Şi am făcut: am scos cutia cu
carcalaci în fostul cuptor de uscat fructe de lângă terasă (o
încăpere căreia îi lipseşte un perete), în loc ferit, unde nu
pot ajunge câinii. Mutarea a fost eficientă, Maşa stătea cam
jumătate din timp cu puii sau răstignită pe cărămida pardoselei,
iar în rest se ocupa cu mâncatul, pusul la punct din senin şi fără
motiv al motanilor – şi acum e o ceartă continuă între ea şi
Jinx, pe mâncare, pe dormitor, pe canapeaua din bibliotecă, se
gelozesc şi nu se suportă reciproc în acelaşi spaţiu, iar Jinx
îi mai trage şi câte o labă dacă nu pricepe de scuipat; cu
Zombie lucrurile s-au aşezat, se ignoră reciproc cu pupăza, iar
când ea vine să-i mănânce mancarea el pleacă, chiar dacă
mâncarea e un şoarece proaspăt prins de el cu sudoarea blăniţei.
Mai avea fata şi program de scuipat câini, şi de plimbat, şi de-o
vânătoare mică cu adus şoarecele viu şi prezentat urmaşilor,
dar majoritatea timpului îl petrecea în preajma puilor. Căldura
era cea care o făcea să plece de lângă pui din casă. Şi am
văzut noi că este bună mutarea.
Cum mă vedea pe terasă, mă invita la
pui; mi-i prezenta şi apoi îmi cerea delicat să las puiul pe care
îl ţineam în mână (şi-l mângăiam pe burtica roz pufoasă cu
un deget). Atunci ne-am uitat domnul meu şi cu mine ce sunt puii:
presupunem că sunt două fetiţe gri – care nu mai cred că vor
face dungi, ci vor rămâne gri şoarece –, una neagră şi un
băieţel negru. Spun presupunem pentru că niciunul n-a mai văzut
până acum un pisoi atât de mic și de fapt mai mult bănuim.
Toate bune și relativ previzibile până
luni, când am început serviciul, iar domnul meu când s-a întors –
eu sunt o mare doamnă, am mașină cu șofer :) - a găsit cutia
goală și puii nicăieri. Portița închisă, clar, i-a mutat capra
de Mașa ea știe unde (era de presupus că în lucerna de deasupra
atelierului, loc preferat de pisicile noastre, cu tuneluri și
culcușuri). Am venit eu acasă, m-am uitat prin mai multe locuri –
degeaba - și îmi propun să urc la lucernă după o țigară. Pe
terasă, Mașa, o întreb: Pupăză, unde ai dus carcalacii? Ea îmi
răspunde acolo ceva, și iarăși, și iarăși (are startul rapid
la vorbit, cu opritul e mai greu la ea), apoi se urcă pe cuptor la
locul lui Zombie, unde urcă de obicei ca să-i mănânce mâncarea
(de la motani din castroane e gustoasă, în castronul ei e bun doar
Whiskasul). Stând cu domnul meu, auzit un piunit de pisoi (fac
precum jucărioarele piunitoare din cauciuc).
- I-a dus sus!
- Unde, în
podul de la bucătărie?
- Nu, pe
cuptor, la locul lui Zombie!
Ce-a fost în
mintea ei, zău de știu, dar tare m-a distrat; a tras jacheta
tricotată din lână pe care dormea Zombie în colțul cel mai
îndepărtat și a dus puii pe ea. Tocmai când aveau 10 zile și
voiam eu să văd dacă li s-au deschis ochișorii... Dacă Maşa
noastră aşa a vrut, aşa să rămână. Asta până vineri. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu