Dare de seamă despre pisicile noastre negre

Maşa s-a făcut fetiţă mare, iar la început de aprilie împlineşte nouă luni. Din fericire încă n-a intrat în călduri - oricum am cumpărat deja Progesteronul care s-o protejeze de pui până va depăşi 14 luni. Bea apă de la robinet din baie, îmi mănâncă şnururile de la bluze, pantaloni, hanorace, vrea să doarmă pe mine, face băi în praf şi în cenuşă, vine când are chef şi-şi ia porţia de răsfăţ, mănâncă biscuiţi, chec, plăcintă, prune din compot. E disperată c-au apărut gâzele şi n-are linişte până nu prinde tot ce vede zburând, a descoperit cuiburile de vrăbii şi face pândă la ele, doarme cu orele în pat cald şi frumos mirositoriu de lucernă, timp în care o caut disperată. Bântuie ca apucata pe moşie şi în preajma ei, îşi flutură coada de veveriţă pe înălţimi, se urcă, la propiu, pe casă, pe acoperişul acareturilor, în sălcii, de unde îl scuipă pe Gonzales. Pentru ea, măsuţele de cafea sunt un fel de scaune pe care se urcă fără jenă – nu şi pe masă, acolo ştie că nu e voie -, se joacă agresiv cu Jinx şi e disperată după beţele recompensă (am descoperit unele noi la Lidl). Îşi păstrează deprinderea de a citi, de la colţuri de coperte la adeverinţe medicale, de la reviste la hârtie igienică şi batiste, de preferinţă folosite. Avem porţie de joacă - ritual de seară, scop în care în ultima vreme împărţim un şnur de mărţişor din cele mai mari, care o amuză considerabil mai mult decât mingiuţele săltăreţe; terenul de joacă e patul conjugal, cu accent pe pisicodromul principal - domnul meu.
Zombie vânează şi pentru asta îşi camuflează mirosul natur cu arome diverse, incredibil de neplăcute; pute de la o poştă, de-a dreptul, spre nedumerirea şi întru studiul aprofundat al celorlalte două pisici. A făcut şi-un pui de dermatoză de care a scăpat cu tratament, dar încă are blana rărită în zonele ce-au fost afectate; mereu ne povesteşte ce face şi de la o vreme nu mai lipseşte decât maximum două ore, poate şi pentru faptul că-s eu acasă. Activitatea lui principală se concentrează pe somn, alternând cu mâncat (şi mănâncă, nu se joacă) şi, când vrea el, drăgăleală. Din plimbări ne aduce, pe lângă alte cadouri, purici, aşa că vineri le-am făcut prima deparazitare externă din anul acesta tuturor pisicilor din dotare.
Jinx e o mâţă ticăloasă scuipătoare şi zgârietoare, când răzbunător şi acru, când tandru şi pretutindeni însoţitor, mofturos la mâncarea de acasă, că ce-şi procură el din sat n-am de unde să ştiu; pot doar să intuiesc, l-am văzut cum le-a adus lui Grasu o pasăre cu pene albastre şi lui Castor o bucată de ficat fript furat probabil de pe un grătar. Umblă zbârlit pe garduri când trec oameni sau câini pe drum, cere cu insistenţă ce-şi doreşte până chiar obţine, ameninţă şi le aplică sancţiuni câinilor, pisicilor; încearcă şi cu noi, dar nu-i ţine. Se zbârleşte la cocoşi, se muşcă cu Maşa, se aleargă peste mine în pat tot cu ea, îl bate pe Zombie. E cel mai răutăcios din întreaga curte, dar şi cel care ascultă cel mai mult – dacă vrea – şi poate fi incredibil de cuminte când îl apucă. Ce-i drept, îl apucă rar, aşa că el e motorul alergăturilor pisiceşti de prin casă, curte, grădină. Şi de pe garduri; din meri; din chioşc; de pe căsuţele câinilor.
Avem trei pisici care fac cât o turmă.