Like?:)

joi, 20 aprilie 2017

Frânturi

Acasă. Din albul unui prun înflorit, ochii bleu ai unei mâţe blonde mă urmăresc cu interes; cum mă îndepărtez, coboară şi caută, cu laba, să vadă ce-am ascuns eu în pământ. Frida.
În oraş. Primăvara s-a instalat hotărâtă, de sub blugii rupţi se iţesc ciorapi de plasă: e un indice fenologic clar, curând înfloresc crinii - atunci se pun rădasurile de roşii în grădină şi prin centrul oraşului apar florile piercingului de buric.
Acasă. Pepsi doarme lebădă-style, cu Hades lipit de ea. O şopârlă blonzie se grăbeşte în faţa mea spre un maldăr de crengi şi intră sub el; Igor o urmăreşte atent, sare, dar ratează momentul s-o prindă. 
În oraş. În rondurile de flori se pun panseluţe, lalelele s-au cam trecut, n-au avut răbdare să vină simfonia.
Acasă. Pe blatul de pe terasă se plimbă agale un greier; îl iau şi-l pun în iarbă - avem mâţe ticăloase cu instincte vânătoreşti.
În oraş. Casă de amanet, schimb valutar, club de pariuri, magazin second hand, agenţie bancară. Şi-un magazin cu de toate, înghesuit într-un gang.
Acasă. Doi iepuri spre nord, un fazan în lizieră, spre sud-vest; gardul înflorit spre drum, Jinxul prin sălcii şi  Maşa alergând haotic - cat-astrofa - după insecte proaspăt trezite.
În oraş. Doi seniori pe o bancă, în vântul ca de toamnă târzie. Stau nemişcaţi de ceva vreme și parcă-i văd cum se învechesc împreună.

Mă uit la poze cu foști colegi de generație, din liceu; toate fetele erau în rochițe, fustițe. Eu - în pantaloni cu pulover, geacă, tricou - după sezon.

Niciun comentariu:

:-D