Despre cultura de mall şi de hipermarket, cu tristețe

Am crescut prin librării, dusă de tata, de mică; atunci, fiecare complex de magazine avea şi o librărie, iar la noi în cartier erau trei; nu, nu se putea intra printre cărţi, dar librarii îţi dădeau ceea ce cereai, te consiliau, îți făceau recomandări şi-n plus pe vitrine erau expuse noutăţile.

Mi se păreau mici librăriile de cartier şi când ajungeam în cele din centru era ca un fel de astăzi e ziua mea, acolo mereu găseam câte o carte cu care să-mi înduplec tatăl şi să plec cu ea în braţe acasă. Alte vremuri, alte obiceiuri.

Mă doare că librăriile nu mai sunt o afacere în urbea noastră, azi în cartiere mai găseşti cărţi numai la tarabele de ziare din pieţe. Spațiile comerciale devin mult prea valoroase ca să găzduiască o carte – ce desuet, tipăritură în mileniul III! -, așa că sunt ocupate treptat de bănci, farmacii, magazine de pantofi, iar în rarele cazuri în care librăria nu dispare, ci doar se restrânge, cărțile nu-și mai găsesc loc pe rafturi: rămân doar papetăria și jucăriile.

Din centru, prima care a dispărut a fost Librăria Tineretului, cam în aceeaşi perioadă în care a dispărut şi Ceainăria de lângă ea; cumpăram o carte şi apoi mergeam s-o răsfoiesc în Ceainărie, carte cu aromă de ceai sau de cafea, în murmur de dezbateri literare, cu poeți ai orașului discutând înfocat despre ce s-a mai scris nou, cu adolescenți timizi sorbind vorbele celor mari. Ultimele două dispariții – Diverta, de sus din complexul Fortuna, şi cea de la Casa Cărţii, care a intrat în vară în renovare iar acum are un afiş mare pe geam cu de închiriat – au făcut ca în centrul oraşului (care de fapt e municipiu și are spre 150.000 de locuitori) să rămână o singură librărie: Librăria Eminescu.

Coborând din centru pe Crinului, găsești singura librărie nouă (apărută după 89): La Librărie Mon Cher – Librăria Mea -, unde este şi ceainărie; e cam peste mână, mijloace de transport până acolo nu-s, nici locuri de parcare, dar odată ajuns la ea zău nu-ți mai vine să pleci (sunt și vernisaje, lansări de carte, pe mese găsești ziare și reviste pe care să le răsfoiești la ceai sau cafea și e un aer de liniște caldă și împăcată).

Urbea mai are două anticariate – vânzările nu-s cine știe ce, chiar dacă prețul cărții e mic - , vreo două tarabe cu cărţi vechi şi câțiva comercianţi ambulanţi care-şi aşază marfa pe trotuar. Cărțile noi s-au mutat în standurile din hipermarketuri și se vând la promoție cu 3 lei – ia cultură neamule, preț de damping -, unica Diverta din zonă e în mall și-ți scoate ochii cu bestselăruri americane posesoare de coperte sclipicioase și preț pe măsură, iar dacă întrebi de clasici ruși librarul știe exact unde să-i găsească, asta doar dacă îi dai și nume: cărțile sunt așezate alfabetic, după autori.

Și constat trist cum, uşor-ușor, pentru oameni librărie începe să însemne papetărie.