Motani
Jinx e obraznic cât cuprinde şi ridică pretenţii de teritoriu nemeritate (cum ar fi că mă ameninţă ÎN sacul meu de dormit, pentru că-i uzurp din spaţiul necesar), nu mai stă decât constrâns la periat şi ne mârâie dacă îi cerem sau facem ceva care nu-i convine. N-are şanse, mereu se lasă cu certat sau cu dat motan negru afară. Asta în condiţiile în care deseori îl vânăm ca să-l băgăm în casă.
Figaro s-a îngrăşat la greu, cere în disperare orice fel de mâncare gătită, e iubăreţ tare şi-ar vrea să fie drăgălit toată ziua; când n-are nimeni timp sau chef de el, doarme pe balansoar, în faţa sobei metalice. A început şi el să-l zgârie bine pe Jinx, aşa că se ciocnesc zilnic, nu-i bătaie propriu-zisă, ci mai mult o confruntare.
Zombie semănă pe zi ce trece mai mult Jinx, a crescut, s-a lăţit, s-a isteţit. Asta pe de-o parte, că în unele privinţe continuă să fie monumental de nerod şi de ingenuu. Tot prea vorbăreţ este şi când se porneşte pe conversaţii e imposibil să-l întrerupi.
Motanii dorm noaptea aproximativ unde vor; Jinx e aproape constrâns să intre în casă – îl „culcă” Miruna -, Figaro e frustrat că nu-l lăsăm pe perne în dormitor, iar Zombelu’ îi dă Anei pauze pe la 4 dimineaţa că s-a plictisit şi vrea afară; peste o jumătate de oră evident că vrea din nou în casă, dar de astă dată zadarnic.
Iepuri
Despre ei – doar de ne-bine. Doamna iepuroaică a venit din start purtătoare de coccidioză şi de la ea s-au îmbolnăvit puii după ce n-au mai fost alăptaţi, când n-au mai avut anticorpi. Soluţia pentru „eradicarea focarului”? „Sacrificarea întregului efectiv” şi dezinfectarea specifică a cuştilor. Nu-mi place să mă gândesc la asta.
Cocoşi
Cocoşii fac bine-mersi. Spun cocoşi pentru că la noi în curte sunt mai mulţi cocoşi decât găini şi-ar fi discriminatoriu să spun „găinile” când de fapt masculii sunt majoritari. Toţi cei şase bărbătuşi se înfruntă mereu, încearcă să cânte şi se întrerup reciproc, se aleargă – 5 contra 1 – când acel unu a reuşit să calce o găină. Nu se tem deloc de noi, cu greu reuşim să înaintăm în curtea păsărilor, pentru că vin nerozii şi ne calcă pe picioare la propriu.
Câini
Castor e de obicei cuminte şi vigilent. Nu comentează, nu ne contrazice, ascultă comenzile şi e prompt în execuţii. Asta faţă în faţă, că atunci când nu se ştie observat sare graţios gardurile; întâi pe cel dintre curte şi grădiniţa de flori, unde inspectează, miroase, marchează, apoi pe cel dinspre grădină. Dă o tură pe lângă gard, verifică ce s-a mai întâmplat la limita proprietăţii, numără muşuroaiele de cârtiţă pufnind indignat, traversează în lung şi-n lat lucerna, încurcând ce mai e verde, adulmecă noile schimbări în decor, mai sapă un pic şi tot graţios se întoarce. Sare primul gard, apoi al doilea gard şi vine senin în faţa bucătăriei să vadă ce mai facem noi acolo.
Grasul plimbă oase. Cum are caninii tociţi, nu mai poate să le roadă, dar tare îi plac, le linge cu o satisfacţie majoră gravată pe chip. Apoi ni le aduce nouă, ofrande la sau pe picioare, cred că în acelaşi scop. Mai educă un bolovan, se mai plimbă, uneori vioi, alteori (când ne vede) cam dezarticulat, mai doarme. El este fanul principal al beţelor-recompensă pentru câini; oricâte i-am da nu-i sunt de-ajuns şi încearcă în fel şi chip să ne convingă să-i mai dăm unul.
Hades este ca o drosophila melanogaster, colcăie, bântuie, mişună continuu, e ubicuu şi năucitor de gălăgios. Dacă soneriei i se mai termină bateriile, la el nicio şansă. Mănâncă surprinzător de mult pentru cât e de mic, e cumplit de posesiv şi, mai nou, a început să vâneze motanii prin curte. Ştie că n-are voie, înţelege şi execută comanda „lasă pisica!”. Cu toate astea, din când în când mai agaţă ceva gheare pe bot, pe nas, dar tot nu se potoleşte. Are momente în care tremură din toate încheieturile de încep să mă întreb dacă nu cumva îi trebuie hăinuţă; toată viaţa am urât câinii îmbrăcaţi, dar ce nu face omul pentru dihania lui…
Toţi trei câinii noştri înnebunesc dacă aud „Germanos”, chiar dacă vorbim doar de magazinul de electronice. Pentru ei înşiruirea logică e Gemanos –> plimbare –> zdrăngănit de lese –> mers în lizieră. Lesele sunt pentru „în caz de”, le folosim doar când apar oameni prin preajmă, adică o dată pe lună, în restul vremii spaţiul şi timpul fiind exclusiv şi integral ale noastre.
Ne-am luat casă cu spaţiu şi timp.
4 comentarii:
Simona, am revenit si am citit cu placere despre dinamica familiei tale extinse.
Ma bucur pt voi, inteleg cita dragoste primiti si oferiti, dar nu stiu cum de aveti putere.
Eu am avut un iepuras alb, pe care l-am cumparat pt fetita noastra. Dupa birou, veneam acasa si ieseam in parc sa plimb iepurasul si fetita. Alergam dupa el in zig-zag, pt ca atunci am descoperit ca asa le place iepurasilor sa alerge.Noroc ca era un iepuras civilizat si cind vedea ca nu mai pot respira, ma astepta. Sau poate ca obosea si el:)
Aveam atunci o conditie fizica de invidiat.
Pina la urma l-am dus inapoi la magazin pt ca nu mai pridideam spalind prin casa, fetita mea neintelegind ca trebuia tinut intr-o zona anume construita si izolata.
Apoi am avut o fetita soricar. Ne era foarte draga, numai ca vroia numai mincare de-a noastra, mai ales ciorbica si clatite cu dulceata. Nu puteam sa o lasam la nici o ferma pt ciini, atunci cind ne luam vacanta, pt ca refuza sa manince.
Am gasit o solutie, anagajam pe cineva de mare incredere care sa vina de citeva ori pe zi la noi acasa, sa o hraneasca si sa-i arunce mingea. Vecinii erau fericiti cind ne intorceam pt ca erau innebuniti de atita latrat (Latra sa i se arunce mingea :)).
Apoi soricarii au niste ochi cam tristi, asa ca de multe ori Vinerea, cind ajungeam acasa frinta, ma uitam la ea si daca mi se parea trista o duceam la veterinar numai pt a fi sigura ca este sanatoasa. In weekend o puteam duce numai la Urgenta si acolo un X-Ray putea fi si $ 300.
Asa ca nu pot sa-mi imaginez cum va descurcati voi.
Dar ma bucur pt voi.
@Odille - mare drag imi e sa stiu ca vii pe la mine!
Nu stiu daca "putere" este ceea ce avem noi, se intampla atatea minuni in preajma noastra incat totul vine de la sine. Exceptand nereusitele cu iepurii, care e adevarat ca ne-au macinat crunt, animalutele noastre au fost si sunt niste minunatii... sanatoase. Poate parea paradoxal, dar acum, cand stiu ca noi n-am gresit cu nimic in privinta lor, nu ma mai simt vinovata. Dar tot ma revolt.
Satisfactia pe care ne-o ofera "ferma" noastra compenseaza cu prisosinta neajunsurile inerente.
Simona, iti multumesc din nou pt caldul mesaj de bun venit.
Inteleg asa de bine ce spui, aceste suflete aduc o mare bogatie afectiva.
Nu-mi pot imagina copilaria fetitei noastre fara catelusa-soricar.
Ma bucur pentru voi toti.
O saptamina buna.
@Odille - facem parte dintre binecuvantatii care stiu ce inseamna sa aiba un animalut alaturi. Si pentru asta vorbim aceeasi limba, si pentru asta trebuie sa fim fie si un pic fericite.
Trimiteți un comentariu