat pe nea Sandu să-i dea el 10 lei (eu n-am fost de acord, dar dacă apărea pupăza în zonă cred c-o aruncam peste gard) și a rămas să vorbim sâmbătă.

Sper să nu mă mai întâlnesc vreodată cu pupăza. În afară de faptul că o voi înfrunta în public, că o să am grijă să-i fac reclamă negativă între vecinii venetici (sursele financiare principale), voi aplica o cutumă a satului care contravine flagrant cu regulile în care am trăit până acum: celui care nu e om nu-i răspunzi la salut.

Din primăvara ce vine nu mai plantăm în grădină decât ce putem îngriji noi. Dixit!