Raport primăvăratic despre animalele din dotare

Câinii au cam dat jos din şuncuţele acumulate pentru iarnă, mănâncă mai puţin şi am început toaletarea lor de primăvară; cu Hades am terminat rapid – o periere de două minute cu răsfăţ cu tot -, Grasul mai are nevoie de urme fine de finisaje, dar cu Castor e jale. Pe lângă faptul că fuge ca ars când vede peria, cointeresat abia de stă 3 minute la periat, pletele lui mândre sunt pline de păr mort şi împâslit plus beţe aşchii turiţă rumeguş paie şi alte minuni pe post de cleme şi accesorii decorative presupun. Toţi trei dorm, aleargă fericiţi, iar dorm răstigniţi la soare, se joacă, joacă, joacă. Apoi iarăşi dorm.
Găinile nu ne mai lasă niciun ou, aşa, că vine Paştele, presupun că ele le fac, ele le mănâncă; am încercat o pândă la locul faptei, dar n-am identificat nicio vinovată, să vedem în week-end dacă vom reuşi să observăm ceva. Gonzales şi Androginul ne oferă, de la o vreme, spectacole cu lupte de cocoşi; se curtează unul pe altul înfoiaţi, scot ceva sunete guturale şi apoi sar căpiaţi unul la celălalt, în acelaşi timp. Nu se rănesc, mai mult se înfruntă sub privirile damelor lor din haremul comun, se ameninţă, fac gălăgie, se burzuluiesc, dar finalul e mereu acelaşi: Androginul se supune şi Gonzales pleacă triumfător în mijlocul doamnelor găini despre ele ştiu ce sporovăitoare.
Jinx vânează şi năpârleşte crunt, Zombie se plimbă mult şi aduce iarăşi căpuşe la superofertă, iar capra de Maşa umblă teleleu toată ziua şi nu ştiu câte seri voi mai fi dispusă s-o vânez ca să intre în casă. Deja o noapte a rămas ea ştie unde, i-am explicat că va dormi afară dacă nu-şi revizuieşte comportamentul, dar nu pare prea interesată; interesant e să se scalde în praf precum găinile şi apoi să aterizeze în mijlocul patului în dormitor, să vâneze grebla printre frunze, să supravegheze focul când ardem uscături, să se urce pe acoperişul chioşcului ca să pândească vrăbiile din cuiburi, să verse pahare cu vin, să se certe cu Gonzalez din sălcii. I-am desfiinţat de câteva zile locul de masă din extindere şi încă e foarte revoltată şi comentează – s-a făcut fetiţă mare, poate şi ea să mănânce cu motanii în bucătărie. Năpârleşte la greu şi când o periem vrea să se joace cu pieptănul sau peria, consideră că noaptea e obligatoriu să doarmă pe mine – seară de seară negociem şi până la urmă se refugiază lângă domnul meu -, cotrobăie în coşul de gunoi cu pedală de la bucătărie şi a deprins limbi străine: zombeasca – fix cu sunetele scoase de Zombie ne anunţă când vine din plimbări sau când vrea de mâncare – şi jinxoneza – cu mi-mi-uri delicate şi rare ne cere să-i deschidem uşi, ne invită la somn în dormitor sau pledează pentru desferecarea uşii de la baie. Pe lângă cele două limbi nou deprinse, vorbeşte Maşa noastră şi o pisicească gălăgioasă şi cu sunete zgârietoare de timpan când o apucă; mâţă poliglotă. Acum doarme pe spătarul scaunului de calculator şi oftează, când şi când, adânc. E greu să fii o mâţă mică într-o lume atât de mare.