Mă
gândesc că să ai bucățica ta de pământ, unde să poți ieși
să privești cerul, a devenit mult mai valoros zilele astea decât
cel mai tare bemveu. Să lucrezi afară, în cântec de păsărele
vs. să lucrezi de la et. 8 dintr-un bloc cu vedere la un bulevard
poluat. Să te plimbi cu bicicleta în curte vs. să pedalezi în
sufragerie pe bicicleta de fitness.
Mă
gândesc la copiii captivi în apartamente cu balcon minuscul, care
dă în strada circulată, plină de gaze de eșapament, și la cei
doi copii din vecini, frați, care au urcat zi de zi prin livada lor
până spre pădure; râsete și alergături,
cățel fericit și minge, liberatate și bucurie.
Mă
gândesc că avem nevoie de soare-n ochi și vânt în plete, de
verde să ne clătim privirile, de spații ample unde să putem
socializa de la distanță. Mă gândesc că
se va schimba standardul în construcțiile civile, că vor apărea
terase, balcoane mai generoase, că mai mulți oameni vor opta pentru
case pe pământ, nu pentru apartamente.
Mă
gândesc la adepții parentingului (pseudo)modern (lasă copilul
să facă ce vrea, nu-i spune niciodată nu, că-i inhibi
personalitatea, du-l la pian, karate, pictură, actorie, informatică,
engleză, hai că-l ia bona de la școală, în week-end îl lăsăm
la bunici). Ce-au făcut ei acum captivi în casă cu odraslele
educate modern. (Să fie primit, zic.)
Mă
gândesc cum s-a trecut într-o lună de la secolul XIX la XXI; ceea
ce nu se putea în martie, iaca s-a putut în aprilie; cum de la cu
creionul pe hârtie o păpuș-am desenat s-a ajuns la învățatul
de la distanță, cu zoom și live-uri, cum de la dosarul cu șină
plătim impozitele pe internet, cum nu mai e nevoie de stat ore la
coadă la medicul de familie pentru rețeta uzuală, că acum vine pe
mail.
Mă
gândesc la elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, la banchetul lor
care nu va mai fi, la studenții din ultimul an care nu vor mai
cânta Gaudeamus igitur. Mă gândesc cât de frumos s-a făcut
cultură pe internet, cum de la cuvântul tipărit s-a trecut la
cuvântul online. Mă gândesc că astă experiență va lăsa urme;
cred că ne vom raporta cu ante și post covid, ca la
războaiele mondiale.
5 comentarii:
Buna dimineata, mult adevar in tot ceea ce-ai scris.Pandemia ne-a facut sa vedem cu alti ochi
si sa apreciem mai mult,valoarea lucrurilor simple. Nici noi n-am mai rezistat si am plecat la Valcea, e cu totul alta viata( iarba verde, pomi si flori inflorite, ciripit de pasarele, linistea pamantului, viata in soare cu briza prin plete) pacat ca n-am putut face prea multe in gradina dar am primit o noua libertate. O zi frumoasa sa aveti!
Eu nu ma mai gandesc...
Buna ziua! Ca asa-i frumos, sa ma prezint, eu sunt Valentina. Te citesc, Simona, de vreo 4 ani (cred), cam de cand fi-miu asta mic avea cateva luni (ca cel mare are vreo 15 aproape)... Am mai vrut eu sa scriu, sa comentez, dar niciodata nu m-a mai mancat limba ca acum... Cand am descoperit blogul tau, visaaam... ma ardeau talpile sa dau cu praf din mers in fuga din capitala... Anul trecut, dupa ce am tot cautat o casuta mai aproape de Buc, am hotarat, intr-o discutie de 5 min cu sotul meu, sa ne mutam, in cele din urma, la bunica mea... e departe, sunt cam 150 km, e greu pentru el (face naveta la 2 zile catre capitala), am mutat si copiii la scoala/gradinita, aici... toti m-au intrebat ce am in cap, cand rup copiii de accesul la ...diverse... Eh... acum, copiii mei ies in curte, stau in balansoar, se joaca cu puisorii de gaina... Am luat o caprita, am pus legume in gradina... Mi-am trimis o felicitare de ziua mea (fuse dupa Paste) si m-am pupat in oglinda pentru inconstienta! Cat despre copii, sunt convinsa ca,daca au vointa si ambitie, vor reusi oriunde. Sau, care n-are, n-ar reusi oricate facilitati i-as pune pe tava.... O fi bine sau nu, o sa vedem in timp...
@Valentina - stii ca mi se pare c-ai facut cea mai buna alegere, nu? :)
Eu zic ca Daaaa!!! Multumesc pentru postari, bucura-ne in continuare! Cu drag!��
Trimiteți un comentariu