Igor

Igor e motan gri siam, dar el nu știe acest lucru; se crede când câine – mă apară în plimbările prin lizieră, veghează când intră vreun străin în curte -, când om – studiază cu interes monitorul de pe scaunul calculatorului, bea apă de la robinetul chiuvetei din baie – și, uneori, se crede rus - ba e un nobil tolerant și ușor arogant, ba un mujic al cărui interes e primordial.

Lui Igor îi plac stofele din lână și mătasea, covoarele persane și pernele moi, preferă moliciunea patului conjugal oricărui loc de pe moșie. Igor e harnic și mă ajută, el aranjează zi de zi huse și carpete, încălțăminte și covorașe, are grijă să fie apa proaspătă în castroane (când mai e puțină o varsă).

Igor vânează șoareci și păsări, broaște și șopârle, fluturi și insecte diverse pe care ni le aduce ofrandă, poate vrem și noi să ne înfruptăm din ele. Lipăie ciorbă caldă și lapte, gustă delicat cozonac, biscuiți, uneori și pâine, timp în care întoarce capul dezgustat de la crănțănele de pisici care nu se ridică la standardul lui.

Mai e Igor și foarte responsabil: verifică zilnic amestecul pe care îl pregătesc în găleata câinilor, apoi încearcă fiecare castron în parte, să fie sigur c-am pus ce și cât trebuie, şi, la final, merge şi gustă cu Castor, simultan, de preferinţă din castronul lui Hades.

Într-o viață trecută, Igor a fost, probabil, degustător la o curte regală.