Cumpărături pe marginea drumului

Drumul nostru zilnic spre casă înseamnă DN73, spre Câmpulung, Voina, Cuca, Iezer, locuri frecventate de piteșteni și bucureșteni de când știu eu; pe marginea drumului, ca și pe Valea Prahovei sau pe Rucăr-Bran, sunt săteni cu produse de sezon din gospodăria proprie, de la cireșele de mai la țuica de dinaintea Crăciunului. Acum drumul e în reparații, unde nu-i buluc de gropi facultative și obligatorii sigur te întâmpină câte un utilaj greoi asortat cu oareșce bețe dungate în roșu-galben ce te îndeamnă la ocolit; mașinile nu mai pot să oprească decât în câteva locuri și, cum nici nu a început sezonul turistic la munte, numărul vânzătorilor a scăzut considerabil.

În prima primăvară locuită la sat am început să cumpărăm de pe drum, la început din partiotism local (susțin producția zonei unde locuiesc și nu încurajez intermediarii), apoi din rațiuni pragmatice – produsele sunt din grădina omului, n-au la fel de multe chimicale ca cele de la ferme și sunt mai ieftine. Preponderent am cumpărat de la vecinii din preajmă (adică de la 1,5 km), pe care așa am început să-i cunoaștem. Și care ne spuneau cinstit ”roșiile astea nu-s de la mine, că n-am solar, sunt de la cutare din Micești” (Miceşti fiind comuna ce începe la o uliţă de noi) sau ”mi le-a adus olteanul cu care lucrez eu” sau ”de la mine, doamnă, că s-au făcut berechet în câmp anul ăsta”. El este nenea căruia îi spunem BarDeZi, că are în curte un bar-discotecă ce n-a mers (”prea aproape de două orașe, doamnă!”), frunizorul nostru de roşii, castraveţi, cireşe, căpşune, pepeni şi alte vegetale. Mai sunt fiica şi ginerele unui alt vecin, Căpşunarul, apoi un nene oltean de felul lui măritat în Miceşti, un alt nene din zonă cu fructe şi încă vreo 5-6 figuri deja cunoscute, iar pe restul comercianţilor i-am evitat fără vreun motiv anume. Experienţa de acum două săptămâni mi-a dovedit că bine am făcut că i-am evitat.

Mijloc de săptămână, pe la 6 pm; pe marginea drumului, nicio figură cunoscută. Oprim în faţa unei măsuţe cu umbrelă de soare decolorată unde o tanti între două vârste şi-o tânără blondă sintetic stăteau de vorbă. Întreb de preţuri – cireşele 15 lei, căpşunele – 12. Pentru moment, rămân blocată; mâncasem în aceeaşi zi fructe cumpărate de un coleg din piaţa mare: cireşe cu 12 lei şi căpşune cu 8. Măi să fie! Producător direct, masă pe marginea DN-ului, preţuri mai mari?!

Blonda în trening cu figură vulgară şi unghii cu french maro-pământ abordează rapid tactica dacă nu poţi să-l convingi măcar năuceşte-l şi începe să-mi ţină o teorie a săpatului, a ploilor şi a frigului; gândindu-mă la cât o fi muncit ea săpând zi de zi cireşul îi povestesc de preţurile din piaţă, unde se plăteşte chirie, de impozit şi casă de marcat fiscală, de evaziune şi sancţiunile pentru ea. Răspunsul m-a lăsat fără replică:

- Da, dar nu-s naturale, de la noi!

Am plecat mai departe, am făcut un ocol şi am cumpărat de la Miceşti căpşune cu 6 lei kg şi cireşe pietroase cu 10 lei. Nenea vânzătorul e localnic, venise cu Dacia cu portbagajul plin şi mi-a povestit fără patimă cum mulţi intermediari vin acolo că-i vad bun, că blonda e din Piteşti şi cumpără din piaţa de gros, dar să nu-i spun cumva cu cât mi-a vândut el marfa că-l bălăcăreşte de nici Dunărea nu-l spală.

Şi m-a asigurat că sunt mulți localnici ce vând la preţ mai mare decât în oraş, pe principiul că cine are bani de mers la munte are şi de cumpărături mai scumpe.