Mașa și carcalacii ei, 1

După escapadele amoroase ale mândrei în sat, am început să mă documentez, să o supraveghez, fapt care pe ea a lăsat-o de-a dreptul frig, mai puțin faptul că-i plăcea să se urce pe tastatura mea când bântuiam mai concentrată pe netul nostru de țară rapid ca un melc obosit.

În mare, evoluția sarcinii ei a fost conform așteptărilor, mai puțin la capitolul mâncare, unde nu numai că n-a cerut carne lapte ouă, ci n-a vrut cu niciun chip altceva decât Whiskas junior, crănțănelele luate de la Proplan, speciale pentru pisici gestante, neîncântând-o deloc (spre bucuia lui Jinx, care le apreciază).

Conform documentării, cu 12 ore înainte de fătare ar fi trebuit să își caute loc și să fie agitată, iar cu 6 ore înainte să ceară atenție și să i se accelereze respirația. Îi amenajasem patru cuiburi ferite în patru locuri (două în casă – unul la parter, unul la etaj), unul în magazie, unul în chioşc), i le-am arătat, am pus scutece la îndemână pentru cazul în care ar fi ispitit-o patul din dormitor sau lucerna de deasupra atelierului. În ziua cu pricina noi am plecat liniștiți de-acasă - pupăza dormea neîntoarsă la locul lui Zombie de la etaj - pentru două ore și ne-am întors după șapte (n-aveam de-ales, chiar trebuia să plec), iar când am sosit deja avea două chestii ude ce semănau a șobolănei lângă ea; în următoarele două ore a mai făcut încă două. I-am dus acolo apă şi hrană variată – a apreciat smântâna – şi ne-am propus ca după o zi-două să coborâm dihăniile la parter.

După vreo 10-12 ore de la eveniment, Maşa deja bântuia prin casă şi prin curte; carcalacii – singurei, cu burticile roz la vedere, dormeau; atunci am văzut că-s doi negri şi doi gri. Şi-a pus domnul meu mânuşi, a recuperat puii, i-am pus într-o cutie de carton cu scutece şi i-am coborât în extindere, într-un loc ferit, sub o măsuţă de cafea, dar relativ la vedere, că mă temeam să nu-i apuce instinctele criminale pe motani; n-a fost cazul. După o zi, trebuia să fim atenţi ca s-o vedem pe capră când merge la pui, că stătea foarte puţin cu ei, în rest era ca de obicei ubicuă, ba în patul din dormitor, ba după noi prin grădină, cu gură mare, ba pe terasă scuipând şi zgâriind motani şi câini, ba în bucătărie mâncând mâncarea lui Jinx (pentru motani castraţi), ba tolănită sub boltă în mijlocul aleii sau pe gresie prin casă. Plus că noaptea pleca pe afară, în primă fază pe geamul de la baie, apoi pe cel de la extindere, pe unde ar fi putut să și intre în casă dacă ar fi vrut, dar prefera să meargă la pui când ne trezeam noi şi deschideam uşa. Maşa, treci la carcalaci! devenise laitmotiv, ea ştia deja ce-i cerem şi uneori se executa, alteori o ţâşnea către pădure.

Trebuia să facem ceva.