Like?:)

joi, 23 septembrie 2021

Vacanță 2021, că 2020 nu a fost an (II)

 

Costinesti. Faină stațiunea, mult schimbată (în bine) în deceniile de când nu o mai văzusem, marea a înghițit o bucată de plajă, dar Costineștiul a crescut frumos: case, pensiuni, hoteluri (unele renovate) cu bun-gust, străzi decente, bănci, decoruri. Obelisc, epavă, prețuri faine, cercei, zâmbet...

Olimp. Stațiune blocată în anii 80, cu toate gunoaiele anului 2021 bonus. Oameni blazați și ușor roboți, senzație de sărăcie tristă. Ca o întoarcere în timp: aceleași hoteluri cu vopseaua datând tot de atunci, plaja evident sintetică, totul pare din plastic și parcă simțeam gust de rumeguș în gură. Nu, mulțumesc.

23 August. O minune de loc, plajă sălbatică cu vegetație, mal înalt de pământ și scări abrupte de coborâre la plajă - peisaj de Grecia, Italia, Bulgaria. Zonă de nudiști, rulote, câini crotaliați, parcare, pubele; pe mal, parcele cam de 80 mp ale localnicilor, cu foișoare și șezlonguri, zone de belvedere și scară personală spre mare. Comuna are apă, canal, gaze, asfalt, iluminat nocturn, ronduri cu trandafiri, se colectează selectiv gunoiul, e în 2021: lăudăm normalitatea când e atât de rară.

Eforie Sud. Exceptând centrul și parțial faleza, străzile sunt dezastru. Prețurile la magazinele lăturalnice sunt ca în buricul Piteștiului, vânzătoare scârbite, câini vagabonzi mulți și slabi, vegetație crescută aproape un metru pe locul fostelor trotuare, gunoi, mult gunoi - niciun coș de gunoi, nicăieri. Părți bune: se construiește un dig nou, marea e nespus de frumoasă și zona liniștită, chiar dacă tot orașul e șantier.

Eforie Nord. Frumoasă stațiunea, cu spații largi și senzație de infinit, cu plaja liberă și nisipul mai mult scoici – mi-a fost tare drag - cu dig nou și faleza (aproape) refăcută la standarde actuale, cu iahturi multe și faine.

Niciun comentariu:

:-D