Schimb confort urban pe libertate rurală (132). Viaţa-i frumoasă, băieţi!

Cât de puţine lucruri ne trebuie ca să fim fericiţi! Am avut săptămâna trecută o pauză premeditată de net&calculator şi bine mi-a prins, a plouat şi mult m-am bucurat, ne-au crescut pui în curte şi lumea când a stat în loc, când s-a învârtit în jurul lor. Au fost câteva zile pline, dar lipsite de orice urmă de stres, când vremea a curs altfel, când mereu ştiam că e timp pentru toate.
Am avut chef să spăl covoarele pe care nu le-am spălat de Paşti (că doar nu-mi impune nimeni ce şi când să fac în casa mea) – asta am făcut şi, ca bonus, am spălat geci, pături şi cam tot ce-am putut de prin zonă, inclusiv găleţi. Am urmărit circuitul ereţilor în natură şi locul piţigoilor în lanţul trofic, asta atunci când am avut chef, alternând uneori c-o porţie de joacă cu câinii, şi tare drag mi-a fost. Am inspectat grădina şi grădiniţa de flori, apoi am făcut rotirea hainelor, că pe-a culturilor încă n-am practicat-o. Adică am luat teancurile de tricouri şi blugi şi le-am întors cu susul în jos, să nu mai umblu mereu îmbrăcată la fel, de parcă aş avea uniformă, precum corul Madrigal. Că şi blugii, şi tricourile sunt aproape toate negre nu se pune, că toate culorile negre sunt frumoase (nu-i aşa, cristina?). Mereu am avut alternativă confortabilă la ceea ce făceam, asta ca măsură antiplictiseală, timpul a curs lin şi zău că am avut spor.
În grădină mărarul şi salata cresc cu elan şi în curând vom putea folosi din ele, încep să se coacă din căpşune, deja avem recoltă de un castronel zilnic, zmeura înfloreşte timid, prunele sunt sub formă de ciorchine, vişinele – mult mai rare ca anul trecut, merele – cât să nu putem spune că n-avem.
În curte arţarul roşu se înverzeşte pitoresc şi creşte ca nebunul, tufişul meu suspectat pe nevinovate a fi călin e cel mai mândru gard viu cu inflorescenţe albe, plantele erbicidate sunt straniu de galbene, au început să-şi revină lămâii în noile ghivece cu pământ proaspăt, după ce fuseseră „botezaţi” mai pe iarnă de domnul Jinx. Ericele, care sunt o marcă de conifere, au muguri verde crud, a înflorit cimbrişorul, salvia dă şi ea semne timide, tufa mai mică de lavandă e îmbobocită, trandafirii îşi încep spectacolul - mulţi boboci dar şi ceva flori deschise -, a înflorit mov o plantă pusă în primăvară pe care am aflat de la Vasi c-o cheamă „bună dimineaţa”, crinii sunt mâncaţi de nişte zburătoare mici, roşii cu buline negre care nu-s gărgăriţe (şi pe care le prind furnicile), iar gerbera a decedat din motiv de coropişniţe ticăloase.
Cred că unul din trandafirii noi a puţin murit (cel crem), în privinţa magnoliei mici am mari îndoieli, continuu s-o ud, dar ea nu dă nici un semn că apreciază efortul, floarea de colţ (pe care o suspectez a fi… altceva, din motiv de frunze) are boboci şi am găsit un gândac de Colorado; nu în grădină, pe cartofi, ci între flori, pe regina nopţii, cred că era săracul rătăcit în zonă.
Am strâns tone de păienjeni din curte - oare de unde vin, că mereu apar alţii -, nu-s viespi anul acesta şi mi se pare ciudat, dar mă bucur, nici cărăbuşi sinucigaşi; am jumulit bălăriile din rond, eu am încercat să le smulg doar pe cele cunoscute, acum vedem noi ce-o ieşi
Au înnebunit salcâmii, hamacul e la loc de cinste şi e apreciat constant (în special de Jinx, că n-ai loc de el), au început ploile, cu ele, ştiu eu, se deschide sezonul de curcubeie, şi citesc o năstruşnică, nepovestită şi neliniştită carte, ceea ce vă urez şi dumneavoastră.
Şi să mai zici că viaţa nu-i frumoasă.