Mentalități de sat în mileniul III

# Pe pământul meu fac ce vreau eu, nu-mi face mie nimeni legile în curte.

Și arde plastic, cauciuc, polistiren în curte, când există în sat serviciu de salubritate. Nu face nicio organizare de șantier, drumul e plin de noroi, terenul miroase a wc public, zboară duios saci de adeziv, hârtii, pungi. Construiește șandramale cu ce are prin curte, fără gând de autorizație sau de estetică minimală. Își lipește de gardul vecinului cușca cu găini, cotețul de iepuri și padocul câinilor. Planteză pomi unde vrea el, și ce dacă sunt pe gardul cuiva. Ține cu săptămânile în fața porții sticle (se ridică de 2 ori pe an în sat), cizme de cauciuc desfundate, că sunt reciclabile și să le ia ăia.

# Fiadracusăfii! Dararboalilii în picioarele tele!

Nu sunt considerate blesteme, nici înjurături, ci ceva de la manifestare de drag până la atenționare de supărare.

# Cutareeee!!! sau Fiii cuminteeee!

Oamenii urlă. Nu se apropie de persoana pe care vor s-o facă atentă, nu, ei urlă de la distanță. Urlă la câinele care latră. La copiii proprii. Urlă.

# Dă-l în mă-sa de câine, că n-o fi copil!

Și-l țin în lanț, fără adăpost sau apă, că l-au legat doar cât sunt ei plecați vreo trei ore, să nu mai închidă poarta, și spală platforma din padocul câinelui cu apă sub presiune și perie, când câinele e tot înăuntru.

# Nu se vede, nu se pune.

Mirosul. Zgomotul.