De vreo patru luni, de când mă cert
eu cu oareşce ligamente îmbufnate, merg periodic la medicul
ortoped. Un tip haios, îndrăgostit încă de meseria lui, hâtru,
vorbăreţ, uneori frust în exprimare, dar pitoresc şi în
momentele în care îi mai scapă câte un cuvânt ce nu există în
DEX. La întâlnirile programate discutăm despre una, despre alta şi
după fiecare vizită îmi asigură teme de meditaţie până la
următoarea.
Mereu am avut impresia că sătenii au
mai multă forţă fizică şi sunt mai rezistenţi la efort decât
orăşenii graţie antrenamentelor periodice. Medicul meu, în mai
multe etape, mi-a dovedit că nu-i aşa. Discuţia a pornit iniţial
de la faptul că herniile de disc la oamenii de la sat sunt mult mai
rare decât la cei din oraş şi-s provocate de accidente, cum tot de
accidente sunt provocate entorsele grave şi toate celelalte
afecţiuni tratate de ortopedie. De ce?, l-am întrebat.
Pentru că la ţară copilul învaţă
de la primii paşi să-şi folosească muşchii corect. Terenul
accidentat şi mersul desculţ – oricât de atent ai fi cu un
copil, găseşte el soluţii să se descalţe şi s-o ia la goană
când nu te aştepţi - îl obligă să deprindă un echilibru mai
ferm; apoi ia in braţe întâi puii de pisică, de câine, se
opinteşte cu un bolovan, se luptă cu o găleată cu apă; aşa
învaţă să ridice greutăţi folosindu-se de muşchi, nu de
coloană. Sare de pe dâmburi pe pământ, care nu-i la fel de dur ca
cimentul, şi învaţă cum să-şi folosească articulaţiile la
amortizarea şocurilor; se urcă în pomi şi deprinde controlul
balansului trupului, utilizându-şi oasele; învaţă să
folosească avântul pentru a-şi proteja energia. Şi toate acestea
le face folosindu-şi corect trupul, din instinct.
La oraş, copilul are alte acumulări
şi o dată cu creşterea diferenţele între indivizii proveniţi
din cele două medii de viaţă se accentuează, ajungând ca la
maturitate un bărbat trăit la oraş să poată ridica o greutate
considerabil mai mică decât unul trăit la ţară, chiar dacă cel
din urmă are, de fapt, mai puţină forţă.
L-am întrebat odată dacă are idee de
ce mă atacă pe mine sapa. Răspunsul lui – pentru că nu ştiu
să-mi folosesc muşchii şi efortul e resimţit de articulaţii şi
de oase. Există soluţii? Da, deprinderea utilizării corecte şi
apoi CONŞTIENTIZAREA mişcărilor, că în instinct nu vor mai intra
vreodată, precum nici vorbirea nu se mai poate deprinde la vârste
adulte.
Şi nu-s singurele diferenţe, medicii
văd zi de zi deosebiri, şi pe plus, şi pe minus. Statistic,
copiii de la sat suferă de mult mai puţine alergii decât cei de la
oraş şi au o imunitate considerabil mai mare la boli. Dar au şi
minusuri multe, probleme stomatologice, ajung târziu la medic, un
spaţiu vital mare ce-i face de multe ori să fugă de societate...
- Ştiţi, doamnă, diferenţa între
cum erau până în 90 puii de gostat de la alimentară comparativ
cu puii de curte crescuţi cu porumb? Tot aşa şi copiii de oraş
faţă de cei de la ţară.
8 comentarii:
sunt total de acord cu aceasta teza. si as completa ca tot instinctul, la o anumita varsta.... cand nu e prea tarziu, te indeamna sa revii la baza.
cat despre sapa.... nu it recomand antranamentul ci rebranduirea acelei scule. vezi coada, greutate, ascutire, si in ultimul rand o pozitie relaxanta. aaaa in randul si mai ultim, nu o strange domnle asa tare in maini... las-o sa lunece.
hi hi hi... o zi frumoasa si racoroasa
@mihai - am incercat in fel si chip, cu mai multe feluri de sape, toate ma ataca. cum unii nu-s structural facuti sa fie soferi, poate eu nu-s facuta sa colaborez cu sapa. oricum, am renuntat s-o inteleg.
Sunt de acord cu Mihai , in legatura cu rebranduirea sapei :))
Eu am mai multe unelte de tipul asta care mai de care mai rotunda,mai ascutita, cu coada mai groasa, mai subtire.Ei bine, preferata mea este una mica, cu coada mai scurt si cu o forma rotunda ce merge brici ! Merge brici cand o ascute socrul meu -o da cu flexul ,o bate cu ciocanul...e lucioasa ca o oglinda cand o iau din mainile lui.Daca nu trece prin procesul tehnologic amintit , sa vezi febra musculara la doamna Soare:)) si opinteli si suflu greu ca dupa ture de stadion :))
@Maria, avem:
2 sape de juma, cum spune nea costica, adica jumatate din sapele pentru porumb
2 sape mai mici, una cu varful patratos, cealalta rotunjita (sumt un fel de sapaligi mai mari).
toate ascutite de domnul meu, toate colaboreaza cu oamenii ce stiu sa sape (inclusiv cu domnul meu, el a reusit sa invete). numai pe mine ce ma ataca si mi-e o ciuda de mor. folosec o sapaliga pentru floricultura, cu ea colaborez beton.
Nu te stii cu sapa? Stai sa vezi poveste, poate te consoleaza!
A fost odata o pereche de socriiiii... (nu, dragu tatii, nu berea, mierea, da? am zis sa-mi dai mierea, sa-ti pun in ceai, lasa berea, ca e post si trebuie sa termin comentariul pentru tanti!) Asa, scuze. Aaa, da, o pereche de socri la taraaa... Tara ca lumea, cu asfalt, cu net, cu tot ce trebuie, de! Si era vremea capalitului, sau, cum se zice asta la voi, vremea sapei, a prasilei. Si socrii erau in gredina, departe. Sotia me si a lor fiica a reactionat pozitiv: a luat si ea o sapa si s-o dus in brazda. Io, cum ma stii, familist dupa buget, coane Fanica!, am ramas cu copiii in curte, am fost la Mures sa dam cu pietre in apa, sa-i invat abilitati de dat cu "broscute" pe apa, apoi in cires toata lumeaaa! (hai, ma, face cineva misto de mine, mi-ati luat berea) Asa ca, talentele de sapa nu se mai deprind la ... ani, bine ca mai putem sui intr-un cires, acolo... Hai, Ciuc! Adica, hai, pa!
@Mircea - asa spuneam si eu, de sapat sapa cei care au deprins tehnica la vreme. restul lumii face ce poate pe ici, pe colo.:)
Cand am citit titlul postului am crezut ca vei scrie despre puii de gostat...Am inteles apoi ca era vorba de fapt de tine si de mine. Am aceeasi problema. Dar apropo de puii de gostat - un prieten a vrut el sa salveze niste gaini crescute in baterii si si-a cumparat cateva. Le-a facut tarc, le-a cumparat mancare. Erau niste gaini atat de urate, cum rar vezi - albe, cu fulgi doar din loc in loc - si in plus nu stiau sa mearga pe pamant. Si stateau pe jos si nu s-au ridicat zile intregi. Nu au facut nici oua...Pana la urma cred ca au sfarsit tot tragic, insa macar au vazut si ele iarba. Nu ca ar avea povestea asta vreo legatura cu postul tau, doar asa, mi-am adus aminte...Sper ca nu am deranjat.
@Andreea - cunoasteam, am trecut si noi prin asta:) ce fel de orasean mutat la tara as fi fost de nu incercam sa salvez niste biete gaini amarate?:)
http://fusaru.blogspot.ro/2010/04/schimb-confort-urban-pe-libertate_5400.html
Trimiteți un comentariu