Schimb confort urban pe libertate rurală (180). Vaccinuri

Sâmbătă a venit veterinara cu vaccinatul, că aici așa e modelul, înaintea colindului de sărbători se vine în noiembrie cu vaccinatul antirabic. Mă avantajează tradiția asta a satului că ne scutește de oareșce complicații cu adus vet-ul acasă, că oricum nu stresăm noi dihăniile să le băgăm în cutii și să le ducem cu mașina în oraș la cabinet (să nu mai spun că e și mult mai ieftin). Castor și Polux au fost cuminți de parcă nu ar fi înțeles ce li se întămplă, dar cu Hades a fost destul de complicat: s-a prins repede despre ce e vorba, s-a refugiat la lemne și tremura rău. N-am reușit să-l vrăjim, tehnicianul nici gând să se poată apropia de el, așa că doamna doctor a trebuit să presteze cu mânuțele din dotare operaținunea vaccinat dihanie neagră și ubicuă ținută de domnul meu; oricum cățelul a fost stresat și am eu impresia că data viitoare va ști cum să-i primească pe doctoră și pe tehnicianul personal, sper doar ca ei să nu încerce să intre în curte imediat după ce au sunat, așa cum am văzut că se cam poartă.
Zombie n-a avut niciun stres, Jinx a avut tendința să atace, de control, dar l-a potolit R., iar Mașa n-a servit, pentru că ea are propriul program de vaccinare. Degeaba a încercat tipa să mă convingă că se poate face antirabicul după trei luni, ba chiar că e indicat, schema de vaccinare prevede antirabicul la șase luni. Cum pupăza are doar patru, am spus nu, mulțumesc. Straniu mi s-a părut că n-a întrebat dacă animăluțele sunt deparazitate, dacă sunt sau nu vaccinate, măcar antirabic. Trupa de șoc avea azimut vaccinarea obligatorie, ce conta dacă a mai fost sau nu făcută vreuna de curând.
Câinii sunt niște ticăloși mofturoși la mâncare, Hades e obraznic și gelos, Grasul consideră că bolovanii-bordură de la bechtelul meu sunt jucăriile pe care eu le așez acolo doar ca să-i fie la înde-gură sau înde-labă lui, iar Castor e un drăguț, mă însoțește pas cu pas prin curte și grădină sau mă asistă înțelept când am activități diverse pe terasă sau în chioșc.
Zombie bântuie el știe pe unde și vine cu căpușe la superofertă, umblă și Jinx telelelu, dar mai prin preajmă și aduce doar turiță, Mașa sare gardurile dar nu se îndepărtează de curte decât când îl urmărește pe Jinx, și nici atunci prea mult. E o continuă agitație Jinx-Mașa, se joacă, se scuipă, se aleargă, se vânează în același măr, iar se scuipă, se supraveghează reciproc, se mușcă, zgârie, scuipă, bat, mănâncă și dorm împreună, iar se scuipă, cert este că majoritatea timpului sunt cam în același loc. Jinx continuă să vâneze păsări, șoareci, cârtițe, îi prezintă mâțucei prada (de fapt, i-o aduce pur și simplu, că el e un domn și nu mănâncă așa ceva) apoi o lasă pe ea să facă ce-o vrea. Și domnișoara a vrut să vâneze ea, iar rezultatul s-a concretizat în trei șoareci prinși prin grădină, toți aduși foarte vii pe terasă, cu intenția de a-i duce în casă unde să-i vâneze în continuare. Sâmbătă a venit pe timp de zi cu unul (noroc c-a văzut-o copilul nr. 2 când l-a prins, că altfel nu-i închideam fetei ușa, dacă i s-ar fi făcut frig?) și m-am amuzat cum își apăra prada mârâind pe oricine trecea prin preajmă, dar duminică seară chiar m-a supărat: aproape de 10 a țâșnit afară, a sărit pe gard și a dispărut. Peste vreo cinci minute s-a întors cu un șoricel roșcat care chițăia tare săracul, spre deliciul Mașei și întru cutremurarea mea; faptul că n-am lăsat-o cu el în casă a surprins-o, dar s-a repliat rapid și s-a dus cu el la locul lui Zombie, unde l-a mâncat. Luni iar a venit cu un șoricel roșcat, ziua și prada.
Că motanii au învățat-o să vâneze mă bucură, dar nu puteau s-o învețe și să nu mănânce dihania vânată?!