Schimb confort urban pe libertate rurală (51). Conserve de iarnă şi must

A început luna nouă în week-end şi, cum iar am avut spor, sper s-o ţinem aşa până-n noiembrie.
Gata murăturile (gogoşari, castraveţi, legume asortate - parţial din producţie proprie, cum ar fi varză, ardei, morcovi, hrean, gogonele), sunt deja cazate în beci, unde am dus şi ceapa şi cele două lădiţe de mere rămase. Chioşcul e pregătit pentru iarnă, la congelator au crescut nişte pungi cu morcovi şi păstârnac (tocate cu maşina electrică), terenul unde au fost roşiile, varza, păstârnacul şi morcovii timpurii este deja curăţat. Am strâns plăcile de OSB care au fost pe lucernă sub piscină, băncuţele, scaunele, mesele pliante şi fluturele-aspersor sunt puse la adăpost, hamacul, piscina cu accesorii şi pernele de la scaune aşteaptă să fie urcate în podul interior. Tot în aşteptare este şi balansoarul care, după o vară petrecută în chioşc, va reveni în bibliotecă, în faţa sobei.
Preventiv, am îndepărtat de pereţi cărţile din bibliotecă. Mă tem că diferenţa de temperatură ar putea să le umezească şi… paza bună trece primejdia rea.
Vineri şi sâmbătă am făcut focurile în toate sobele, ca să nu se răcească pereţii, spunem noi. (mie una de fapt mi-era dor). Sobele au fost curăţate şi folosite întreaga vară pe post de etajere, aşa că era firesc să uităm pe şi lângă ele creme de mâini, lapte de corp, beţe aromate, gutui şi alte minunăţii care miros bine. Nu iese fum pe nicăieri, numai în baie boilerul Dodo emană vapori de bronz-aluminiu, că tot a fost vopsit de curând, dar o să-i treacă; până atunci ne mai apare câte-o inexplicabilă senzaţie de beatitudine.
Toată vara, găinile ne-au lăsat şi nouă ouă din când în când, doar pe cele sub standardul lor, că pe restul le mâncau. Asta numai după ce cumpăram din hipermarket vreo 20-30 buc. Acum, când găinile normale au intrat în pauză de ouat, am găsit în cuibare cinci ouă în două zile. E firesc, mi-am spus, simt ele că am vorbit cu veterinarul.
Câinii s-au îngrăşat şi li s-a îndesit blana, nu mai lasă plete prin curte. Le-am pus iarăşi sacul roşu de dormit şi i-am mutat căsuţa lui Hades aproape de bucătărie, acţiune pe care el o apreciază şi din când în când intră în căsuţă, uneori ca să ascundă ceva, alteori doar ca să scoată de-acolo pătura. Oricum, operaţiunea somn o execută alături de câinii mari, pe sacul roşu. Motanii fie dorm, fie se aleargă prin tunel; şi ei s-au îngrăşat şi-au trecut cu îmbrăcămintea la colecţia de toamnă-iarnă.
Am cules din struguri, e o operaţiune migăloasă şi repetitivă, ceea ce inevitabil generează o plictiseală cruntă. Din recolta parţială am făcut vreo 5-6 litri de „fresh” de struguri, care presupun că nu vor apuca să se facă must. Poate în tura viitore. Cum nu avem storcător specializat şi oricum n-am văzut niciodată cum se execută operaţiunea (singura experienţă de gen fiind „mustul” făcut la practica agricolă din liceu, când zdrobeam strugurii în punga de polietilenă rămasă de la pacheţelul de mâncare), am improvizat procesul tehnologic. Se ia ciorchinele, se culeg boabele de pe el, se pun într-un castron din inox unde se zdrobesc cu pasatorul tot din inox pentru piure. Apoi se trec prin strecurătoarea din plastic utilizată la spălatul fructelor, apoi prin cea de scurs paste fierte. Lichidul obţinut se pune în sticle, iar resturile – în frumosul butoi albastru care conţine mere şi prune pentru ipotetica viitoare ţuică.
Pseudo-mustul e tare bun, se compară doar cu „fresh”-ul obţinut prin presarea merelor puse la congelator pentru viitoarele plăcinte din iarnă; ambele băuturi au marea calitate că provin din recolta noastră, de care suntem tare mândri.