Între blestemul de părinte şi moştenirea genetică (6). Bălăceala

A stat Miruna la creşă până la 4 ani. Am avut o tentativă de-a o duce la cămin, dar a eşuat rapid. Una dintre educatoarele grupei – genul de matroană rusă, deţinătoarea adevărului absolut. Nu mi-a plăcut tipa de la bun început, dar am plecat urechea la „o, e bună, o să vedeţi ce rezultate are cu copiii”. Cam ţipa la copii, îi punea la colţ. Evident că Miruna s-a revoltat şi-o ţinea din „nu vreau” în „nu vreau”. Îmi spunea asta educatoarea, vorbind despre odrasla mea ca de-o ciudăţenie complet needucată. O iau pe pupăză într-o zi de la cămin udă pe piept şi pe păr.
- Ce-ai făcut?
- M-am spălat.
- De ce te-ai spălat?
- Că mi-a plăcut.
A doua zi, când s-o iau pe Miruna, vine matroana foarte ofuscată şi-mi spune:
- Ori eu, ori ea! Ori o retrageţi, ori mă mut eu la altă grupă, că n-am fost atâţia ani educatoare să… şi să… bla-bla-bla.
Ce se întâmplase: când fata mea s-a spălat că i-a plăcut, cucoana a început:
- Nesimţito, te-ai bălăcit!
Miruna, fermă, îi răspunde:
- Nu m-am bălăcit!
Dar deja pupăza îşi făcuse planul de bătaie pentru a doua zi. Cum a intrat educatoarea în tură după masă (la cămin erau două educatoare la fiecare grupă, una între 8 şi 12, cealaltă de la 12 la 16), Miruna s-a dus la baie şi şi-a turnat generos apă în cap. Apoi s-a dus la cucoană:
- Na, acum m-am bălăcit!
Femeia de serviciu a fost obligată s-o schimbe complet, şi cu haine de la cămin.
Iar noi am mai dus-o un an la creşă…