Like?:)

marți, 28 mai 2024

Fugit de-acasă. Mici la Dedulești. Acasă

La întoarcere am cam stat pe Valea Oltului, fusese un accident (timp în care m-am bucurat de peisaj), și-am oprit pentru prima dată la Dedulești, dupa ce-am trecut de nenumărate ori pe-acolo. Două autocare cu turiști care trec ca oile drumul european plin de tiruri, fără să ia în seamă trecerea de pietoni, claxoane binemeritate, nenumărate grătare sfârâind simultan, fum, miroase a foame.

Trăim periculos și luăm mici de la Sat Boss (producător - Regis) – buni-buni, cu o textură interesantă, condimentați fix cât trebuie, excelent pregătiți, inedită senzația să mâncăm la un birt pe marginea unui drum circulat. Farfuria - ciobită, scobitori, două șervețele meschine în coșul de pâine, scrumiere murdare, ospătărița – plictisită și nu tocmai promptă (n-am avut curaj să merg la baie). 

Apoi, ca să facem comparație, am luat mici de la Cicicu – cei clasici de Radic, tocați foarte mărunt spre păstos, e drept, gustoși, pregătiți foarte bine, doamna ne-a și întrebat cum îi vrem, mai rumeni, mai prăjiți, mai medium rare (tot mai buni precedenții). N-am făcut poze.

Acasă, pisici neiubite, câini drăgăstoși plini de bale, explozie de verde haos – iar trebuie cosit -, trandafirii se dau în spectacol, am cam ratat valul major la trandafirii de dulceață; 15 gr în dormitor, a trebuit să facem focurile, mi-a fost dor. Home sweet home...

Haosul din curte


















Niciun comentariu:

:-D