Pe final de toamnă calendaristică

A puțin venit frigul, dimineața uneori miroase a iarnă, iar zilele sunt din ce în ce mai scurte; vântul e-n sălcii și-n pădure, frunzele – pe jos, găinile – unde nu te aștepți (când nu-s pe fază, domnul meu le dă drumul), câinii – în mijlocul aleilor și pisicile în mărul unde e hrănitoarea pentru păsărelele din fauna spontană. Coboară zilnic căprioare și vulpi, se-aleargă iepuri prin livezi (și, după ei, bracul vecinilor); de la o vreme, pe terenul dinspre sat apar o vacă și-un cal la păscut, amândoi maro – încă mi se pare straniu, dar îmi place.

Curtea și grădina, chioșcul și acareturile sunt deja pe profil iarnă (liniile e apă din curte sunt deja golite), în casă au revenit protecțiile de jos de la uși (pe cele de geamuri nu le scoatem nici vara, sunt utile anti curent trântitor) și nenumăratele locuri de odihnă pentru pisici (perne, coșuri, păturici).

Miroase a pământ ud şi a rumeguş proaspăt, facem focuri zilnic, ne bucurăm de serile lungi, de net, de cărți, de documentare tv. Inventariez semințe, fac și refac planuri pentru primăvară, wish list-uri, proiecţii de viitor, ce-ar fi dacă. Și vreau să plouă.