Sibiul e, la propriu, raiul pisicii pe acoperișul fierbinte: casele foarte apropiate le permit pisicilor să treacă nestingherite de pe o culme pe alta, să se odihnească în podurile unde pe vremuri se creșteau porumbei, bine, ele se odihnesc peste tot, în jardiniere și ghivece, pe scaune și bănci, cerșesc dezinvolte la toate terasele. Am văzut într-un singur loc apă și castron pentru mâncare, nicăieri vreo căsuță sau alt adăpost și m-a surprins: sunt pisici comunitare, castrate (aveau câte o ureche ușor decupată).
Cazarea. În centrul istoric, la câteva minute de Catedrala evanghelică De fiecare dată când fac rezervare, bifez: wi-fi, parcare, curte/grădină, terasă/balcon, baie proprie etc. Doar că Sibiul are alte standarde, în zona istorică terasă înseamnă 1,5 mp, platforma de sus a scării către etaj, iar curtea – sub 20 mp; parcarea – în stradă, cum ți-e bafta, pe unde găsești (am găsit de fiecare dată, e drept), iar baia e proprie, dar nu din/lângă cameră, ci se iese în holul comun. La pensiune a fost curat, cu saltele, perne prosoape de calitate, decoruri, atenție pentru detalii, gazdele – foarte amabile, să ne spuneți dacă vă trebuie ceva, orice, spuneți-mi ce doriți să vă pregătim mâine la micul dejun, respect pentru intimitate, eficiență (ne-au trimis sms cu codul de acces, numărul camerei și alte detalii). Mâncarea – bună și variată (avocado, cremă de brânză, salată de vinete, în fiecare zi alt fel de pâine, inclusiv cu unt și mărar), cam mari porțiile, cum mari sunt toate porțiile de mâncare în Sibiu, și gogoșile, și plăcintele, și cornurile.
Frumos Sibiul, dar n-aș putea locui în el, mai ales în orașul vechi, sunt spațiile prea mici (bine, nu și în piețe), intimitatea lipsește, senzație de recluziune, iar lipsa verdelui m-ar ucide: piatră rece, cărămidă și ciment, piețele sunt complet lipsite de umbră, vezi câte un copac la 4-5 străzi, rar câte un petic de iarbă, noroc cu delimitările teraselor și restaurantelor, făcute cu jardiniere și ghivece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu