Raport de iulie despre animale

Găinile continuă să se îmbrace cu pene, ouă, spre marea noastră mirare, curând va trebui ca unui cocoș să-i explicăm drumul spre oală, că-i prea violent și se lasă cu lupte grele prin curte. Puiuții cresc frumușel, sunt încă toți, n-a murit nici măcar unul, sunt obraznici și ne ciupesc zdravăn când îi luăm în mână; le place trifoiul și se cheamă unul pe altul, își povestesc ei știu ce, dar pi-pi-pi-ul lor fericit mă face să le duc trifoi și când n-am chef de ei. Ca new entry, avem de la dom colonel nouă pui cam roșcați și mai mari (au fost zece) care se teleportează când şi unde vor ei (au avut și puiuţii ceva apucături de Houdini până le-a îmbrăcat domnul meu voliera cu oareşce rafie).

Iepurii sunt în continuare trei, puii cresc, iar pe mama lor vrea domnul meu s-o ducă la un alt iubit, data în care se va întâmpla acest eveniment rămânând neprecizată. Le-am luat crănțănele de iepuri și le plac, iepuricei îi place tare pâinea uscată, cei mici sunt mofturoși maxim, dar când n-au de ales mănâncă ce li se oferă.

Câinii sunt leneș-estivali, Castor e cioplit style (că numai ciopleală se poate numi ce-am făcut noi cu părul lui, important e să nu-i mai fie crunt de cald), Hades s-a cam lenevit din motiv de Zăvod (de ce să latre ele când are sclav?) și se joacă amândoi într-o veselie. Zăvod a fost fericit că la câteva zile a tot plouat și nu s-a dus apa din lac - dacă n-avea de-o baie, măcar de ceva împachetări cu nămol tot făcea el rost; când a fost domnul meu cu el la vaccin, arăta dihania noastră ca un maidanez proaspăt ieșit dintr-un canal de scurgere. De vreo două zile șchioapătă ușor – se pare că-i o venă sucită, trece în timp -, fapt ce nu-l împiedică să alerge prompt și să sară cu viteză inițială pe gard, lătrând gros, când trec oameni pe drum – acum înțeleg de ce una lume spune despre el că „rupe poarta” de rău ce e.

Pisicile sunt nesimțit de răsfățate, dacă au tot fost mulți oameni în curte și li s-a dat mereu atenție acum sunt tare ofuscate când le dăm jos din brațe (se urcă fără să ceară voie), când le certăm că vorbesc prea mult sau că a n-a oară în zi trebuie să sterg locurile crimelor lor; ne-au primit cu o indignare princiară în prima zi când ne-am întors de la serviciu - cine le mai desface lor cutiile când au chef? și ușile cine le deschide? -, Frida s-a lovit la un ochi şi a trebuit doftoricită, Mașa iar a lipsit mai bine de-o zi şi am fost crunt de îngrijorată (mai ales că în seara precedentă era speriată, am pipăit-o, n-o durea nimic, dar reacționa violent la zgomote).

Alte animale; domnul Morcov nu mai vine decât rar pe la noi, în lizieră se bat vulpi, niște țapi își dispută teriorii, se bat, boncăluiesc; seara vin gălăgioși liliecii – au ieșit la zbor și puii, și-s încă nesiguri, au ieşit şi ereţii şi uliii cu progeniturile lor, dar la ei programul de zbor e ziua. Ambele case din lizieră au deja câini: una – doi caucazieni, îmi sunt tare dragi, cea de-a doua – doi aproximativ ciobăneşti germani, dintre care unul s-a împrietenit deja cu mine.