Să fie de la căldură, să fie de
la oboseala acumulată... Nu ştiu, dar cert e că n-am niciun chef
să scriu ceva. Tot ce se întâmplă mi se pare banal, nu mai văd
spectacolul lucrurilor mărunte şi ştiu că nu-i de bine. Pun o
dare de seamă:
* Una dintre puicuţe e la închisoare în
cuşca iepurilor; o băteau confraţii ei – era plină de sânge -,
aşa că a trebuit s-o izolăm. Am doftoricit-o, am aşteptat să se
închidă rănile şi am dus-o iar între găini. Puii au năvălit
precum şacalii s-o ciugulească. Am mai ţinut-o iarăşi câteva
zile la închisoare, apoi am dus-o între găini noaptea. Dimineaţa
era iar plină de sânge. Acum e singură, se zbate, se revoltă, e
rea şi ciupeşte bine. Între timp, o altă puicuţă a fost ucisă
şi parţial devorată de fraţii ei; le-am dat vitamine, lucernă
uscată, calcar de carieră, nisip, cenuşă, iarbă verde. Se pare
că tot sângele e mai gustos.
* A plouat duminică noaptea vreo
jumătate de oră cu grindină cum n-am mai văzut; mă aşteptam să
ia tabla de pe casă, era un zgomot de nu-mi auzeam gândurile, a
chelit bolta de struguri şi de frunze, au căzut câteva roşii cu
arac cu tot, a scuturat prune şi mere (până acum, am strâns vreo
opt găleţi, dar tot mai sunt pe jos).
* Maşa a început să ne aducă broaşte,
aleargă ca nebuna şi se urcă în pomi şi pe acoperişuri, cu
toate că deja respiră greu – se vede când doarme răstignită pe
măsuţa de cafea. Burtica i se rotunjeşte de la zi la zi, e ca un
ou kinder, numai că surprizele ei se mişcă şi au inimioare ce se
simt bătând.
* Nea Sandu şi domnul meu au făcut
gropi, montat ţevi, turnat ciment pentru viitoarea curte a
păsărilor; au croit şi o platformă din ciment ca să le facă un
soi de castel acoperit cu internită şi împrejmuit cu plasă de
sârmă.
* Boilerul Dodo a fost camuflat cu
aurolac şi eu, chiar dacă n-am avut pungă, tot m-am ameţit. Am
vopsit şi un stâlp lângă bucătărie, care e straniu în context
şi aducător de zâmbete. Am făcut şi două dungi pe stâlpul
totemic de la acareturi, că un pic de argintiu nu strică niciodată.
* Ceapa şi usturoiul s-au cam culcat dar
încă sunt verzi, patisonul mă lasă frig, bamele vot avea o
impresionantă producţie de vreo 300 g, ardeii cresc, cimbrul şi
busuiocul sunt în plină floare iar castraveţii dau urme fine de
rod anul acesta.
* Casa părăsită e acum locuită; un
nene cam la 50 de ani, probabil doi fii ai lui spre 30 de ani, o tipă
de vârstă incertă – nora? - şi un puşti spre trei ani zâmbăreţ tare care cum prinde ocazia se dezbracă integral şi se bălăceşte.
Au doi căţei maronii cu infuzie de brac, jucăuşi, lătrători şi bine
hrăniţi. Culmea de rufe e mereu plină, zi de zi meşteresc câte
ceva prin curte şi peisajul zonei s-a însufleţit.
* Iubesc bucătăria de vară şi acum mă
întreb de ce n-am făcut-o noi de la bun început.
* Nu ştiu de unde sunt atâtea muşte
anul ăsta şi ca represalii am pus o perdea bleu anti-insecte la uşa
din faţă. Arată aiurea, dar e eficientă; şi ea intră la
capitolul nimicuri care ne îmbunătăţesc calitatea vieţii.
* Lichiorul de mentă e o minunăţie
vicioasă, am făcut ţaţichi şi ne-a plăcut, gătim zilnic roşii
cu brânză, iar geamurile se cer spălate şi zău n-am chef de ele.
În rest – ritualuri bine
împământenite: udat la greu, motocosit iarba, periat câini şi
pisici, mai legat o roşie (încă n-au mană şi nici n-au fost
stropite preventiv, au văzut o singură tură de piatră vânătă
acum ceva vreme), mai smuls urme fine de buruieni, mai ceva făcut
piaţa din grădină, mai strâns seminţe de maci şi gălbenele,
mai măturat curtea de frunze şi de păr de dihănii.
Da, şi iar am făcut modificări în
bibliotecă. Pe post de terapie.
2 comentarii:
In legatura cu mustele la tara: niciodata n-am sa inteleg cum de omul de la tara nu e niciodata deranjat de muste. Stiu toti pe unde au mai umblat nesimtitele, ca doar nu e greu de aflat: buda e colea, orataniile pe dreapta, porcusorul pe stanga... dupa care ti se pun pe masa din bucatarie, pe mancarea din farfurie, pe marginea paharului... Te uiti in filmele alea americane in care-ti arata primii colonisti si vezi cum aveau obligatoriu la intrarea in casa o usa cu plasa si cu arc, ce se tragea automat dupa ei. Ii mai vezi ca toti aveau cismeaua in casa, la chiuveta. Iarna nu mai era nevoie sa iasa afara pentru o galeata de apa... De ce la noi, romanul, care e atat de inventiv, nu se gandeste la un minim confort, la o minima igiena? Si noi, la tara, ne luptam cu mustele la greu. Soacra-mea a modernizat casa acum vreo 9 ani si avem o terasa frumoasa, acoperita, pe care mancam. Toata vara ne omorau mustele. Eu, acasa la mine, nu suport nici una in casa. Pana nu iese - vie sau moarta - nu ma las. (Iubesc usile asta cu plasa, care au aparit odata cu termopanul! Le ador!)
Abia anul trecut am rezolvat problema mancatului in tihna pe terasa: Am pus sus sina pentru perdea si am croit niste perdele (din material cu gaurile indeajuns de mici ca sa nu treaca musca), apoi le-am instalat. Inainte sa mancam ne agitam, dam mustele afara cu ce ne cade la mana, tragem perdelele, mancam, bem cafeaua in liniste, pe urma, cand masa e curatata si nimic nu le mai atrage, deschidem. E super! Nu stiu cum de nu m-am gandit mai demult la solutia asta?!?!??
Imi place viata la tara, dar sa am totusi un confort - mediu - cu care sunt obisnuita la oras.
@Iulia - cum noi nu avem vecini in preajma, nici wc in gradina sau animale (gainile nici nu-s multe, sunt si ingrijite si nici nu-s prea aproape de casa, dupa caini strangem des si oricum au locul lor, langa gard, deci nu aproape) chiar nu pricep de unde au venit mustele. e prima vara in care m-au suparat - mai aparea cate una, dar o dadeam afara cu primul prosop pe care-l prindeam. inainte de furtuna insa au aparut multe - zic eu, una lume pretinde ca asa e firesc. am pus folii lipicioase de prins muste - mi-a picat mie un in par, in rest n-au avut alt spor, dar pana la urma sfantul insecticid le-a tratat cu respectul cuvenit. apoi a plouat si au disparut brusc.
Trimiteți un comentariu