Like?:)

miercuri, 12 decembrie 2012

Decembrie mai spre mijloc

Te uită cum ninge decembre... De ieri de la 5 pm ninge. Liniştit, metodic, aşezat, gospodăreşte, fără vânt în rafale, fără ger. S-au aşezat cam 15 cm de zăpadă, lămpile solare colorate par extraterestru verzi, galbene, albastre, roşii şi pisicile parcă-s şi mai negre la lumina lor. De dimineaţă mi-a fost drag să fac poteci, lopata roşie de zăpadă şi-a intrat iar în drepturi şi ştiu eu că până prin martie ea va fi aparatul de fitness principal. După cum era previzibil, pe drumul din sat trecuse plugul, se circula bine de dimineaţaă, iar pe DN 73/E 574 erau maldăre de omăt frământat de maşini şi nici urmă de material antiderapant împrăştiat. Nimic nou pe frontul de centru-sud.
De ceva vreme ritmul cotidian s-a mai domolit, lista de to do-uri până la sfârşitul anului s-a micşorat considerabil, sfârşitul de săptămână pare mai lung şi-mi cam place. În week-end am fost musafiri şi nimic notabil nu s-a întâmplat pe moșie; doar oareșce butoaie din tablă puse la adăpost (adică mai într-o laterală, ca să nu ne încurce), un cocoș devenit cadou-supă (cel violent), conductele de apă dinspre grădină și de la bucătăria de vară dezafectate până la anul și-n rest – activități uzuale. Avem amândoi mai mult timp și mâțele sunt cele care apreciază acest fapt – asta când nu se joacă bezmetic prin zăpada proaspătă şi mă fac pe mine să le vânez ca să le bag în casă pe timp de noapte -, croim planuri de iluminare a extinderii și s-a deschis bine sezonul la văzut filme.
Seara de duminică am petrecut-o (doar eu, domnul meu se uita la filme) între canale de știri – singurul moment în care mi-ar fi plăcut să prindem și Antena 3 – și TVR 1 și, ca noutate absolută, m-am uitat la OTV; n-o să mai repet experiența, «profesionalismul» OTV-ului m-a făcut să mă simt de parcă aș fi urmărit desene animate pentru copii sub 3 ani.
Domnul meu împarte încântat din țuica personelă – și tare mândru e că lumea o apreciază -, steagul flutură în continuare în curte – mi-e așa drag că zău de nu-mi vine să-l las acolo mereu -, vreau zăpadă multă, foc în soba din bibliotecă, balansoar, mâţe torcătoare şi vacanţă.
Azi e 12.12.12. Bună dimineața!

15 comentarii:

Cod spunea...

hai ca e frumos si iarna (asteptam perioada asta ca sa vad cum este pe la tine pe zapada).

Eu am ce am cu steagul, eu cand o sa am mosia mea am sa fac un catarg mai inalt ca tot din jur unde o sa il arborez si o sa fiu tare mandru. Asa ca mi-ar placea ca tu sa il pastrezi acolo zilnic si sa il ingrijesti sa arate perfect in fiecare zi.

Te rog sa continui sa ne povestesti cum este iarna la sat (cred ca multi te urmaresc pentru ca si ei urmeaza sa faca o astfel de mutare si sa cantareasca lucrurile mai bine)

Cod

Cod spunea...

P.S. Ceva poze cu nea nu ne arati :D

Cod

simf spunea...

@Cod - catargul are peste 3 m si e pus pe chiosc. steagul se vede din drumul national, din drumul spre mioveni (cam de la 3 km distanta). deja stiu de unde voi putea cumpara alt steag cand cel existent se va decolora :)
poze am facut doar vreo 5, dar pe intuneric, nu-s spectaculoase. dar ca sa vezi cum e iarna pe la noi, arunca o privire pe pozele mai vechi de pe blog:
http://fusaru.blogspot.ro/2011/03/iarna-n-martie-1-poze.html
http://fusaru.blogspot.ro/2011/03/iarna-n-martie-2-poze.html
http://fusaru.blogspot.ro/2011/01/povestea-zapezii-de-ianuarie-in-putine_25.html

cristina spunea...

bun, deci a venit si la voi :)))
eu vreau ca tu sa scrii in continuare despre iarna ca sa vad cum e si cand ii place cuiva de ea, ca eu o cam detest.

simf spunea...

@cristina - voi scrie, eu o iubesc.

Cod spunea...

Stiu despre catargul steagului tau...spuneam ce as vrea sa fac eu, si pentru tine spuneam ca as vrea sa il pastrezi zilnic acolo in cele mai bune conditii.

Am gasit un film pe youtube si cred ca gainile tale ar fi super incantate daca le-ai rasfata acum iarna cu asa ceva.
http://www.youtube.com/watch?v=9ZTikdxj8AI

Adica grau verde, in 10 zile ai o hrana foarte buna pt ele, deci daca faci 10 tavite ai zilnic pentru ele o hrana super buna.

Bafta si sincer miar placea sa incerci...fie si doar cu o farfurie de grau pe care sa o ingrijesti 10 zile sa vezi rezultatul si daca gainilor tale le place dieta de iarna :D


Respect,

Cod

simf spunea...

@Cod - faina ideea, chiar merita probata.

Cod spunea...

Noi romanii punem grau la incoltit iarna pentru nu stiu ce sarbatoare (cred ca Sf. Andrei) deci nu e prea complicat doar ca nu ne-a trecut prin cap ca ar fi si o hrana f buna pt animale (eu zic ca puicutele tale o sa te rasplateasca cu ceva oua in plus)

Te rog, daca incerci, sa ne spui pe blog ce si cum s-a intamplat.

Cod

P.S. sper sa nu te superi ca nu iti vb cu dumneavoastra.

simf spunea...

@Cod - puicutele au incepu sa oua, nu prea stiu ele ce li se intampla, dar se vor adapta. deocamdata sunt la regim special - uruiala si tarate oparite dimineata, apa calduta -, dar vreau sa le probez si cu grau incoltit
(dvs pe blog nu prea exista. in plus, par eu asa gomoasa?:) )

Tiberiu spunea...

A venit iarna. Pregătim hibernarea? :)

simf spunea...

@Tibi - vorba ta, n-avem noi bafta asta:) m-apuc sa strang din carti?

Cod spunea...

@simf nu, de aceea vorbesc asa.

Astept rezultatele cu graul incoltit si puicutele :D

O zi buna!

cod

Andreea spunea...

Ma bucur sa aud pe cineva careia ii place iarna. Ca incepusem sa ma simt cumva nelalocul meu. Vrei zapada? Si eu. Vrei leneveala? Si eu. Imi place linistea si calmul iernii. La mai mare!

GabiA spunea...

si de ce sa nu lasi steagul acolo tot anul daca asa simti(sau zic eu asa ar trebui)? E-al nostru, de ce sa ne fie rusine cu el...
Cred ca ar trebui sa cauti informatii despre graul verde pentru pasari, nu sunt convins ca le face tocmai bine(nu afirm ci ma intreb).
Acelasi lucru poti sa faci mai bine cu seminte de iarba sau gazon.

simf spunea...

@GabiA - clar acolo il las :)
am cautat pe net si sunt opinii contradictorii cu verdeata la pasari+mamifere iarna. se pare ca totusi cel mai sigur e sa le dam vegetale uscate.

4me

stats

:-D