Creier vs muşchi la încuiatul bunicului pe-afară

Aveau fetele 3 ani şi un pic cea mică şi cam 5 cea mare. Domnul şi stăpânul meu, un tip tehnic şi minuţios, avea ceva de amenajat la vecinii părinţilor lui. Recuperează cele două odoare din dotare de la creşă/cămin, le duce la bunicul, se schimbă şi merge să pună gresie şi faianţă (atunci a învăţat, fără consiliere). După o vreme, bunicul iese, îi spune lui Răzvan ceva şi vrea să se întoarcă în apartamentul său. Uşa însă e încuiată…
- Răzvan, dă-mi şi mie cheia, c-au încuiat fetele uşa.
- De unde, nu e în haine, la tine în sufragerie? Nu m-am schimbat acolo?
Yala avea sistem de autoblocare, uşor de încuiat, greu de deschis.
- Păi şi cum intrăm?
Iese Răzvan furios, vine în faţa uşii bunicilor.
- Unde sunteţi?
- În hol.
- Rapid în sufragerie şi-mi spuneţi când aţi ajuns acolo!
Îl anunţă fetele că sunt la adăpost, sparge domnul meu uşa, o ia pe Miruna – capul răutăţilor de obicei -, îi dă două palme la fund, le ceartă pe amândouă şi pleacă să-şi continue treburile.
După ce termină, repară parţial uşa bunicilor, le îmbracă pe domnişoare şi, când să plece:
- Miruna, întinde mâna la yală.
Miruna nu ajunge.
- Ana, întinde şi tu mâna.
Ana, în schimb, da.
- Bine, Ana, pe tine te bat acasă!
Nu fusese timp ca vreuna din ele să aducă un scaun. Discuţie acasă:
- Ana. Ce te-a apucat să încui uşa?
- Miruna m-a pus.
Acum bunicii au uşă metalică.