Între blestemul de părinte şi moştenirea genetică (3). Cum se intră la creşă prin cămin

Nu mă pot plânge de cum le-a fost fetelor la creşă, ba pot spune că experienţa le-a fost foarte utilă. Din start au fost în grupe diferite, nu de-alta dar niciodată n-am acceptat ca Ana să răspundă de ce-a făcut Miruna. Dacă una era mică era şi cealaltă şi fiecare trebuia să-şi asume faptele. Au învăţat să-şi facă paturile, să strângă masa, să… multe, la vârste la care nu mi-ar fi dat prin cap că sunt capabile. Noi n-a trebuit decât să le menţinem deprinderile.
Miruna era cel mai mic copil din creşă şi, ca atare, avea regim preferenţial. Ea nu era pedepsită că se bătea, că scuipa, era luată în braţe când avea chef, a cam fost răsfăţată. La vârsta ei ar fi trebuit să aibă două porţii de somn între orele 8 şi 16, însă nu dormea deloc. La prima tură, o duceau la grupa mare, că ei nu dormeau, la a doua – în sala de sport. În timpul cât colegii ei dormeau, fie-mea se juca pe saltele supravegheată de unica femeie de serviciu a grupei sau era plimbată prin curte, dacă vremea era frumoasă, motiv pentru care a trebuit să deparazitez cei 3 câini care-şi făceau veacul acolo. Pupăza stătea cu mâinile în gura oricărui câine, îl pleznea dacă voia să-i ia mâncarea din mână (altfel, oricum ea i-o dădea pe toată, dar când voia ea).
Ce puteam face? Să chem hingherii? Nici gând! Aşa că am deparazitat câinii. Prima dată când le-am băgat pastilele pe gât a fost ok, a doua oară… Cu aportul neprecupeţit al lui Ursu am învăţat să intru în creşă… pe la cămin. Se îneca de lătrat când mă vedea şi aşa a ţinut-o vreo 2 ani.
Oricum, cu regimul Mirunei de creşă noi eram avantajaţi: recuperam copiii la 4 pm, mergeam cu ei în parc până pe la 5 şi un pic, apoi – acasă, spălat, hrănit şi Miruna – somn de voie de la 6 seara la 6 dimineaţa…