Schimb confort urban pe libertate rurală (57). Toamna 2010, insecte şi alte dihănii de sezon

Vremea s-a răcit considerabil, dimineaţa nasul îmi îngheaţă, iar mai nou trebuie să-mi pun mânuşi când le pregătesc de mâncare câinilor. Căprioarele coboară iar, miroase a rece şi a libertate şi se luminează după ce noi plecăm de acasă, fapt care nu mă bucură deloc, pentru că răsăritul e o minunăţie de care ne mai putem bucura doar în week-end.
Au apărut multe gărgăriţe, zeci, sute, ne intră în păr, se aşază pe haine şi fără să ştim le cam ducem în dormitoare. Prin modalităţi necunoscute – uneori suspectez teleportări colective – avem curtea şi casa invadate de masculi de ploşniţă de câmp (am aflat eu de pe net că numai masculii sunt roşcaţi, femelele sunt verzui). Zboară, cad şi se lovesc de geamuri cu zgomot, sunt de-o obrăznicie indignantă, miros urât şi nu ştim cum să scăpăm de ei. Tot de pe net am aflat că la începutul lui noiembrie îşi dau obştescul sfârşit.
Au dispărut de pe lângă casă (spre marea mea bucurie) dezgustătorii limacşi, păienjenii s-au împuţinat considerabil, albinele sunt mult mai puţine şi par vag anesteziate; în schimb au apărut nişte omizi păroase negre (spectaculoase) şi câţiva viermi inelaţi roşcaţi (interesanţi şi ei) prin grădină. Mai sunt mulţi greieri care se mişcă bătrâneşte şi încearcă să ajungă la căldură, tentativele fiindu-le până acum dejucate (mă îngrozeşte gândul că vreunul ar reuşi să intre în casă!).
De ceva vreme plafonierele şi aplicele din casă nu mai sunt „cimitire”, becurile de afară nu se mai „mişcă” iar lămpile solare nu mai sunt curtate de gâze zburătoare care, le rândul lor, erau prinse de motani. Acum motanii prind păsări, şoareci, şobolani, cârtiţe, aleargă boabe de strugure şi frunze bătute de vânt…