Animalele moșiei – raport de ianuarie

Am reușit să număr găinile, sunt 21 per total, 3 cocoși garantat, încă 3 de sex incert; găinile ouă sporadic, într-o zi au făcut chiar 3 ouă – din care două au fost sparte de Jinx - se joacă şi le roteşte până le dă jos, apoi coboară să inventarieze cu satisfacție isprava.

Iepurașii încă sunt amândoi, nu știu ce intenții are domnul meu cu ei, dar deocamdată îi răsfață cu tot felul de bunătăți; abia dacă reușesc să-i văd, cum mă apropii de ei se ascund de parcă le-aș fi dușmanul principal.

Pisicile sunt grase și blănoase, s-au jucat continuu prin casă, s-au şi bătut două câte două, dovadă fiind smocurile de blană de pe covoare: alburii, gri, negre; toate patru-s ticăloase şi belicoase, cu accent pe Maşa, care depăşeşte limitele legale, sunt nesimțit de răsfățate, fac fix ce vor, când vor, indiferent ce le cerem, timp în care ne privesc nevinovate.

Câinii sunt iarăşi mofturoşi la mâncare, Hades n-a fost tocmai fericit când a fost ger – n-a ieșit din grămada de lucernă pe care i-a pus-o domnul meu -, dar cum a dat soarele un pic cum parcă i-ar fi pus cineva duracell-uri noi. Castor merge greu, se supără că nu mai poate să vâneze mingea cu care mă joc cu Zăvod, încă se crede șeful în curte și tare mă tem că-n curând o s-o încaseze de la bestia albă. Zăvod e stricător și agresiv, dulce și jucăuș, nestrunit și parșiv, protector și tandru; nu mai avem in curte urmă de folie sau mușama, lampă solară sau obiecte decorative pe care să le poată citi el și, ca-n niciun an, porțile către casă sunt închise. Fură și distruge tot ce poate – trebuie să supraveghez rufele puse la uscat și în chioșc -, vânează pisicile (care-l cam sancționează), îi sâcâie pe ceilalți doi câini, sare pe poartă de-o face să vibreze dacă e cineva pe drum. E fascinat de mânuși, e în stare să ni le fure din mâini, cu riscul de-a fi pedepsit, și dacă prinde una o educă responsabil, până acum a rezolvat vreo 4-5 perechi, toate ale domnului meu, care le lasă pe unde apucă – da, iubita, dau din casă:). Când face vreo prostie o tulește între lac și gard și știe că va fi legat, fapt care nu pare să-l impresioneze în vreun fel (doarme tot timpul și, când îl dezlegăm, o ia de la capăt, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat). Nu-l ascultă pe domnul meu nici când se răstește la el (aici R. o să se revolte, cum adică, pe el îl ascultă!), timp în care eu n-am voie să conjug verbul a face, că musiu Zăvod brusc dispare în peisaj: măi, ce-ai făcut aici? - și câinele se teleportează instant el știe unde pentru vreo 5 minute. Apoi vine și nu știe cum să-mi intre în grații, îmi stă în cale, îmi aduce jucării, oase istorice, mă gustă ușor de degete și așteaptă un gest, un zâmbet, o vorbă bună. Mă iubește.