Like?:)

miercuri, 5 decembrie 2018

Timp


De-ar fi să prind peștișorul auriu sau să găsesc un duh într-o lampă, aș cere timp-timp-timp, cu riscul de-a părea bâlbâită. N-am timp.
A nins frumos, au fost temperaturi și diurne negative - clanțe exterioare lipindu-se de mâini ude, grilaje agățându-se de tălpi, chiciură și spirt pe parbriz -, iar ambientul cu soare, zăpadă și mere în pomi ca niște globuri roșii cu cușme albe, cu brazi ninși de-mi venea să-i împodobesc m-au făcut să-mi zboare gândul la proiector și ornamente de Crăciun; nu, încă nu, mai am răbdare, dar am demarat operațiunea cadouri de Crăciun.
Pregătirile pentru iarnă sunt cam spre final, am pus protecțiile antifrig la uși și țesături de lână pe pernele de pe terasă (și zău se simt diferențele), am strâns băncuțele din curte, am curățat găleți, dușuri și unelte, le-am pus la adăpost până în primăvară, am atacat prin spălare sculilii lui Dănilă Mulder (uneltele de floricultură pe care le țin într-o cutie de scule), urmează să le și uleieze/cremuiască domnul meu.
Bucătăria de vară e și ea pregătită, apa e oprită în curte, s-a deschis sezonul la spart gheața în apa câinilor și seara și dimineața, mândra mea (avem vase de schimb, să fie mai simplu), am băgat ghivecele cu crini și indrușaim în beci - să vedem cum se vor comporta, că e cam umezeală acolo. Prunele n-au apucat să fermenteze așa că țuica mai așteaptă (spre dezamăgirea domnului meu), murăturile cu ardei iute sunt faine foc; și ne mai trebuie lemne pentru foc.
Negociez cu mine și cu timpul lipsă o curățenie mai responsabilă în așteptarea Crăciunului - iar avem prea multe cărți, iar va trebui să dau din ele -, n-am apucat să pregătesc trandafirii înainte de frig, încă mai sunt frunze prin pomi, așa că zilele astea ar cam fi ultima strigare la stropirea albastră de toamnă.
Am sortat merele din beci: Florina au devenit deja făinoase, cele Golden sunt cam amare, Starkrimson sunt jalnice (nu degeaba nu-mi plac), cele Domnești sunt ok, Ionagold și Ionatan ce se comportă relativ bine. Inventarul la plante uscate arată, ca în fiecare an, un surplus; în schimb, avem prea puțin sirop de vișine și prea puțină dulceață de trandafiri (bine, și insuficiente roșii uscate) - notă pentru anul viitor.
În rest, liste, liste, liste, perioadă agitată la serviciu, chestii nenumărate de făcut acasă, drumuri; schimb litere între ele și când scriu de mână și asta mă enervează, mă enervează și frâna de mână de la mașină, că nu ține, mă enervează și șobolanii, mă enervează și colindele care se aud prea devreme și prea peste tot, mă enervează și că n-am timp. Vreau vacanță.

22 de comentarii:

Aimée spunea...

Si eu is cam la fel! :-( Dupa ce gasesti pestele/ duhul si iti indeplineste dorintele, il poti trimite si la mine, te rooog?

Nu scoti cartile la mezat pe blog? Poate gasesti oameni interesati!

simf spunea...

@Crenguta - nu mai bine vii tu si-ti alegi la locul faptei?

Aimée spunea...

Esti o draguta, multumesc pentru oferta; doar ca nu pot sa promit ceva ce nu stiu daca voi reusi sa indeplinesc.

Anonim spunea...

Ei , daaa ?!
Si eu care gandeam sa fiu printre primii colindatori ...
Desi respect intocmai procedura si protocolul , desi am trimis antemergator cerere tip Facebook , desi inca mai cred că cei din urma pot fi uneori cei dintai - am sentimentul ca in toata agitatia sarbatorilor voi trece neobservat ca un pitic ce ma aflu si nu voi reusi sa colind macar omologii mei de ipsos iar mai cu seama pitica ipsosata care mi-a fost prima dragoste si a-l carei nume îl uit mereu , in pofida faptului ca primele iubiri nu se uita niciodata ...

simf spunea...

@Anonim - pitica e manechin - Salmonela -, piticii sunt din beton :)
Antemergator pe facebook? Detaliezi, te rog?

Anonim spunea...

Stii - eu sunt mic , nu stiu nimic ...
Asa ca uitandu-ma la oamenii mari si intelepti , dupa o matura chibzuinta ( adica fara sa stau prea mult pe ganduri ) am decis sa-ti trimit o cerere de prietenie Facebook in urma cu aproximativ una ora .
Dar sa vezi dracie :
La cateva minute dupa expediere cerere , elfii cei nazdravani si concurenti au deturnat cererea mea si au anulat rubrica ta adaugare prieteni , astfel incat nu cumva sa-mi dea prin gand inca o tentativa ...
Mai sa fie !
Scrisesem cerea atent , cu litere inflorate si fara pete de cerneala .
Sa fi gresit ortografia ?
Hotarat lucru :
elfii cei nazdravani mi-au facut-o fix de sarbatori !
O sa-i parasc Mosului si vor vedea ei cadouri sub bradut fix pe margini - da ,da !

simf spunea...

@Anonim - fix de asta ma temeam :))) uzual nu accept cereri de prietenie de la necunoscuti sau nemotivate sau neanuntate inainte. mai trimite o data, pls.

Anonim spunea...

uauu, cee pitic! :)

Simf, pot sa-l iau eu (daca tu nu-l mai vrei)?! tee rooog...
desi nu stiu cum, ca n-am cont de FB, n-am brad de Craciun, n-am alti pitici prin gradina sa-i tina de urat... :(

simf spunea...

@Anonim - e piticul meu :) nu-l dau.

Anonim spunea...

stiam ca nu-l dai... da' macar am incercat :)

Anonim spunea...

Ufff !
Am ametit ...
Alt anonim ?!
Este drept ca anonimii sunt sarea pamantului acesta oropsit dar nici asa nu-i asa !
Nu inteleg daca la mine se refera cererea de preluare-custodie de mai sus .
Sunt Piticul Simonei dintotdeauna , asa ca dati-mi pace !
Ca sa elimin confuzia din comentarii o sa semnez pe viitor cu numele :
ZAPEZICI .
Na , acum este clar ?!
Iar pe Facebook nu ma chiama
Zapezici - daca-s pitic nu inseamna ca-s si natarau - nu, nu !
Ma chiama altfel acolo dar nu-i treaba voastra - este treaba Simonei si a mea .
Sîc !
Ce credeati - ca o sa ma crosetati toata ziua pe Facebook ?!
Nu , nu !

simf spunea...

@Zapezici - treaba noastra cum te cheama pe facebook, dar mai trimite o data cererea :)

Anonim spunea...

Ei , na !
M-am razgandit !
Stai, sa spun de ce :
Elfii cei invidiosi tin in contintare blocata rubrica aceea unde apas eu cu degetul meu fermecat si transform dorinta in fapt , adica intr-o cerere de prietenie Facebook .
Asa ca-s tot pe margine ...
Da' mai bine-ti spun cum sa ma gasesti tu :
Scrii fara greseli ori litere lipsa numele meu :
ELIAN SAINI .
Asa !
Apoi astepti catva timp sa ma sune un clopetel cu sunet cristalin care-mi vesteste ca ma cauti si ai ajuns deja la poarta .
Voi iesi repede si voi deschide .
Vezi - este simplu .
Stai doar sa inchid cainii de paza , adica sa ridic setarile de confidentialitae si implicit sa accept cereri prietenie .
Fara setari adica caini paza , faceau toti neavenitii bulgari de zapada din mine .
APOI :
Rezidenta ta in comentarii care doreste sa infieze un pitici in ciuda faptului ca nu-i ajung ai ei propii este la radul ei bine-venita .
Ce naiba - vin sarbatorile si trebuie sa fiu mai concesiv desi am sentimentul ca voi regreta mai tarziu ...
Vezi ca pe Facebook sunt sub chipul si asemanarea unui om de zapada , da'sa nu-ti faci griji :
in pofida adversitatior de tot felul , a ingheturilor si visolelor inerente vietii - mi-am pastrat scanteia de suflet .
Da , da !

simf spunea...

@Zapezici - nu e butonul de add, umbla la setari. ti-am trimis mesaj privat.

Anonim spunea...

Ufff !
Alta acum ...
M-am dat naibii !
Nu am instalat Messenger deoarece nu doresc mes .privat cu aluzii ori subtilitati neconforme - sunt un gentlemen - ce naiba , nu se vede ?!
Grea zi am astazi ... plec acum dupa Messenger , il pacalesc sa vina la mine , il instalez apoi apas pe unde m-o duce mintea .
Parca vorbesc in oglinda cu mine insumi si nu inteleg nimic ... tare era bine la tine in gradina ... da' mi-a trebuit Facebook ...

simf spunea...

@Zapezici - lasa mess-ul si schimba setarile de confidentialitate si da-mi de veste :))))

Anonim spunea...

Na, ca abia plecasem dupa Mesenger ...
Spuneau unii pe drum ca sunt prea mic si n-o sa-l pot duce si mai cu seama seama spuneau ca-mi trebuie viza sa ajung la el ...
Ce lume bine-voitoare ...
Asa ca am lasat Messenger.ul asta ciudat de indepartat si m-am intors la setarile alea de care spui tu .
Le-am gasit ascunse si mititele - le-am aratat eu lor !
Acum se chiama ca pot primi oaspeti adica pe tine .

simf spunea...

@Zapezici - trimis :)

Anonim spunea...

Fara explicatii Facebook mi-a dezactiva contul chiar acum .

simf spunea...

@Anonim (Elian) - pai cum? pe bune daca pricep.

Anonim spunea...

Nici eu nu inteleg !
Nu am lasat comment.uri decat cele cunoscute de tine .
Nimic care sa contravina .
Date complete si verificabile .
Nu am nici o cale de contestatie .

simf spunea...

Ai incercat sa faci contestatie? (https://www.facebook.com/help/103873106370583?helpref=faq_content)
dac nu, fa un cont nou!

:-D