Schimb confort urban pe libertate rurală (44). Undiţa de motani

Duminică după-amiază tihnită, cu motani răstigniţi care pe unde apucă şi-un Hades plictisit crunt. Intru în curtea păsărilor, culeg un mănunchi de pene căzute, le aşez ager, le leg cu un şnur lung şi gata „undiţa” de motani. Intru în casă târând noua chestie hand made după mine, ea fiind prevăzută cu una bucată Jinx urmăritor.
- De unde ai penele?, mă întreabă Miruna.
- Din curtea păsărilor.
- (Râde) Adevărul e că noi nici n-avem găini.
Vânează Jinx undiţa, o smotoceşte. Leg şnurul de scara către etaj. Vine Figaro, vânează şi el. O strigăm pe Ana să-l aducă pe Zombie din camera ei. Coboară Ana cu dihania în braţe.
- De unde ai luat penele?
- Din curtea păsărilor, răspunde încântată Miruna.
- (Râde Ana) Era aşa de greu să mă gândesc!
Vânează Zombie. Sare şi Figaro. Jinx îl vânează pe Figaro. Şi toată lumea e mulţumită.
Ies la un tutun cu fetele după mine şi jucăria cea nouă târâtă pe podele, plus motanii trei aferenţi urmărind-o. Miruna vrea să-i „plimbe” cu undiţa prin curte, dar vine Hades la vânătoare. Şi Castor. Şi Polux. Motanii se uită lung, ei deja nu mai au loc. Lătrături, alergături, râsete. Şi-un zâmbet protector – Răzvan.
Agăţăm smocul de pene de-un cui, lângă bucătărie. Sar, pe rând, când motanii, când câinii. Acolo a rămas şi acum undiţa. Zilnic e vânată, scuipată, lătrată.
Şi uite aşa am colorat cu uşurinţă o după-amiază tihnită de început de toamnă…