În curăţenia de sărbători a intrat, un pic cam târziu, şi roşia Logăniţă cu cizmuliţele- cauciucuri-de-iarnă cele noi şi foarte utile. Curăţatul interior a mers relativ bine (ca dovadă că şi acum există pe preşul copilotului – ca să nu zic mortului – o băltuţă ce uneori mai şi îngheaţă), dar cel exterior a fost de-a dreptul aparte. Folosea domnul meu peria specială de curăţat maşina (cea de pus pe furtun, care e utilă cu adevărat), spăla cu spor şi Fairy şi apoi se minuna ce frumos îngheaţă apa pe maşină… Frumos a fost şi minipatinoarul amenajat în curte cu aceeaşi ocazie, pe care l-am tratat, respectuos, cu rumeguş.
De Revelion am fost toţi patru acasă (n-ar fi exclus să fie ultimul făcut în această formulă, fetele cresc şi-şi vor lua zborul), unde a fost linişte şi pace. La miezul nopţii am închinat un pahar de cremă de whiskey botezată şampanie şi am ieşit la arficiadă: cei 30 şi ceva de km ai panoramei noastre s-au umplut de focuri şi luminiţe, din Podul Piscani până în Piteşti, trecând prin Miceşti, Mioveni, Vieroşi/Făget, Mărăcineni şi alte localităţi pe care nu le ştiu. Apoi ne-am satisfăcut şi noi parţial instinctele piromane: patru artificii tub cu 25 de focuri, vreo 12 albinuţe, un vulcan şi o fântână măricuţe, de astă dată doar material pirotehnic parţial silenţios, ca să nu se sperie mamiferele din dotare. Oricum Castor şi Polux se refugiaseră de pe la 11 p.m. în cuptor, Hades – la lemne, iar Figaro, speriat zdravăn tot cam de pe atunci, era cu Zombie în bibliotecă. Numai Jinx n-a avut nici un stres, ca un viteaz motan maidanez de oraş ce e, învăţat de mic cu petarde.
Vacanţa de iarnă s-a dus, dar nu-mi pare rău. Au fost aproape două săptămâni fără stres şi obligaţii, cu telefoane uitate cu orele prin bucătărie şi net zece minute la trei zile, rupţi de cotidian şi de socialul de zi cu zi, cu somn de voie şi multe râsete. M-am plimbat cu băieţii în lizieră, am urmărit zborul ereţilor şi cristalizarea apei de la burlane, am mângâiat motani şi drăgălit căţei. Terapie de început de an bun.
marți, 4 ianuarie 2011
luni, 3 ianuarie 2011
Schimb confort urban pe libertate rurală (83). Vacanţa de iarnă 2010-2011, v.1.0
N-a mai venit nicio altă serie de trei belele, fapt îmbucurător de altfel. A venit însă aniversarea copilului Miruna, 17 ani, să-mi trăiască – la noi cu ziua ei încep sărbătorile – şi-o incredibil de liniştită vacanţă de iarnă, cu toţi patru acasă, alături de animăluţele noastre şi fără musafiri, iar toate astea sunt clar de bine. Am fost noi musafiri altora, în trei vizite scurte, dar cu ceva zile între ele ca să nu fie obositor.
De Crăciun am făcut cumpărături specifice momentului: ulei de drujbă, pierce-uri (care se poartă în ureche), motorină pentru amestecul-minune cu rumeguş, strop-gel, becuri economice (dvd-uri nu, că mai am vreo 70), cablu tv. pe care nu-l folosim, petice pentru vulcanizat roata la roabă şi alte elemente indispensabile sărbătorilor. Apoi n-au venit colindătorii şi mi-am făcut procese de conştiinţă: aaa, n-am lăsat instalaţia din chioşc în funcţiune şi au crezut că nu suntem acasă. Şi cum nu era nici maşina în curte (Răzvan şi Ana au fost la bunici, domnul meu ca să frământe cozonacii, Ana pentru ultimul colind pe la profesorii din liceu)... Autoacuzele mele s-au dovedit nefondate, ne-a spus dom’colonel că urătorii au renunţat să mai urce din cauza frigului – erau mulţi preşcolari şi gerul ciupea bine -, nu numai pe noi ne-au sărit anul acesta. Ne-a colindat însă cu spor DVD playerul, de la Cleopatra Stratan şi corul de copii Armonia la colinde alternative şi Tales From The Crypt - Have Yourself A Scary Little Christmas & comp.
Am ascultat noi şi alte melodii de sezon – Cargo, Ada Milea, Pink Floyd (taaaare, şi-am cântat cât ne-au ţinut plămânii, mai mult Miruna şi cu mine), am văzut şi filme specifice finalului de an – Pantera roz şi Asterix şi Obelix, desene animate (mai mult Ana şi Răzvan) – şi am jucat seara canasta, cu motani leneşi tolăniţi în mijlocul drumului, printre care trebuia să facem slalom, cu portocale şi foc de lemne frumos mirositorii şi liniştitor trosnitorii.
A nins şi tare ne-am bucurat, am făcut alei, am scuturat brazii – zilnic, ca un ritual -, spre bucuria celor trei câini din dotare şi cu ajutorul lor necondiţionat. Apoi a venit Moş Crăciun şi mi-a adus ceva ce-mi foarte doream: un coş metalic negru, pentru pus lemne în faţa sobei la fel de metalică (butucii de acolo sunt doar de decor, spun eu, dar Răzvan mereu mi-i fură şi-i pune pe foc).
A fost un timp al liniştii, cu o izolare socială premeditată, în care n-am vrut să citesc, să urmăresc ştiri sau talk-show-uri, ci doar să văd multe documentare discovery, ceea ce mi s-a şi întâmplat.
De Crăciun am făcut cumpărături specifice momentului: ulei de drujbă, pierce-uri (care se poartă în ureche), motorină pentru amestecul-minune cu rumeguş, strop-gel, becuri economice (dvd-uri nu, că mai am vreo 70), cablu tv. pe care nu-l folosim, petice pentru vulcanizat roata la roabă şi alte elemente indispensabile sărbătorilor. Apoi n-au venit colindătorii şi mi-am făcut procese de conştiinţă: aaa, n-am lăsat instalaţia din chioşc în funcţiune şi au crezut că nu suntem acasă. Şi cum nu era nici maşina în curte (Răzvan şi Ana au fost la bunici, domnul meu ca să frământe cozonacii, Ana pentru ultimul colind pe la profesorii din liceu)... Autoacuzele mele s-au dovedit nefondate, ne-a spus dom’colonel că urătorii au renunţat să mai urce din cauza frigului – erau mulţi preşcolari şi gerul ciupea bine -, nu numai pe noi ne-au sărit anul acesta. Ne-a colindat însă cu spor DVD playerul, de la Cleopatra Stratan şi corul de copii Armonia la colinde alternative şi Tales From The Crypt - Have Yourself A Scary Little Christmas & comp.
Am ascultat noi şi alte melodii de sezon – Cargo, Ada Milea, Pink Floyd (taaaare, şi-am cântat cât ne-au ţinut plămânii, mai mult Miruna şi cu mine), am văzut şi filme specifice finalului de an – Pantera roz şi Asterix şi Obelix, desene animate (mai mult Ana şi Răzvan) – şi am jucat seara canasta, cu motani leneşi tolăniţi în mijlocul drumului, printre care trebuia să facem slalom, cu portocale şi foc de lemne frumos mirositorii şi liniştitor trosnitorii.
A nins şi tare ne-am bucurat, am făcut alei, am scuturat brazii – zilnic, ca un ritual -, spre bucuria celor trei câini din dotare şi cu ajutorul lor necondiţionat. Apoi a venit Moş Crăciun şi mi-a adus ceva ce-mi foarte doream: un coş metalic negru, pentru pus lemne în faţa sobei la fel de metalică (butucii de acolo sunt doar de decor, spun eu, dar Răzvan mereu mi-i fură şi-i pune pe foc).
A fost un timp al liniştii, cu o izolare socială premeditată, în care n-am vrut să citesc, să urmăresc ştiri sau talk-show-uri, ci doar să văd multe documentare discovery, ceea ce mi s-a şi întâmplat.
luni, 20 decembrie 2010
Schimb confort urban pe libertate rurală (82). Virus electrocasnic, cauciucuri de iarnă şi decoruri de Crăciun
Cred că bântuie o viroză şi prin sculele electrocasnice! Întâi pompa de apă murdară a început să funcţioneze cu intermitenţe (da, iar intrase apă în beci), avea un contact imperfect şi trebuia mângâiată din când în când; a picat domnul meu la pace cu ea, acum funcţionează bine, dar nici apă în beci nu se mai infiltrează pentru moment.
Apoi drujba a cedat nervos şi a trebuit dusă la doctor, la hipermarketul de unde-o cumpărasem, pentru că era încă în garanţie. Ne făceam calculul – 30 de zile reparaţia, clar trebuie o alta. Ar fi bun un motoferăstrău… Acum, înainte de sărbători… Las’că merge şi unul electric. La hipermarket, surpriză! „Are service producătorul?” „Nu.” „Atunci o schimbăm.” Şi au schimbat-o, iar noi încă suntem surprins-încântaţi.
Acum vreo două săptămâni a venit rândul hidroforului să dea semne de boală cronică, tuşea cu spor, din ce în ce mai gospodăreşte, şi sâmbătă dimineaţă pompa a oftat de câteva ori apoi şi-a dat obştescul sfârşit. A fost domnul meu, a cumpărat o alta italiană – verdeee -, de 1000W şi, cu stres şi mari îndoieli în privinţa reuşitei, a reuşit să depaneze ansamblul. Pompa cea nouă e foarte silenţioasă şi e aproape frustrant că nu mai ştii după sunet când merge şi când nu.
Cum o belea nu vine niciodată singură, ci în serii de trei, cred că pericolul a trecut. Asta dacă nu urmează o altă serie de trei :-).
Am avut şi bucurii în ultima vreme, cum ar fi faptul că a nins frumos şi-s vreo 6 cm de zăpadă depuşi deja. Totul e alb şi miroase înnebunitor a iarnă şi aşteptăm să mai ningă măcar un pic, să putem face omul de zăpadă fără să lăsăm pete negre în urmă. După cum mă aşteptam, Loganul n-a mai vrut să intre în curte într-o seară, a rămas mai jos cu 50 m, dar Moş Crăciun i-a adus cauciucuri de iarnă; tare fericită e maşina noastră acum, draga de ea, cum vine cuminţică acasă… Preventiv, am hotărât să strângem cenuşa ca s-o punem în caz de nevoie pe drumul îngheţat.
Am bătut covoarele pe zăpadă (mai bine spus carpetele, că de când ne-am mutat am scăpat de covoarele mari şi Doamne cât de bine e!), am dus din nou televizorul în dormitor (temperatura în extindere e fluctuantă pentru că nu e terminată placarea, iar izolaţia suferă crunt din acest motiv) şi am împodobit de Crăciun casa şi brazii: cel artificial e la loc de cinste în bibliotecă, molidul albastru şi thuia – în grădiniţă, cu beteală argintie doar, pentru că-s mici şi milă ne-a fost să-i chinuim cu globuri şi instalaţii. Mai avem noi încă un brad şi un molid, dar la cei 25 şi respectiv 15 cm pe care-i au… lăsaţi, îi împodobim peste vreo cinci ani.
Până la final de an mai avem de făcut doar cumpărături, lista tronează prinsă cu magneţi pe frigider, dar deocamdată nu avem timp. Ne-am programat să mergem într-o noapte, ca să evităm îmbulzeala şi statul cu orele la cozi. Apoi va veni mult-aşteptata vacanţă de iarnă.
Apoi drujba a cedat nervos şi a trebuit dusă la doctor, la hipermarketul de unde-o cumpărasem, pentru că era încă în garanţie. Ne făceam calculul – 30 de zile reparaţia, clar trebuie o alta. Ar fi bun un motoferăstrău… Acum, înainte de sărbători… Las’că merge şi unul electric. La hipermarket, surpriză! „Are service producătorul?” „Nu.” „Atunci o schimbăm.” Şi au schimbat-o, iar noi încă suntem surprins-încântaţi.
Acum vreo două săptămâni a venit rândul hidroforului să dea semne de boală cronică, tuşea cu spor, din ce în ce mai gospodăreşte, şi sâmbătă dimineaţă pompa a oftat de câteva ori apoi şi-a dat obştescul sfârşit. A fost domnul meu, a cumpărat o alta italiană – verdeee -, de 1000W şi, cu stres şi mari îndoieli în privinţa reuşitei, a reuşit să depaneze ansamblul. Pompa cea nouă e foarte silenţioasă şi e aproape frustrant că nu mai ştii după sunet când merge şi când nu.
Cum o belea nu vine niciodată singură, ci în serii de trei, cred că pericolul a trecut. Asta dacă nu urmează o altă serie de trei :-).
Am avut şi bucurii în ultima vreme, cum ar fi faptul că a nins frumos şi-s vreo 6 cm de zăpadă depuşi deja. Totul e alb şi miroase înnebunitor a iarnă şi aşteptăm să mai ningă măcar un pic, să putem face omul de zăpadă fără să lăsăm pete negre în urmă. După cum mă aşteptam, Loganul n-a mai vrut să intre în curte într-o seară, a rămas mai jos cu 50 m, dar Moş Crăciun i-a adus cauciucuri de iarnă; tare fericită e maşina noastră acum, draga de ea, cum vine cuminţică acasă… Preventiv, am hotărât să strângem cenuşa ca s-o punem în caz de nevoie pe drumul îngheţat.
Am bătut covoarele pe zăpadă (mai bine spus carpetele, că de când ne-am mutat am scăpat de covoarele mari şi Doamne cât de bine e!), am dus din nou televizorul în dormitor (temperatura în extindere e fluctuantă pentru că nu e terminată placarea, iar izolaţia suferă crunt din acest motiv) şi am împodobit de Crăciun casa şi brazii: cel artificial e la loc de cinste în bibliotecă, molidul albastru şi thuia – în grădiniţă, cu beteală argintie doar, pentru că-s mici şi milă ne-a fost să-i chinuim cu globuri şi instalaţii. Mai avem noi încă un brad şi un molid, dar la cei 25 şi respectiv 15 cm pe care-i au… lăsaţi, îi împodobim peste vreo cinci ani.
Până la final de an mai avem de făcut doar cumpărături, lista tronează prinsă cu magneţi pe frigider, dar deocamdată nu avem timp. Ne-am programat să mergem într-o noapte, ca să evităm îmbulzeala şi statul cu orele la cozi. Apoi va veni mult-aşteptata vacanţă de iarnă.
vineri, 17 decembrie 2010
Sărbători cu bine!
Azi s-a făcut un an de „schimb confort urban…”, 81 de posturi, un ciclu complet; probabil texte cu această temă vor fi de-aici încolo mai rare. Noi să fim sănătoşi!
România se închide începând cu 24 decembrie. Cum lumea e ocupată în astă vreme, vă pun ataşat cadoul de la Moş Crăciun: calendare pentru 2011 made by me - unul de pus pe birou (se listează centrat pe pagină), unul de lipit pe raft, cu cei doi motani negri ai noştri (printate pe carton galben pai arată într-un anume fel) şi alte modele. Serviţi cu încredere!
Ne vedem la anul, care sper să fie pentru toţi mai bun decât 2010. Sărbători cu bine!
joi, 16 decembrie 2010
miercuri, 15 decembrie 2010
marți, 14 decembrie 2010
Schimb confort urban pe libertate rurală (81). Sărbători cu iasomie
Sărbătorile vin, sărbătorile vin… La radio au început colindele, reclamele şi-au pus straie de Crăciun, miroase a sfârşit de an şi mă bucur. Pe drumul Câmpulungului mai multe SRL-uri s-au gătit de sărbătoare, unele mai cu gust, majoritatea cu o generozitate ucigătoare de simţ estetic: zeci de ornamente, frumoase ele luate separat, dar puse cu furca parcă, în combinaţii coloristice incredibil de obositoare, rezultatul final fiind un mândru kitsch sclipicios-pâlpâitor. DN 73-ul s-a gătit şi el, ploile au luat nisipul din gropi şi acum cam toate au devenit obligatorii, iar pe prima bandă tronează acumulări cu aspect lacustru, spre neprecupeţita bucurie a pietonilor de pe trotuar, mai ales că pe banda întâi numai tirurile se avântă cu elan. Când dă un pic de ger, patinoarul e gata, iar urmele fine de zăpadă căzute sunt bonus.
Că tot spuneam de sărbători, ritualul de „canasta sâmbătă seară”, toţi patru, a fost reluat, cu râs, ciocolată, citrice, plăcintă şi compot de mere din recolta proprie, cât încă mai avem. A fost pus în funcţiune şi DVD player-ul şi ne aşteaptă filme de văzut în astă perioadă, alt ritual de sărbători, peste care anul trecut am sărit pentru că majoritatea lucrurilor erau în cutii. În casă ard miresme îmbietoare de scorţişoară, iasomie, ambră, mosc sau ce ne tună nouă, motanii dorm alene şi zău mi-e dor de-o vacanţă, fie ea cât de mică. Până atunci, ştiu că la sfârşitul acestei săptămâni vom împodobi casa, curtea, brazii şi abia aştept.
Că tot vorbeam de curte, a înflorit iasomia de iarnă; timidă, o floricică şi cinci boboci, e mică şi fragilă. Am primit-o în primăvară, când am aniversat nişte ani de la căsnicie, de la domnul şi stăpânul meu. De fapt, le-a dat bani fetelor şi ele au bântuit prin magazine să găsească ceva să mă bucure cu adevărat (când vine vorba despre cadouri pentru mine, domnul meu spune că-s „imposibilă”). Şi cum mă documentam eu în acea vreme pe net şi zi de zi veneam cu „vreau şi…”, Ana a reţinut şi… acum am iasomie înflorită! E ea mică acum, dar ştiu eu că o să se facă un arbust care-mi va colora în galben grădina, teoretic în primăvară timpurie, după cum văd acum, pe final de toamnă – început de iarnă.
Că tot spuneam de sărbători, ritualul de „canasta sâmbătă seară”, toţi patru, a fost reluat, cu râs, ciocolată, citrice, plăcintă şi compot de mere din recolta proprie, cât încă mai avem. A fost pus în funcţiune şi DVD player-ul şi ne aşteaptă filme de văzut în astă perioadă, alt ritual de sărbători, peste care anul trecut am sărit pentru că majoritatea lucrurilor erau în cutii. În casă ard miresme îmbietoare de scorţişoară, iasomie, ambră, mosc sau ce ne tună nouă, motanii dorm alene şi zău mi-e dor de-o vacanţă, fie ea cât de mică. Până atunci, ştiu că la sfârşitul acestei săptămâni vom împodobi casa, curtea, brazii şi abia aştept.
Că tot vorbeam de curte, a înflorit iasomia de iarnă; timidă, o floricică şi cinci boboci, e mică şi fragilă. Am primit-o în primăvară, când am aniversat nişte ani de la căsnicie, de la domnul şi stăpânul meu. De fapt, le-a dat bani fetelor şi ele au bântuit prin magazine să găsească ceva să mă bucure cu adevărat (când vine vorba despre cadouri pentru mine, domnul meu spune că-s „imposibilă”). Şi cum mă documentam eu în acea vreme pe net şi zi de zi veneam cu „vreau şi…”, Ana a reţinut şi… acum am iasomie înflorită! E ea mică acum, dar ştiu eu că o să se facă un arbust care-mi va colora în galben grădina, teoretic în primăvară timpurie, după cum văd acum, pe final de toamnă – început de iarnă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
:-D
