Revenire

A venit vacanţa, a plecat vacanţa şi parcă aş mai vrea, mai ales că după mereu vrea cineva ceva de la tine, care dacă se poate să fie gata ieri. Concediul a fost cam straniu, cu 1-5 telefoane pe zi în scopuri profesionale, cu telefon fix sunând la 15,30 – ce-o fi în mintea unor oameni zău de ştiu, dacă eşti la serviciu clar nu poţi răspunde la fixul de acasă, dacă eşti acasă fie dormi, fie vegetezi pe canicula asta. Nu ştiu cine era, că n-am răspuns.

A fost cald, nesuferit de cald şi pielea umedă mă enerva de-a dreptul. Pisicile ştiau şi ele că-i cald, chiar dacă nu pot citi cele 39 de grade de pe termometrul cheie din chioşc, aşa că dormeau sub brazi sau pe cimentul udat cu o seară înainte; asta nu le împiedica să vină ferme şi să încerce să se tolănească mai mult sau mai puţin în braţele mele când mă prindeau că m-am aşezat pe un scaun; pielea mea umedă strângea laţe de mâţă şi senzaţia era şi mai nesuferită. De picioare mi se lipeau, drăgăstoşi, câinii, iar eu mă gândeam că-i bine că n-avem cai, vaci, oi, porci şi alte mamifere dătătoare de carne lapte brânză blană.

Am cam fost amândoi acasă – domnul şi stăpânul meu şi cu mine -, singuri, şi ne-a cam plăcut. Dacă nu trebuia un drum scurt după oareşce cumpărături (şi cumpărăm pentru mai multe zile) sau nu trăgeam câte un raid de seară târzie prin lizieră, nu eram ispitiţi să ieşim din curte.

Pe studenţescul principiu niciodată să nu te culci în ziua în care te-ai trezit, am adormit după răsăritul soarelui şi la micul dejun am mâncat bere premium – pentru că vacanţă e atunci când mănânci bere la micul dejun şi dimineaţă e când te trezeşti tu -, am văzut filme şi documentare noaptea, ne-am răsfăţat cu Olimpiada, am dat muzici la toată liziera şi am ascultat radio, lucru absolut inedit în ultimii zece ani pentru mine (graţie cedării nervoase a căştilor radio şi a aparatului mic ale domnului meu, combina Domotec a ajuns în în chioşc şi tare fain a fost să mai ascult emisiuni radio, altele decât cele de la radio3net).

Am recuperat deficitul de somn în vreo cinci zile, apoi ne trezeam de bună voie pe la 6-7 şi ne gândeam la ce-am vrea să facem în ziua ce tocmai începea. Independent unul de celălalt – amândoi suntem lupi solitari, colaborăm bine doar pe perioadă scurtă, nu suntem oameni de echipă - şi ţinând relativ cont de urgenţe, făceam fiecare ce-şi dorea. Începeam mai multe lucruri şi terminam pe capitole, diversitatea activităţilor dându-ne o stare de doamne ce bine e.

Ne-am şi plimbat de poftă, am fost şi în vizite, am avut şi musafiri, dar toate în doze homeopatice şi nu ştiu de ce am impresia că tare ne-am putea obişnui la ritmul ăsta de viaţă.

De ieri am început serviciul; cu stângul aş spune, că toată ziua am simţit mirosul de canal, m-a sufocat lipsa de oxigen şi-o mândră durere de cap nu s-a dat nicicum dusă fără somnul de noapte. Iar temperaturile n-au fost deloc mari, de dimineaţă erau 13 gr iar după prânz vreo 27.

Citândul pe domnul meu, am alergie la civilizaţia românească de început de secol XXI.