Amestecate retrospectiv

Clar îmi umblă sărbătorile în cap şi zău de înţeleg de ce, colinde n-am auzit, frig nu prea e, a iarnă nu miroase chiar dacă a dat un strop de zăpadă și e primul an în care fetele nu vor mai fi cu noi de sărbători. Încă nu m-am adaptat să fac mâncare pentru două persoane, cantităţile mele sunt pentru patru, îmi fac planuri de dulciuri şi fructe de parcă ele ar fi acasă, iar până la Crăciun mai am o grămadă de lucruri de făcut. Mister total cu sărbătoriada din capul meu, deci să o lăsăm, că mai e cale lungă până atunci.

Gata cu grădina pe anul acesta, așa că pot privi în urmă să văd diferențe, să fac comparații.

- Vegetalele sunt deja pregătite de iarnă, inclusiv zonele cu flori, și spre diferenţă de anii trecuţi acum am folosit la mulcire toate frunzele căzute, n-am mai ars deloc, vor fi pătură caldă de iarnă şi-n primăvară compost hrănitor.

- Nici crengile de la tăierea copacilor n-au mai fost arse ca să scăpăm de ele, le-a folosit domnul meu la făcutul ţuicii (au ieşit 20 şi un pic de litri, deja a dat vreo 7,5 din ei), iar cele rămase vor fi utilizate la făcutul grătarului: am înțeles că şi astă operaţiune are tehnicile ei speciale, iar carnea capătă gust diferit fripă la jar din lemn de prun sau de măr.

- Am acumulat ceva experiență în grădinăreală, dar mai e mult până departe; cred c-am depășit faza cu ruptul plantelor folositoare omului în beneficiul florei spontane necunoscute de mine, dar care, arătând mai falnic, e mai credibil utilă. Sper că n-o să mai ucid plante aromatice prin săpare cu hârlețul după ce cu grijă am mutat o bălărăie suculetă pe post de tarhon, am ferilizat-o cu dragoste, am udat-o și îngrijit-o devotat, până m-am prins ce e ea și am dus-o doamnelor găini ofrandă.

- Încă nu știu să copilesc roșiile (dar am învățat să le tund), frunzele lor continuă să-mi înroșească pielea și îmi provoacă usturimi chiar dacă intru în grădină îmbrăcată în pantaloni lungi și cămașă demin, cu mânuși de folosință unică în mâini. Frunzele de ridichi sunt ciupitoare, sapa e în continuare agresivă cu mine, pământul îmi intră în pantofi orice-aş face şi mă enervează; în continuare îmi displace și ideea de pământ pe mâini, așa că folosesc mânuși. Nici cu papucii de plastic/cauciuc nu m-am obișnuit, de cizme nici nu mai vorbesc.

- Grădinăreala îți dă prilejul să descoperi mușchi de care habar n-aveai că-i ai, dar durerea ascuțită te convinge că a fost doar o ignoranță a ta. În același timp e, recunosc, terapie după o zi de muncă în care am avut creierii pe moațe; satisfacții de-a dreptul am când mă ocup de flori, ele nu cer un volum de muncă atât de mare ca legumele și rezultatele se văd mult mai repede. În plus, nici nu e nevoie de așa multe cunoștințe ca să le îngrijesc și riscul de a greși scade.

- Mălaiul adevărat, de la moară, dă un gust incredibil mămăligii.

- Mi-am propus ca în primăvară să fac răsaduri, deja am cumpărat semințele necesare.

- La trei ani după ce ne-am mutat, am constatat că avem o singură oglindă în casă – cea de la baie.

- Ușor, ușor, mentalitatea de orășean îmi virează către altceva; îmi pasă altfel de pământ, plante, animale, văd natura și oamenii satului cu alți ochi, spațiul vital mi-a crescut iar peisajul din zonă devine acasă cunoscut și dătător de liniște sigură.