Like?:)

joi, 17 noiembrie 2011

Patriotism în week-end

Sâmbătă, înainte de prânz, toți patru acasă; domnul – prin curte, „doamnele” - prin casă, la programul administrativ săptămânal. În aer – ciripit obraznic de păsărele, pe pământ alergătură de pisici negre şi lătrături provocatoare.
Dinspre sud, miros rece de toamnă pe final, dinspre vest – foşnet de pădure-n adiere blândă şi gust de nucă gravat pe cerul gurii, dinspre est, de la casa preotului – voci ca un zumzet vesel ale muncitorilor ce întindeau polietilena pe acoperiș. Dinspre nord, unde la vreo 400 de metri creşte o altă casă, un muncitor fluiera vesel o melodie cu aromă de Deșteaptă-te române.
Pe la 10, dinspre nord, din boxe se aude: Un cântec istoric ne-aduce aminte,/Că frații în veci vor fi frați./Un cântec de luptă bătrân ca unirea, / Voi compatrioți ascultați...
Până după ora 12, Treceți batalioane române Carpaţii am ascultat, în diferite interpretări, de la Furdui-Iancu și Veta Biriș la un cor bărbătesc. Și am cântat, uitându-mă când și când la steagul de pe chioșc care s-a cam decolorat și ar trebui schimbat.
Linişte liric-patriotică.

6 comentarii:

Diana Alzner spunea...

La noi se aud mai mult manele. Noroc că vecinii melomani sunt ceva mai departe...

Geocer spunea...

Dar dinspre nord-vest, ori dinspre sud-est? Nimic, nimic?

simf spunea...

@Diana - la noi se aud manele daor cand vin grataragii in liziera (i-am cam dezvatat) sau cand un tip care nu sta prea aproape se imbata (cam de 2 ori pe an, auzim doar cand suntem in curte, spre poarta). in rest - muzica populara, doine muntenesti - care tare-mi plac -, urme fine de folclor contemporan.

@George - dinspre nord-vest - fasait slab de mate negre alergandu-se in livada vecina, dinspre sud-est - zumzet usurel de 2 gaini si 4 cocosi scormonind in gramada cu mancare. :)

Anonim spunea...

Diana, ca represalii, eu as incarca boxele cu niscai Wagner, sau Bach, hai chiar si-un Beethoven, ceva germanic si temeinic, frumos echilibrat(nu, Mozart e prea digest si frivol pentru acest demers)si le-as asmuti asupra vecinilor melomani. Sa vada si ei ce-i suferinta!

Diana Alzner spunea...

N-am boxe... :D

simf spunea...

@Diana, boxele sunt must have, trece-le pe lista de prioritati. (la apartament eu puneam rammstein cand ma apuca boala pe manele. si puneam taaareee)

:-D