Schimb confort urban pe libertate rurală (52). Alternativ – căldură şi rock

În peisajul casei au crescut un calorifer electric şi o dihanie încălzitoare, care are o rezistenţă vizibilă şi se mai şi plimbă. Caloriferul (cazat acum la parter, în extindere) are programator-temporizator şi sperăm noi că va fi tare util când, venind acasă, vom găsi o temperatură decentă care să ne asigure condiţii optime făcutului focului. Dihania (găzduită la etaj, la fete) se încălzeşte rapid şi e tare generoasă în radiaţii.
Toamna se simte din zi în zi mai bine; e tot mai frig şi umed, pădurea se îngălbeneşte uşor, gutuile cad de bunăvoie, înainte chiar de a se coace. În grădiniţa de flori e o paletă largă de culori, au înflorit tufănelele albe, trandafirii continuă să îmbobocească, spre mirarea mea, trei-patru căpşune au grijă să se coacă săptămânal, probabil pentru decor, iar zmeura încă înfloreşte, face fructe…
Hârleţul are coadă nouă şi frumoasă, Răzvan e posesorul a trei frumoşi box-paleţi din plastic (pe care i-a plantat în beci) şi al unei cutii deştepte de pus pe treptele de la scară (acolo fie se pot ţine diverse unelte utile, fie se pot depozita pentru moment strugurii culeşi din bolta de viţă), iar eu am nişte falnice băşici de la curăţat/tocat legume: mânuşile n-au putut să-mi protejeze pielea de atacurile perfide ale cuţitului.
Cum suntem mândri proprietari ai şase cocoşi cumpăraţi pe post de găini, am fost sfătuiţi încă din vară să tăiem cocoşul moştenit să vedem care „se alege” din cei mici (un alt argument a fost şi că e deja bătrân, prea bătrân). Veteranul le aplica zilnic corecţii tinerilor impertinenţi, împiedicându-i să se afirme, dar nu şi să se bată între ei uneori sângeros. Nu ştiu cât de repede fierbe un cocoş bătrân, al nostru a făcut-o în şase ore, fapt ce mi-a dat peste cap planurile: a trebuit ca Răzvan să coboare la magazin să cumpere diverse pentru a completa o masă de prânz. (Şi acum cocoşii tineri continuă să se bată, cântă pe tonalităţi diferite şi-şi împart cele patru găini într-o gălăgioasă voioşie).
Tot în week-end-ul trecut, copilul nostru cel mare şi-a consumat ultima felie din cadoul de majorat: concertul Ozzy Osbourne. Şi-a afişat explicit apartenenţa la trib prin însemnele clasice: blugi, tricou, geacă, bocanci – toate negre -, geanta cu schelet de mână fluorescent, şi ea tot neagră (adică ţinuta ei uzuală, mai puţin bocancii, că în ultima vreme a tot umblat în bascheţi), şi-a lăsat pletele în vânt şi a plecat la Bucureşti. S-a întors fericită şi ruptă de oboseală; şi da, mi-a filmat cu mobilul şi mie ceva bucăţele din concert.