Flori.
Sunt înflorite genţiană,
primulă de vară, achilee galbenă, centauree, veronică, gălbenele,
crăiţe, limba mielului, călţunaşi, echinacee, lavandă mică,
floare de colţ, hypericum, regina nopţii, albăstrele,
tradescanhtii albastre (făcând enumerarea mi-am dat seama că am o
predilecţie către florile albastre) şi mai toţi trandafirii.
La
capitolul aromatice
avem: pătrunjel, ţelină, busuioc, fenicul, rozmarin, lavandă,
mărar, nepeta, ruta, valeriană, măghiran, leuştean, salvie,
veronică, tarhon, cimbru, oregano – aranjarea lor este în ordinea
în care apar în teren.
Seminţe.
Le-am identificat pe cele de călţunaşi, mă lupt cu limba mielului
(mă atacă rău, Sanda, pentru tine o fac!) să-i iau şi ei
seminţele (cred că dintr-una ies 6,023 plante, altfel nu-mi explic
cum e aşa invazivă la cât de puţine seminţe are), e primul an în
care identific fără ezitare seminţele la gălbenele şi nu le mai
confund cu sepalele. În rest, am strâns deja mărar, pătrunjel,
creson, coriandru, muştar, phacelia, maci, nigella, regina nopţii,
miozot şi nu mai ştiu ce, dar mai sunt garantat.
Pierderi
ale verii:
doi lileci, unul lila simplu şi
unul alb bătut - au murit chiar şi udaţi -, n-o duc prea bine
heleniumul, potentilla
şi
astilbele.