A venit prima lună
oficială de iarnă – cu cât drag aștept an de an iarna – și
lucrurile se precipită, ca de obicei, înainte de vacanța de
sărbători. Iar n-am timp, iar totul trebuie să fie gata ieri, iar
număr zilele din calendar și nerăbdarea îmi crește invers
proporțional cu numărul celor rămase.
Sâmbătă am
plantat perenele de la plant-shop (isop, primulă, veronică, iarbă
decorativă, o marcă de crizantemă insecticid organic, vreo două
acoperitoare de sol și încă două mofturi), am avut copilul
student acasă, mâțe răstignite și miros de citrice-n bibliotecă
și ne-am răsfățat cu bunătăți de Bădăcin (slană și
palincă).
Duminică a fost Ziua
Națională cu steag arborat pe moșie (mă bucur când văd că nu
numai ulița s-a umplut de steaguri, ci și riveranii de la drum au
început să-și arate spiritul românesc) și cu participat la un
tradițional tăiat de porc, la dom'
colonel. De-a lungul vremii, am mai văzut,
pe bucăți, cum se face, dar până acum niciodată nu asistasem
cap-coadă (în cazul dat, „cap” însemnând spălatul porcului
după pârlire, că în niciun caz n-aș participa la sacrificarea
lui) la cum se face. Am pregătit apă, am turnat pentru spălare
(inclusiv la intestine), am tăiat slănină, am întreținut focul,
am amestecat în diverse vase... nimicuri la care m-am priceput și
eu. (Domnul meu s-a implicat considerabil, m-a mirat de unde știe;
nu știa, dar s-a putut face mult mai util ca mine.)
Ce mi s-a părut
interesant:
* porcului i se face
cruce pe cap, este tămâiat și i se cere iertare și pentru c-a
fost tăiat, și pentru vorbele rele ce i s-au spus de-a lungul
vremii;
* durează mult mai
puțin decât îmi închipuiam (au început la 9 și la 14,30 carnea
era deja tranșată, pusă la sare sau congelator, jumările și
untura erau gata);
* oamenilor realmente
le place la tăiatul porcului, se bucură plenar și consideră că e
un eveniment de la care nu trebuie să lipsească, e o atmosferă
plină de bucurie, cu glume și mult râs;
* vin vecini care sunt
foarte eficienți, cu tuciuri și cuțite, pirostrii și pârlitoare,
se face o diviziune socială a muncii fără plan anterior, dar totul
merge ca aranjat dinainte;
* m-au impresionat cei
doi „chirurgi” - fiul și ginerele unor vecini – care lucrau în
tandem, completându-se, ajutându-se, glumind continuu – echipă
eficientă, formată în timp.
E miros de sărbători în aer,
temperaturile diurne sunt ușor pozitive, cele nocturne – negative,
dimineața e brumă fremătând a iarnă, iar satul s-a umplut de
luminițe – de dimineață am numărat 33 de ornamente puse de
primărie pe drumul până-n oraș.
Vreau zăpada. Multă. Și vacanță.
4 comentarii:
Si eu vreau vacantaaaaa! Si as vrea si zapada, daca as fi undeva la tara si nu in Bucuresti.
Nu stiam, ce tare! Asta cu i se cere iertare m-a topit! Ce bine ca scrii, noi astia habar n-avem de-atatea traditii frumoase si pline de talc! Mi-ar fi placut la nebunie! Uite-asa se explica de ce romanul ii lasa pe astia sa-si faca de cap - el isi are viata lui plina de evenimente la granita dintre sacru si profan si intelepciunea lui nu e una traductibila, ci una care se confunda cu insasi viata...Tare-mi place ce-ai scris azi!
@Maria - atmosfera a fost tare faina, mai vreau :)
Ce bine sună, într-adevăr! Îmi aduce aminte de vremuri mai bune (când trăia tata, de exemplu, mare, mare gospodar!) M-a alungat în primul an de la tăiatul porcului, că nu mai murea, bietul animal - se spune că ăi miloși au efectul ăsta asupra dobitoacelor sacrificate.
De alt an n-am mai stat eu, am plecat unde-am văzut cu ochii, nici să-l aud măcar!
În schimb, ce urmează tăierii e spectacol de tradiții, așa e. Am apucat câteva astfel de experiențe, inclusiv în oarece calități oficiale (diferite), în gospodării ca la carte. Totul cu o complexă regie artistică (inclusiv jocul ursului), cu nelipsita țuică și poale-n brâu etc. De vis!
Frumoasă povestea. Cu parfum de vis de iarnă. Și de dor de gospodărie autonomă...
P.S. Uite că mă țin de cuvânt: comentez :D.
Trimiteți un comentariu